Linkuri accesibilitate

După exact 100 de ani, revoluția bolșevică și impunerea primului stat comunist sînt o amintire iertată. Comunismul împlinește un secol de crime și minciună fără să fi pierdut mare lucru din aură și seducție. O cercetare publicată acum mai puțin de o lună de un mare institut de sondaj american spune că jumătate din tinerii americani (20-35 ani) ar prefera să trăiască în socialism sau în comunism și nu în societăți capitaliste.

Nu e greu de înțeles de unde vine dorința de socialism și comunism a tinerilor americani. Mai întîi, din ignoranță. Apoi, din idealuri. Ignoranța e de neiertat. Idealurile sînt de înțeles, dar numai dacă în spatele lor nu stă tot ignoranța. Cazul acestor oameni, beneficiari și revoltați împotriva celei mai libere și bogate societăți cunoscute în istorie dovedește că, după un secol, comunismul rămîne necunoscut. În teorie compromis și în practică viu sau, mai bine zis, gata de relansare, comunismul e o realitate fără leac și o creatură ciudată. Fantoma din Manifestul Comunist al fondatorilor Marx și Engels bîntuie în continuare. Și nu numai Vestul.

Dacă tinerii americani speră la un viitor comunist, în Est o masă umană însemnată are nostalgia trecutului comunist. În acest caz, s-ar zice că ignoranța și idealurile nu joacă nici un rol. Era de crezut că experiența concretă a vieții sub comunism a fost hotărîtoare. Și totuși, mulți est-europeni invocă sentimental traiul comun sub dictatura comunistă.

Pentru a lămuri misterul fascinației comuniste după un veac de orori e nevoie de ceva mai mult decît de indignare. În fond, scandalul opțiunii comuniste după comunism a fost tratat prea mult timp prin declamații fără conținut. Cine vrea să se mai gîndească o dată sau cine vrea să afle pentru prima oară ce e cu adevărat comunismul are nevoie de două lucruri: de adevărul faptelor și de minciuna dejucată a ideilor. Altfel spus, la întîlnirea cu tentația comunistă, o minte trebuie să se bizuie pe două antidoturi: istorie și gîndire. Amîndouă duc la adevăr.

Lecțiile neînțelese ale comunismului pornesc din istorie. Iar bilanțul istoric al comunismului nu e în dubiu. În numele aceleiași idei, mutată și impusă prin violență de la un capăt la altul al lumii, au fost uciși zeci de milioane de oameni. Muntele de cadavre e atît de înalt încît pentru stabilirea unei cifre de evaluare a fost nevoie de demografi. Crimele directe ale comunismului au fost îngroșate de masacre indirecte. Glonțul în ceafă a fost însoțit de foametea provocată, de lagăre de muncă, războaie civile și teroare în masă. La un loc, această orgie nestăvilită și metodică s-a soldat cu minimum 65 de milioane de morți. Estimările urcă pînă la 100 de milioane.

Culmea, panorama morții sub comunism nu e neapărat convingătoare. Stalin știa ce spune atunci cînd a ajuns la concluzia că „1 milion de morți sînt o statistică, în vreme ce moartea unui singur om e o tragedie”. Bilanțul bestial al comunismului e colosal, dar poate fi înțeles mai bine prin crifele limitate la o persoană sau la un grup de persoane legate prin sînge și limbă. Povestea unui brutar sau a unei țărănci arestați, torturați și executați pentru spionaj sau sabotaj sînt o victorie fără egal a răului. Milioane de ucrainieni înfometați, împinși la canibalism și lăsați să moară în chinuri sub paza brigăzilor comuniste sînt tot o formă de precizie aplicată a crimei, într-un ocean de statistici peste puterea noastră de înțelegere.

Ignoranța în fața acestor orori poate fi asigurată de școli plictisite sau îndoctrinate dar nu e o scuză. Faptele refuzate continuă să lucreze și primul lor rezultat e o minte dezarmată în fața minciunii. În fond, și tinerii occidentali doritori de comunism și est-europeni ieșiți din comunism doar spre a-l regreta evită întrebările și problemele prin ignoranță. Primii au scuza, superficială, că nu aveau de unde să știe. Ceilalți refuză să știe sau reușesc să transforme răul pe care îl cunosc în rău necesar și, apoi, în bine. În mod frecvent, est-europeanul care a fost martor al crimelor sau chiar o rotiță în mecanismul care le-a produs ajunge, azi, la concluzia că „șa au fost vremurile”, că „altfel nu se putea” și că, pînă la urmă, „sub comunism ne-am descurcat bine”. Locul pentru întîlnirea cu ideea comunistă și aprobarea ei generală e astfel deschis.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG