Deşi propaganda explicită pro-rusă prezentă în programele de ştiri de la televiziunile ruseşti a fost constatată încă cu doi ani în urmă de Consiliul Coordonator al Audiovizualului de la Chişinău, pedepse mai dure au fost aplicate atunci doar în raport cu una din aceste televiziuni – Rossia 24. Emisia acestui post fusese sistată, mai întâi pentru o vreme, apoi pentru o perioadă nedefinită, după ce difuzase filmul documentar „Crimeea. Drumul spre casă” (în rusă: «Крым. Путь на Родину»), film ce reflectă exclusiv viziunea rusă în conflictul cu Ucraina. Alte patru televiziuni - pe care autoritatea audiovizuală le monitorizase periodic pe parcursul anilor 2014-2015 şi găsise suficiente probe că practică şi ele dezinformarea - se aleseseră atunci cu sancţiuni mai blânde, dar au continuat să emită nestingherit, printre ele şi Pervîi Canal difuzat în Moldova de Prime TV, postul liderului principalului partid de guvernământ, democratul Vlad Plahotniuc.
Din 12 februarie 2018, lucrurile se schimbă. Va intra în vigoare o lege iniţiată de Vlad Plahotniuc şi adoptată la sfârşitul lui 2017 de majoritatea parlamentară, care interzice ştirile ruse, obligând posturile ce le difuzează să le substituie cu alte produse mediatice.
Pentru doi locuitori ai Chişinăului cu care am reuşit să discutăm despre noua lege, decizia de a opri ştirile ruse pare a fi o greşeală.
„Nici un stat civilizat nu face asta”, îmi spune în limba rusă un taximetrist, Alexandr Plahoţchi, în vârstă de 42 de ani.
De fapt, Alexandr nu pare a fi fan al Rusiei. Spune că atât Moldova, cât şi Ucraina ar trebui să fie lăsate să decidă singure de cine să fie mai aproape – de Rusia sau de Occident. Totuşi nu este încântat de decizia parlamentului referitoare la propaganda de la televiziunile ruseşti:
„În SUA sunt televiziuni ruse, în Germania - la fel. Cred că este o provocare asta. Scopul este altul decât se spune. Dacă ar fi vreun sens în asta, dacă am şti că, după asta, ne vom urni din loc şi va fi totul la noi bine, politica se va schimba, vom merge mai hotărât spre UE - aş mai înţelege. Dar eu nu cred că, cu astfel de decizii, ne apropiem de UE.”
Sergiu Eremeev, un moldovean de 49 de ani din Chişinău, se declară fan al televiziunilor ruse:
„Propagandă eu cred că există în orice. La televiziunile ucrainene poate e mai multă decât în altă parte. Toate televiziunile moldoveneşti sunt şi ele tendenţioase. Cele ruse au şi ele problema asta. Dar ele au informaţii din diferite regiuni, sunt mai diverse, informaţia nu e atât de centralizată. Dacă o să dispară, o să apară un vacuum informaţional greu de suportat. Va fi nevoie de efort, cheltuieli adăugătoare ca să compensăm acest vacuum.”
Vinificator de meserie, Sergiu a lucrat vreo zece ani în această industrie, dar a fost nevoit ulterior să meargă la câştig în Germania. Acum, administrează o mica afacere, o frizerie, în capitală. La un ceai, îmi spune că din Occident vin toate relele, că îl simpatizează pe preşedintele Dodon, că oamenii sunt capabili de sine stătător să deosebească propaganda de adevăr:
„Soloviov - da, este tendenţios şi apără interesele propriei ţări. Dar ceea ce sună tendenţios se observă, eu cred că lumea vede şi dispare interesul.”
Când au iniţiat noua lege, autorităţile au scos în faţă un motiv greu de pus la îndoială – reflectând greşit realitățile din lume, posturile ruse denigrează R. Moldova şi pun în pericol securitatea statului.
Un studiu din 2016 arată, totuşi, că politicienii puterii ar putea avea dificultăţi în a convinge că acţionează corect nu doar opoziţia socialistă, care se opune din răsputeri măsurii, sau experţii, care găsesc la fel de periculoasă ca propaganda externă şi pe cea internă practicată inclusiv de televiziunile liderului democrat, dar şi cetăţenii simpli.
Studiul, efectuat de Institutul IMAS la cererea Centrului pentru Jurnalism Independent, a arătat că presa din Rusia prezintă interes pentru 70% din populaţia R. Moldova, bucurându-se şi de încrederea a 43%. Pentru comparaţie, presa din UE, deşi e tratată cu încredere, suscită interesul a doar 26% din locuitorii R. Moldova, iar cea locală, dimpotrivă, prezintă interes foarte mare, dar nu e tratată cu la fel de multă încredere.
