„PSD este la guvernare de fix un an după ce a câștigat alegerile cu un scor uriaș. Timp în care a demis cu scandal imens, prin automoțiune de cenzură, un premier. Trece acum prin a doua criză guvernamentală uriașă cu final deschis (...). De un an de zile nu ne ocupăm decât de scandalurile din PSD, de lupta pentru supraviețuire politică și în libertate a lui Liviu Dragnea”, scrie Ioana Ene-Dogioiu pe site-ul ziare.com. Pe lângă faptul că românii nu văd deloc îndeplinite mărețele promisiuni ale coaliției de guvernare, mai e și perspectiva unei serioase destabilizări politice. PSD nu are un alt nume de premier în caz că actualul, Mihai Tudose, demisionează sau e demis tot prin „automoțiune de cenzură”.
Apoi, președintele Klaus Iohannis nu mai are niciun motiv să desemneze un nou premier din partea PSD după două dezastre consecutive. În plan moral cel puțin, mingea se mută la opoziție, care e pur și simplu datoare să se coalizeze și să producă politicienii cu carura de lider de care este urgentă nevoie. Aceasta este opinia lui Ovidiu Șimonca, exprimată în editorialul săptămânalului Observator cultural. El scrie că eșecul de guvernare al PSD-ului condus de Liviu Dragnea era previzibil. Proaspătul învingător în alegerile parlamentare din 2016 s-a dus la consultările de la Palatul Cotroceni în vederea formării guvernului fără să comunice propriului partid numele premierului dorit. Și a fost Sevil Shaiddeh, pe care Klaus Iohannis a respins-o. A doua mutare, tot greșită: Sorin Grindeanu, o figură practic necunoscută fruntașilor din PSD și care nu a fost susținut nici măcar de propriii colegi la moțiunea de cenzură. În PSD se duc așadar pe față lupte pentru putere. Ceea ce contează însă mai mult, arată Șimonca, e temerea că acest partid nu e capabil să mențină România pe o linie democratică.
Însăși noțiunea de democrație suferă modificări sensibile peste tot în lumea civilizată. Tendințele spre iliberalism, scrie Cristian Pârvulescu de asemenea în Observator cultural, reduc democrația la o simplă „dictatură a majorității”. Sunt însă și țări care „caută să (...) reabiliteze moderația”: Franța, de pildă, și-a ales drept președinte un liberal get-beget, pe Emmanuel Macron, iar premierul Canadei a ajuns să fie foarte tânărul Justin Trudeau, cu o viziune asemănătoare. Pârvulescu crede că cei doi „reprezintă, pe scena politică mondială, expresia modelului tînărului politician liberal al secolului al XXI-lea”, în timp ce lideri precum Donald Trump, Viktor Orban sau Vladimir Putin ar reprezenta modelul liderului politic al secolului trecut.
Pe capul României stau să explodeze și pericole de ordin economic. Cristian Câmpeanu scrie în revista „22” despre noua legislație care scutește companiile de stat de orice formă de responsabilitate pentru cum fac banii și cum îi cheltuiesc. Managerii vor fi numiți politic și vor răspunde doar politic, așa că „au fost create condițiile pentru declanșarea Marelui Jaf național”. Investitorii străini nu vor mai avea de ce să-și riște banii într-un asemenea mediu economic, care rămâne pe mâna afaceriștilor de stat autohtoni.
