Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

duminică 22 aprilie 2018

Discursul Președintelui Macron în Parlamentul European a pus rapid problema de bază. Nu era greu. Toată lumea observă că UE, dar și multe guverne naționale nu se mai înțeleg cu alegătorii care votează, în mod repetat, pentru o politică anti-sistem. Așadar, boala e cunoscută. Tratamentul Macron nu va vindeca pacientul. Mai întîii, pentru că Președintele Franței a reușit să susțină ceva grav și deplasat. El a vorbit de conflictul între Est și Vest, între partizanii liberalismului și partizanii non- sau anti-lberalismului, după care a conchis că sîntem în fața unui „război civil european”. Formula e spectaculoasă și regretabilă. Mai ales, acum, cînd toată lumea are ocazia nefericită să constate cum arată un război civil adevărat, în Siria.

Totuși, orice ar spune Președintele Macron, faptul că adepții ideilor liberale au un adversar în electorat nu poate fi chiar atît de grav. Sîntem, pînă la urmă, în fața unui conflict de idei, generat de nemulțumirea alegătorilor care se socotesc nereprezentați politic și defavorizați economic. E această situație chiar atît de gravă și periculoasă? Obiecția, dezacordul, contestația sînt lucruri normale în politică și dau dinamica electorală a democrației. Nimic nou, pînă aici. Diferența vine abia din momentul în care Președintele Macron și, alături de el, elita conducătoare a politicii europene susțin că protestul popular e un mare pericol pentru că ideile conducătorilor sînt un adevăr unic și incontestabil. Numai așa poate cineva susține că revolta alegătorilor e o calamitate sau, chiar, un război civil european. Și tot așa, cei ce cred că apără democrația periclitată de non-liberali fac pasul spre dogmatism. Ceea ce nu îi apropie în nici un caz de spiritul democratic.

Problema pe care Macron nu o poate rezolva vine din insistența cu care el și asociații lui politici pun semnul de egalitate între democrație și liberalism. Echivalența e parțială. O democrație poate fi liberală sau nu. Democrația e mult anterioară liberalismului și variantei lui radicale de astăzi. Chiar în epoca modernă, înainte de a deveni o captură liberală, democrația a funcționat bine în formule cu totul diferite: conservatoare, creștine sau sociale. Guvernele și Partidele care au practicat o democrație solidă în Germania, Marea Britanie sau Suedia nu s-au numit degeaba creștin-democrate, conservatoare sau social-democrate.

Președintele Macron a explicat, însă, că impuritatea care compromite formula democratică a fost și rămîne naționalismul. Argumentul lui Macron e binecunoscut și a fost repetat obsesiv după război. Astfel, naționalismul ar fi adus Europa la un pas de pieire, de două ori, provocînd două războaie mondiale. Argumentul e popular și trece drept evidență incontestabilă după ce a fost scris, vorbit și predat fără încetare în lumea politică, în presă, universități și producții artisitice. Dar e fals.

Naționalismul a existat, într-adevăr, și va mai exista, dar ororile celor două războaie mondiale nu au fost rodul naționalismului ci al ideologiei. Adică a unui număr de idei dogmatice care au exlus orice alt adevăr și au condamnat la moarte sau subjugare indivizii, popoarele și societățile care n-au acceptat ideologia corectă. Naționalismul a fost doar vehicolul convenabil al acestei aberații sinistre. Dealtfel, ca francez, Președintele Macron știe prea bine că și alte lucruri, pe care desigur le aprobă cu totul, au fost propagate și au convins Europa tot prin naționalism. E cazul ideilor iluministe, al emancipării și al mișcărilor de eliberare, începînd cu revoluția franceză și continuînd cu bonapartismul, cu valul 1848, cu dezagregarea imperială din 1918 și mișcările de decolonizare de după 1960. Rolul naționalismului poate fi discutat oricînd, dar reputația lui istorică nu poate fi fixată în afara faptelor.

Se poate observa, chiar, că globalismul și filozofia politică supranațională - marii adversari ai naționalismului - au un palmares discutabil. Marea criză financiară declanșată în 2008, rețeaua de acorduri de liber schimb internațional și proiectul statal UE au făcut lucruri bune și lucruri rele. Societățile occidentale au multe de spus în această privință. E de observat că toate necazurile, de la sciziunea internă a comunităților, la sentimentul de abandon și regresia severă unor mari grupuri sociale și de vîrstă, au, mereu, ceva de-a face cu proiectele care mizează pe global și elimină limitele sau tradițiile naționale. Cu alte cuvinte, dacă naționalismul e contestabil, atunci nu e singur în această situație: anti-naționalismul e la fel de vinovat. Din clipa în care adoptă sau absorb o ideologie, amîndouă sînt un pericol. Lecția e, deci, paza de ideologie.

Discursul rostit, marți 17 aprilie, la Strasbourg de Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost așteptat cu mare interes și primit extrem de favorabil. Macron a ales Strasbourg și Parlamentul European pentru a susține un discurs cheie asupra situației generale din Europa și, mai ales, asupra viitorului Uniunii Europene. Președintele francez a devenit rapid, imediat după ce a fost ales, un lider european major și multă lume și-a pus speranțele în viziunea și capacitatea lui de a prezenta soluții.

Uniunea Europeană trece printr-o perioadă mult mai complicată decît o lasă să se înțeleagă optimismul afișat oficial. Migrația a provocat o criză internă majoră și un conflict vehement între statele din Estul Europei și statele din Vest. Estul refuză migrația automată și cotele de preluare de migranți, în timp ce Vestul a adoptat o politică de migrație deschisă și a acuzat statele estice de nerespectarea normelor europene și de atitudini autoritare. În plus, referendumul care a decis despărțirea Marii Britanii de UE continuă să fie o problemă enormă. Nucleul statelor vestice nu și-a revenit din șoc, iar negocierile de divorț merg greu și sînt încărcate de resentiment.

Starea economică a așa numitei zone euro - adică a statelor care folosesc moneda euro - e o altă chestiune delicată. Statele din Sud, în special Grecia, Italia și Spania, suferă de șomaj masiv și contracție economică. Rezultatul politic e considerabil. Așa de pildă, pe 4 martie, alegerile generale din Italia au sfărîmat sistemul politic tradițional și au adus pe scenă partide radicale care nu sînt, însă, capabile să formeze un guvern. După două runde de negocieri fără un acord de guvernare, e foarte posibil ca italienii să fie chemați, din nou, la vot. Riscurile sînt formidabile. Italia nu e un stat mic și neînsemnat. O criză politică gravă ar zgudui toate instituțiile, regulile și valorile UE. Nemulțumirea populară e, de fapt, cel mai viu fenomen european: în Franța, Marea Britanie, Germania, Polonia, Ungaria alegătorii au atacat aranjamente europene considerate sacre. Revolta împotriva modelului economic și a lumii politice europene continuă și nimeni nu știe cînd și cum se va încheia.

Singurul element pozitiv al ultimilor ani a părut să fie victoria lui Emmanuel Macron la prezidențialele din Franța. Susținător declarat al proiectului UE, Macron a fost întîmpinat cu ușurare: în sfîrșit, cineva credibil și energic va promova idei noi și va găsi calea de ieșire din criză. Macron n-a pierdut timpul și a început să vorbească de reforma UE. În genere, Macron a sugerat centralizarea: un buget unic, un Ministru de Finanțe unic, un fond financiar pentru intervenții în ajutorul statelor cu probleme economice. Germania, fără îndoială prima putere a UE, a părut înclinată să sprijine aceste idei. Oricum, Cancelarul Merkel a ieșit din alegeri multă slăbită politic și asta sugera, odată în plus, că a venit momentul lui Macron. Apoi, însă, Merkel a format o coaliție îndelung negociată cu social-democrații. Pe parcurs social-democrații s-au debarasat de propriul lider de partid și s-au îndepărtat de proiectele de reformă a UE. Cu o susținere germană în scădere și destul de formală, Macron a început să piardă teren. Discursul de la Strasbourg era așteptat ca posibilă ultimă încercare de ralansare a proiectului UE. Știm, acum, ce a avut de spus Macron și, lăsînd la o parte, admirația protocolară, știm, de asemenea, că Președintele Franței nu a reușit să convingă. Dimpotrivă, într-un moment delicat, Președintele Macron a recurs la idei vechi și formule automate, demult consumate și obosite.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG