Linkuri accesibilitate

Clasa politică nu are de ce să se plîngă (I)


Să acceptăm că politica e arta compromisului - așa cum n-a spus niciodată Bismark. Marele Cancelar german a vorbit de „arta posibilului”, dar asta n-a redus cu nimic reputația compromisului în lumea politicii. Compromisul o duce bine și tot mai bine printre politicieni și în presa care le servește, de cele mai multe ori, drept cameră de ecou. Nimic nu pare înțelept, solid și prudent dacă nu vine la capătul unui compromis atins după convorbiri îndelungate între partide sau politicieni. Compromisul așterne o impresie de maturitate și își decorează purtătorii cu o aură de superioritate decizională care scapă omului de rînd. Dealtfel, politica zilelor noastre a făcut din compromis un obiectiv prealabil. Un obiectiv în sine și o soluție care bate deciziile naturale, clare și tranșante.

Treptat, compromisul a luat locul convingerilor și al consecvenței pe care politicienii promit să le respecte în clipa în care fac o promisiune sau anunță un plan. Astfel, aproape orice guvernare începe cu o viziune și se înneacă într-un compromis. Partide și politicieni care n-au nimic în comun și vor să fie considerați purtători de valori ale dreptei sau stîngii, se întîlnesc și se înțeleg foarte bine între limitele mereu fluide ale compromisului. Mistica deciziei de compromis trece drept formă supremă și întrupare fără rival a politicii. Un public larg și, de multe ori, tînăr are astfel prilejul să afle că nu trebuie să pună preț pe lucruri altfel bine cotate. Urmărind acrobațiile politice din care se naște compromisul, un tînăr va învăța, de pildă, că principiile sînt cel mult un pretext, că nu există cuvînt dat și respectat și, peste toate, că un lucru poate fi foarte bine egal cu opusul lui.

Între magicienii compromisului, probabil nimeni n-a izbutit mai mult și mai des decît Cancelarul german Angela Merkel. Cine vrea să înțeleagă ce e și la ce duce politica de compromis permanent nu are decît să urmărească deciziile largi puse la punct de Angela Merkel. Lumea s-a obișnuit să constate că dna Merkel poate face alianțe acolo unde era ostilitate, poate convinge rebelii cei mai înverșunați și reușește să își schimbe părerile odată cu societatea. Poate că e așa. Deși palmaresul Cancelarului german nu e neapărat o lecție ușor de admirat.

Iată de pildă, ultimul compromis reușit de Angela Merkel. CDU, partidul dnei Merkel, are nevoie de sprijinul CSU, partidul geamăn din Bavaria. La ultimele alegeri, CSU a înregistrat pierderi serioase. Alegătorii au fost nemulțumiți de politica pro-migrație a dnei Merkel. În consecință, CSU a pus condiții: sprijin pentru Merkel la guvenare doar dacă Merkel anunță impunerea unui număr limită de migranți primiți anual în Germania. Problema părea irezolvabilă. Dna Merkel vrea guvern cu alte două partide (liberal-democrații și verzii) care nu acceptă limitarea numărului de migranți admiși în Germania. Dna Merkel a mers, deci, la München a discutat vreme de 10 ore cu lideul CSU și a anunțat că a ajuns la o soluție. Numărul migranților va fi limitat la 200.000 pe an. CSU a obținut ce-a cerut. Sau nu? La o citire mai atentă, decizia acceptată de dna Merkel e un pic altceva. Astfel, dna Merkel spune că viitorul guvern va lua ca reper cifra de 200.0000, nu că se va încadra în ea. Mai departe, însă, acest tip de compromis îi permite dnei Merkel să conteze pe sprijinul CSU și să le spună liberal-democraților și verzilor că n-a acceptat blocajul cerut de CSU.

Tehnic și diplomatic vorbind, rezultatul e impresionant. Cancelarul a reușit să împace și să aducă în aceeași albie parteneri de guvernare care au opinii complet contrare, interese divergente și electorate complet separate. Dacă, însă, căutăm conținutul compromisului vom avea o mică supriză. Așa ceva nu există. Compromisul nu decide, de fapt, ceva anume, ci oferă alibiuri și pretexte pe care co-autorii le pot prezenta cum vor și cum le convine propriilor alegători. Cum și ce va fi cu migrația e o cu totul altă chestiune și ea nu are legătură cu compromisul. Prin urmare, totul s-a schimbat fără să se fi schimbat. Cancelarul german înregistrează un nou succes. Aura de superpolitician a dnei Merkel se extinde, deși nimeni n-ar putea spune pe baza căror fapte. Dar dna Merkel nu e singură și asta, în mare parte, pentru că iscusința ei proverbială, a făcut școală.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG