Linkuri accesibilitate

Drepturile omului pe înțelesul elevilor din Bender şi Grigoriopol (FOTO/ VIDEO)


Lecție publică Promo-LEX la Liceul din Grigoriopol
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:04 0:00

Lecție publică Promo-LEX la Liceul din Grigoriopol

Juriștii Promo-LEX au încheiat în regiunea transnistreană șirul lecțiilor publice prin şcoli.

Cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, Asociația Promo-LEX a organizat mai multe lecții publice în școli, inclusiv în regiunea transnistreană, despre această declarație. Campania s-a încheiat, iar la câteva lecții a asistat și corespondenta Europei Libere.

Ariadna Pricinoc parcurge zilnic 20 de km doar pentru că vrea să studieze în limba română. Acum 16 ani Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din or. Grigoriopol, situat în stânga Nistrului, a fost evacuat la Doroțcaia, localitate ce se află şi ea pe malul stâng al râului, dar e controlată de autoritățile de la Chișinău.

„Mi se încalcă un oarecare drept și asta mă face să-mi cunosc drepturile mai bine. Mi se încalcă dreptul la libera învățare. Eu vreau să învăț în limba română, dar nu pot să fac asta în localitatea mea. Eram mici și ni se părea straniu că unii copii vin acasă când noi mergem la școală. Eram deja în clasa a patra când știam că mi se încalcă acest drept.”

Deși strămutarea a fost gândită ca o soluție temporară, aceasta stare de lucruri s-a conservat. În consecinţă, elevii și pedagogii din Grigoriopol se văd siliţi să traverseze de două ori pe zi așa-zisa frontieră a nerecunoscutului stat transnistrean. Directoarea adjunctă a liceului, Svetlana Jitariuc, constată că autoritățile regiunii nu se arată foarte dornice să schimbe situația.

„Într-o lume a incertitudinii, într-o lume actuală, este absolut important copiii să-și cunoască drepturile. Noi trăim în această zonă de securitate unde încă sunt foarte multe drepturi încălcate. Ține de conducerea din zona de securitate, or noi, bunăoară, ca instituție, nu am traversa vama al 17-lea an pentru a ne lua drepturile noastre de care avem nevoie, sunt niște drepturi fundamentale.”

„Nu trebuie să ne rușinăm să spunem că drepturile noastre sunt încălcate”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat Rusia în urmă cu șase ani pentru violarea dreptului la educaţie în regiunea transnistreană. Printre reclamanți erau părinți și dascăli din Grigoriopol și Bender. Situația școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană nu s-a îmbunătățit şi acest lucru îl reflectă numărul în scădere al elevilor, spune directoarea adjunctă a liceului „Alexandru cel Bun” din Bender, Nina Ghereg.

„Ni se opresc autobusele când vin cu copii, sub diferite motive, găsesc legitim. Luptăm și astăzi, așa cum v-au spus copiii, că sunt opriți [şi sunt întrebaţi] de ce-s cu tricolorul, sunt înjosiți. Obiectivul de bază al liceului nostru, probabil și al celorlalte șapte care sunt în Transnistria, este educația și dezvoltarea patriotismului, dragostea de neam, de țară.”

O altă dificultate, notează directoarea adjunctă, este transportarea „clandestină” a materialelor didactice în limba română...

Lipsa clădirilor este una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă administrația Liceului „Alexandru cel Bun” din Bender. Elevii învață în trei edificii situate în părți diferite ale orașului. Clasele de liceu sunt găzduite de internatul din oraș, oarecum simbolic, spune Nina Ghereg. O altă dificultate, notează directoarea adjunctă, este transportarea „clandestină” a materialelor didactice în limba română.

Pentru elevi, pe de altă parte, cea mai sensibilă problemă este posibilitatea de a vorbi în limba maternă doar la școală și în familie, recunoaște Alexandru Șceglov.

„Nici să cumpăr o pâine nu pot să o fac fără a mi se încălca dreptul de a vorbi limba mea maternă, astfel sunt nevoit să vorbesc în limba rusă cu vânzătoarele, cu persoanele care lucrează în deservire. Chiar și pentru a călători în troleibus trebuie să cunosc limba rusă. De mic discutam cu părinții, cu bunicii de ce dacă noi suntem aici stăpâni ni se încalcă drepturile, nu putem să trecem vama când vrem și cum vrem, dar nu cu zece pașapoarte.”

Trainerul Promo-LEX Igor Bucătaru ne-a spus că i-a fost foarte dificil să găsească un răspuns convingător atunci când tineri din regiunea transnistreană l-au întrebat cum statul R. Moldova le-ar putea garanta respectarea drepturilor. Or acest lucru practic este imposibil, spune el, din moment ce autoritățile constituționale se justifică că nu controlează regiunea separatistă.

Materialul este realizat în cadrul Proiectului „Sărbătorirea drepturilor omului în Moldova în contextul celei de-a 70-a aniversări de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului”, implementat de către Asociația Promo-LEX și susținut financiar de către Ambasada Britanică la Chișinău.

Previous Next

XS
SM
MD
LG