Linkuri accesibilitate

De ce are rost să ne amintim de „mineriada” (Rodica Palade / 22)


România: între NATO și viitoarea armată europeană (Valentin Naumescu / Contributors)

Sunt 27 de ani astăzi de la începutul reprimării de către regimul Ion Iliescu a manifestației anticomuniste gigant din Piața Universității, din București, unde, vreme de aproape două luni s-au adunat seară de seară zeci și zeci de mii de oameni. Luaseră act de faptul că noua conducere de la București, după căderea lui Ceaușerscu, era departe de a încorpora speranțele de ieșire din marasmul comunist. Rodica Palade scrie în revista 22 un articol pe această temă. În centrul textului se află argumentele pentru care nu trebuie uitate cele trei zile de reprimare violentă de către autorități a unei manifestații pașnice: 13-15 iunie a însemnat „mineriada”, pe care Rodica Palade o descrie în cuvinte puține, dar tari; a însemnat aducerea minerilor ca să îndeplinească ceea ce poliția iliesciană nu reușise să înăbușe: spiritul civic în acțiune. „A urmat, scrie Rodica Palade, aruncarea României de pe harta lumii civilizate. Ani de izolare. Suspiciune. Frontul Salvării Naționale, devenit PDSR, (ulterior PSD, adăugăm noi) ne-a afundat în mlaștinile stagnării. Cei avi­zați și-au îngroșat averile, pră­du­ind statul. Un val important de oa­meni au părăsit țara”. „Mai are rost să ne amintim?” „Da, (...)( ca să ră­mâ­nem vigilenți cu puterea PSD, pentru că, în configurația genetică a acestui partid, există periculosul mutant <iau-puterea-ca-să-fac-ce vreau-cu-ea>”.

Se comentează masiv vizita oficială de săptămâna trecută a președintelui român Klaus Iohannis la Washington. În același săptămânal, 22, Armand Goșu toarnă puțină apă rece peste entuziasmul înfierbântat cu care a fost întâminată în țară conferința de presă comună de pe peluza Casei Albe a celor doi președinți, ți nu e primul comentator care o face. Da, contextul internațional, dar și cel intern american au favorizat această vizită timpurie, dat fiind că e primul șef de stat din Est primit de Donald Trump. Ambele părți au avut un interes, dar asta nu contează. Spre deosebire de toate celelalte domenii, în care Iohannis a căutat să se distanțeze de predecesorul său Traian Băsescu, pe problemele de securitate a mers pe aceeași linie și bine a făcut, observă Goșu că. Singurul motiv de neliniște rămâne situația lui Trump însuși, care pare amenințat de o procedură de destituire din funcție.

Valentin Naumescu are o analiză pe contributors.ro, în care se oprește la delicata problemă a presupusei, posibilei și nedoritei opțiuni la care ar putea fi expusă România: între NATO și viitoarea armată europeană. Deloc întâmplător, săptămâna viitoare Iohannis merge în Germania, iar Naumescu spune răspicat: „Nu am avut şi nu am deloc percepţia că Angela Merkel ar fi ostilă NATO şi Statelor Unite, dimpotrivă. A nu fi fan al lui Donald Trump şi a fi anti-american sunt însă lucruri totalmente diferite”. „Dacă nu ar fi fost Angela Merkel, sancţiunile europene ca răspuns la agresiunea Rusiei în Ucraina ar fi fost demult ridicate de Matteo Renzi sau Viktor Orbán”. În opinia analistului, distanțarea dintre Statele Unite și țările europene a început încă din ultimii ani ai mandatului lui George Bush Jr. și e un proces lent, dar în curs. Din păcate, miza „răcirii” transatlantice nu e politică, ci financiară, spune Naumescu. România are nevoie de ambele „umbrele”. E de văzut însă dacă va avea destule resurse să... cumpere armamemnt și de la americani și de la francezi.

XS
SM
MD
LG