Linkuri accesibilitate

Traian Ungureanu

joi 18 ianuarie 2018

Calendar
ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
ianuarie 2018
L Ma Mi J V S D
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4

Nu e bine. Orice s-ar spune, se întîmplă prea multe lucruri deodată și toate împing în aceeași direcție: răsturnarea lumii așa cum o mai cunoaștem încă. Sau, poate, asistăm la efortul onest prin care cei mai luminați dintre noi încearcă să ajute victimele cruzimii și răutații umane. Din păcate, am trecut de această bănuială inocentă. Cine mai are puterea să noteze faptele va fi șocat de furia și dogmatismul acțiunilor care caută să îndrepte lumea. Practic și incontestabil, nu mai există scăpare și loc neatins de noua revoluție culturală pe teme de sex, rasă și exploatare umană. Nu mai există zi și post de televiziune, ziar, post de radio, site de știri sau de comentarii fără ceva, oricît de mare sau mic, cu și despre aceste referințe devenite obligatorii. Să luăm, la întîmplare, o zi. De pildă, intervalul de 24 de ore între seara zilei de luni 15 ianuarie și seara zilei de marți 16 ianuarie 2018.

Una din televiziunile BBC prezintă un interviu lung (40 de minute) și foarte amabil cu o actriță militantă care decretează în mod repetat pe tema bărbaților asupritori sexuali și a femeilor șantajate sau umilite în lumea filmului și, mai ales, la Hollywood. Pe altă televiziune BBC, știri despre inegalitatea salariilor plătite de chiar BBC angajatelor și angajaților. Cotidianul britanic The Guardian a informat că marele Open australian la tenis e marcat de scandalul provocat de Margaret Court. Fosta supercampioană australiană a făcut declarații în dezacord cu căsătoria homosexuală și, în consecință, mulți sportivi și comentatori au cerut schimbarea numelui (Margaret Court) principalei arene de tenis din Melbourne. În replică, sponsorii cîtorva mari tenismeni au decis să își trimită sponsorizații în teren, îmbrăcați în roz - culoarea care semnifică acordul cu mișcarea pentru drepturile homosexualilor. În ziarul canadian „Globe And Mail”, o scriitoare și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu presiunile activiștilor care denunță rasismul și sexismul mediilor artistice. A doua zi, același ziar a publicat o intervenție care înfierează articolul de cu o zi mai devreme. Marele cotidian „New York Times” tipărește un editorial cu titlul „Trump e rasist. Punct!”. Tot în Statele Unite, CNN organizează, ca în fiecare zi, o dezbatere în care e vorba de rasismul Președintelui Trump și informează, în plus, despre ultimele cazuri de salarii și onorarii mizere pentru femei și gigantice pentru bărbați.

Și tot așa, zi de zi, pe toate canalele, platformele și în toate formatele: reportaj, interviu, știre, comentariu. Cine vrea să afle ce se întîmplă în lume folosește mediile de informare, iar cine folosește mediile de informare va trebui să asculte, să vadă sau să citească ultimele noutăți în materie de: sex, rasism, exploatare, schimbare climatică și perspective africane sau asiatice. Cine nu crede că e așa, trebuie doar să facă experiența următoare: să lase deschis televizorul sau radioul. După un minut sau o oră, va fi căutat de o știre pe una din temele amintite mai sus. Există desigur și știri pe alte teme. Însă regularitatea temelor fixe nu are rival. În vreme ce informația pe o temă sau alta poate lipsi, programele sau elementele de program pe temele fixe nu pot lipsi. Experiența e diferită de procedura mediilor de informare ale regimurilor comuniste. În detalii, nu în principiu. Fixația și dogmatismul sînt la lucru în ambele cazuri. Cu diferența că mediile occidentale au sau își dau voie să includă în agendă și știri pe alte teme. Oricît ar părea de absurd, la 30 de ani de la victoria asupra regimurilor cu ideologie unică, mediile de informare netezesc drumul spre o altă formă de îndoctrinare.

Cine n-a observat încă are tot timpul să o facă. Epoca modernă și mai ales ultimele cîteva decenii au șters diferențele de percepție și comportament între sport, arte și politică. Altfel spus, politica e un soi de fotbal cu galerie, dar fără minge. Cel mai adesea, însă, politica înlocuiește, pur și simplu, show-ul tv sau concertele rock. Politicieni locali, naționali sau internaționali mizează pe tehnici și teme de show tv sau organizează așa numite ieșiri publice pentru a repeta fidel rutina unui rock star.

Pînă la un punct totul e de înțeles. Politica presupune charisma, iar charisma se activează și produce efecte doar în public. Un lider politic nu poate fi izolat, iar eminența nu presupune, în cazul politicii, o viață de cabinet. Și aici, însă, problema nu e neapărat ieșirea în lume. Figura politicianului de mare popularitate și a demagogului prizat de mase enorme nu e o noutate. Grecia și Roma au făcut politică de mase ca la carte.

Problema e deplasarea spre idolatrie personală. Apariția politicienilor cu experiență media și tv nu mai surprinde, deși uităm prea ușor că Ronald Reagan a lăsat filmul pentru a face o carieră administrativă și politică serioasă, înainte de a candida la președinția Statelor Unite. Vremurile în care un candidat sau chiar un Președinte vor ataca funcția politică direct din sistemul de entertainment și fără experiență politică sau de conducere nu e departe. Destui comentatori americani au acceptat fără probleme sugestia după care Oprah Winfrey ar putea fi un candidat sau Președinte absolut normal. Pînă și în cazul politicienilor cu o enormă experiență parlamentară sau executivă procesul e același. De cîțiva ani, Angela Merkel e mai puțin citată cu funcția de Cancelar și mai mult cu formula de autoritate-celebritate Lider al Europei sau Conducător al Lumii Libere. Alți lideri politici europeni sau americani sînt cunoscuți, în primul rînd, pentru atribute sau camapnii personale și nu pentru valori, programe sau convingeri. Macron e însoțit de efigia tinereții, iar May e identificată ca femeie încăpățînată.

Cînd nu sînt personalizați acut, mulți lideri europeni caută să adopte comportamente care frizează celebritatea sau măcar notorietatea. Primii Miniștrii apar pe bicicletă în trafic sau merg la meci unde au grijă să fie văzuți în compania marilor fotbaliști. Miniștrii fac emisiuni tv acasă, unde imită cutare bucătar celebru. Președinții se lasă surpinși în jeans sau geci de piele, ascultînd rapperi faimoși în căși. Politicienii tind să parafrazeze costumația, ticurile și preocupările celebrităților, știind că asta aduce exact celebritate, adică un statut care face neinteresantă sau uitată politica reală. Aparițiile strict regizate ale lui Vladimir Putin pe patinoar, la vînătoare sau pescuit țintesc imaginea campionului și, prin asta, accesul la celebritatea personală care face miezul culturii globale contemporane.

Evident, și politicienii sînt oameni, dar arta indiscreției planificate e un pic altceva. Politicienii care își aranjază interviuri și reportaje în care lasă să le scape detalii de viață personală lucrează cu unul din motoarele principale ale celebrității. E vorba de curiozitatea răsplătită cu amănunte picante din care un public larg rămîne cu iluzia că sportivii, artiștii sau politicienii sînt, în fond, exact ca toată lumea. Mai exact spus, identificarea care produce celebritate prin transfer.

Omul de rînd va diviniza un erou mai ales dacă află că eroul nu e cu nimic deosebit de omul de rînd. Jocul care stoarce din idolatrie ultimul strop de avantaj de imagine a atins, deja, cote stridente. Mulți căutători de celebritate nici măcar nu se mai străduie să ascundă regia. Totul se face la vedere. Cele mai grosolan trucate băi de mulțime sau destăinuiri ale politicienilor produc, fără greș, efectul dorit. Lumea publică a vremurilor în care trăim s-a apropiat periculos de mult de confuzia cu propria imagine. Substanța și conținutul nu mai contează. Mase enorme, confiscate de sport, film sau dominate politic, sînt absolut mulțumite să trăiască din și cu imaginea idolilor care rămîn cu o singură obligație: să continue jocul.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG