Cel mai remarcabil eveniment legat de nunta Prințului Harry de Windsor și a actriței americane Meghan Markle e că a luat sfîrșit. După zile lungi de saturație media și manie cultivată prin toate mijloacele, nunta nunților, spectacolul spectacolelor și obsesia obsesiilor și-au eliberat robii. Publicul poate trece la următoarea încercare. Lecțiile uriașei desfășurări simbolice de la Castelul Windsor și din Biserica St. George sînt grave și, în același timp, puțin luate în seamă. Fanfara mediatică e atît de intensă încît confuzia persistă și opinia generală rămîne sau e ajutată să rămînă la concluzia după care nunta din Windsor a fost o sărbătoare pură, fără alte implicații. Nu e deloc așa. Există destule elemente serioase care spun ceva foarte important și neliniștitor: nunta foștilor Prinț Harry și actriță Meghan Markle, actualii Duce și Ducesă de Sussex, a marcat sfîrșitul instituției regale britanice așa cum o cunoaștem. Nu e neapărat o știre bună. E destul de limpede că viitorul Coroanei va fi nu numai diferit, dar și nenatural.
Mai întîi și mai întîi, e vorba de figura celei ce a intrat, prin căsătorie, în familia regală britanică. Meghan Markle e ceea ce englezii numesc „a commoner” - un om de rînd, din afara aristocrației și a familiilor regale britanice. Nu e o etichetă umilitoare ci o constatate care face distincția între cei ce aparțin lumii interne a Coroanei și cei ce vin din afara ei. Și nici de o premieră nu e vorba. Casa regală britanică a mai primit oameni din afară. Soția Prințului William, fratele lui Harry, e Kate Middleton, acum Ducesă de Cambridge dar o „commoner” la data căsătoriei. Prin urmare, nu asta e problema.
Problema e apartenența la un anumit grup și la o anumită concepție generală asupra vieții și îndatoririlor publice. Kate Middleton vine din lumea engleză clasică, adică dintr-o tradiție care presupune discreția și lipsa oricărei agende ideologice. Acest amestec de rigoare și rezervă e cunoscut în lumea engleză clasică sub numele de „self-effacing”, adică auto-anonimizare sau capacitatea de a nu sări în ochi și de a te face puțin remarcat. Această linie de educație a fost regula generală în aristocrația engleză și casa regală, cel puțin pentru epoca modernă, adică în ultimii două sute și ceva de ani. Personajul cheie al acestei atitudini e Regina Victoria, probabil cea mai răstălmăcită figură regală a epocii moderne. Căci, astăzi, Victoria și epoca victoriană au o reputație rea și nemeritată. Victoria și victorianismul nu mai plac unei epoci care a introdus și impus în viața publică stilul și valorile absolut opuse idealului clasic britanic: spectacolul personal, cultul celebrității și obligația de adaptare la standardul popular. Cu siguranță, lumea clasică a regalității britanice mai are doi reprezentanți: Regina Elizabeta a II-a și soțul ei, Prințul Phillip. După ei, Coroana va rămîne dar va arăta cu totul altfel. Direcția e cum nu se poate mai clară și a fost ilustrată copios la nunta Prințului Harry și a actriței americane Meghan Markle. E vorba de o transformare completă care face din Coroană un izvor de spectacol și activism progresist. Principala funcție a regalității devine, în această, formulă producția de imagini și teme cu agendă progresist-stelară. Un amestec de cult al celebrității și activism social. Apariția noii Ducese de Sussex e un semn lipsit de dubii în această direcție. Să vedem care sînt indiciile cele mai grăitoare ale acestei preschimbări.