„Moldova rămâne dependentă de Gazprom: construcția gazoductului spre România se amână nedefinit”, anunță o știre difuzată de G4media. Motivul – licitația organizată de Transgaz pentru selectarea constructorului a eșuat. Se reamintește că România a terminat în 2014 partea sa de conductă, în timp ce Republica Moldova nu a reușit să construiască continuarea,– o conductă de 120 km.
„Până acum, Federaţia Rusă a pretins că în conflictul armat din regiunea Donbas nu acţionează forţele sale armate. După incidentul din strâmtoarea Kerci, o implicare directă a forţelor militare ruse nu mai este exclusă în nicio parte a Ucrainei”, scrie Radu Carp pe blogurile Adevărul. Vladimir Putin a înțeles pe parcurs că pentru legarea Crimeii, capturată în 2015, de Rusia este mai ieftin că închidă Marea Azov, blocând astfel accesul ucrainenilor la propriile porturi, și mai ales la Mariupol. Momentul n-a fost întâmplător, ci ca să se poate propaga impresia că președintele Poroșenko ar fi pus la cale totul, din interes electoral.
Radu Carp se declară îngrijorat că nu există încă nicio acțiune concretă din partea Occidentului și că Bucureștiul s-a arătat „impasibil”, condamnând intervenția Rusiei „în termeni foarte generali”. El crede că ar fi recomandabilă, instalarea unui corp special de armată mai aproape de Crimeea. „Este nevoie ca o diplomaţie defensivă să lase locul unei diplomaţii pragmatice; în definitiv, prin sublinierea riscurilor pe care acţiunea Federaţiei Ruse le pune la adresa securităţii regionale la Marea Neagră, România ar putea realiza un obiectiv strategic”. Deocamdată, rezultă din textul lui Carp, rămâne pe tapet semnalul puternic transmis de Vladimir Putin prin capturarea celor trei nave ucrainene și a marinarilor: periferia Alianței Nord-Atlantice este vulnerabilă.
Raportul de forțe e „de departe în favoarea Rusiei, care poate oricând activa forțe militare în zonă”...
Pe blogurile Adevărul, Cristian Unteanu scrie despre situația îngrijorătoare din Marea Azov. O intervenție occidentală, așa cum cere Kievul, e încă greu de presupus, fie și pentru faptul că navele de mare tonaj pe care le așteaptă președintele Petro Poroșenko nu pot trece de podul construit de ruși între Ucraina și teritoriul rus. Așa că, în opinia lui Unteanu, raportul de forțe e „de departe în favoarea Rusiei, care poate oricând activa forțe militare în zonă”. Mai are la îndemână și instrumentul perfid al reaprinderii conflictelor înghețate: din Donbas, dar și din Transnistria, ceea ce ar putea întări controlu Rusiei asupra Republicii Moldova. România este pândită și ea, iar unul dintre pericole ar fi să migreze aici grupuri mari de oameni din statele care pot fi atinse de conflictul ruso-ucrainean.
Scena politică din România nu s-a calmat deloc. Ioana Ene-Dogioiu scrie la ziare.com despre tensiunile din interiorul coaliției de guvernare. Acolo ar avea loc o „confruntare de tipul cine clipește primul”, între Liviu Dragnea, liderul social-democraților, și Călin Popescu Tăriceanu, liderul liberal-democraților. Tăriceanu a anunțat deocamdată că nu acceptă ordonanța de grațiere și amnistie, dar jurnalista demonstrează că, de fapt, are nevoie de ea și că, în orice variantă de comportament politic, liderul ALDE știe că are de pierdut.
Mai știe însă și că partidul său va fi exclus din Alianța europeană a Liberalilor și Democraților, pentru că în statele europene amnistia aproape nu există. E o măsură care „se justifică doar atunci când apar schimbări de regimuri și trebuie rezolvată problema unor condamnați politic. Și în niciun caz nu se pune problema auto-amnistierii”.
