Linkuri accesibilitate

Dilemele Republicii (III): Față în față cu pretențiile Ucrainei


O hartă a Ucrainei înglobând teritorii moldovenești (Foto: colecția Octavian Țîcu)

Relațiile Basarabiei, apoi ale Republicii Democratice Moldovenești (RDM) cu Ucraina au fost marcate în anii 1917-1918 de realitățile demografice, fatalismul geografic și contextul schimbător al situației din Imperiul Rus și din Europa, mai ales pe fundalul evoluției de pe fronturile Primului Război Mondial.

Dacă naționaliștii basarabeni vedeau în unirea cu România o salvare pentru interesele republicii, iar cei velicoruși și unele minorități considerau că viitorul lor era alături de Rusia, fie bolșevică sau federativă, atunci ucrainenii din Basarabia așteptau ajutor din partea Kievului și nu-și ascundeau preferințele pentru alipirea la Ucraina. Pe parcursul secolului de dominație țaristă, autoritățile ruse au încurajat masiv colonizarea ucraineană, deoarece nu făceau distincţie între ucraineni (maloroşi) şi ruşi (velicoroşi). Către anul 1858 Basarabia era locuită de 120 mii ucraineni (13% din populaţia provinciei), iar în 1897 ucrainenii au ajuns a două naţionalitate constituentă a provinciei (380 mii), ceea ce constituia 20% din totalul populaţiei.

Prezența ucraineană importantă în Basarabia a jucat un rol contradictoriu în relațiile dintre Chișinău și Kiev după revoluția rusă din februarie 1917. Ucraina a fost printre primele entități din cadrul Imperiului Rus care a luat calea autonomiei: în primele zile ale lunii aprilie 1917 la Kiev s-a constituit Congresul Național Ucrainean, care a hotărât autonomie național-teritorială pentru Ucraina, condusă de un Consiliu Central (Rada) și un organ executiv (Secretariat). Autoritățile de la Kiev se anunțau parte a Republicii Federative Ruse, dar fără a arăta hotarele Ucrainei și nici ale autonomiei. În conflictul dintre Moscova și Kiev privind autonomia, apare prima oară ideea anexării Basarabiei la statul ucrainean, care pretindea că provincia este locuită în majoritatea ei de ucraineni. Aceste pretenții ucrainene au servit drept un prim imbold pentru forțele politice din Basarabia, în special Partidul Național Moldovenesc, care la scurt timp a formulat propriile cerințe de autonomie și a potestat împotriva anexării la Ucraina. Guvernul de la Petrograd a susținut aceste intenții de autonomie ale Basarabiei, ca mijloc de presiune asupra ucrainenilor, fapt ce a permis acceptarea autonomiei de către majoritatea straturilor sociale și naționalităților din Basarabia.

Situația complicată din Ucraina, măcinată de rivalitățile interne și de raporturile tensionate cu centrul imperial, n-a putut încuraja ambițiile expansioniste, Kievul alegând o cale de reconciliere cu alte entități din cadrul Imperiului Rus. În acest scop, între 8-14 septembrie 1917, la Kiev a avut loc Congresul Popoarelor din Rusia, la care au participat reprezentanții a 13 naționalități, din partea „românilor” (așa erau trecuți în textul oficial) din Basarabia participând șase delegați (Dascăl, Ioncu, Cazacliu, Codreanu, Holban și Cijevschi). Congresul decidea că Rusia trebuie să fie republică federativă și democratică, iar fiecare naționalitate din Rusia avea dreptul la autonomie națională. Prin urmare, Ucraina accepta în acele circumstanțe drepturile Basarabiei la autonomie și la identitatea ei distinctă, chiar românească.

Lovitura bolșevică din octombrie 1917 a aprofundat ruptura dintre Ucraina și restul Imperiului. Noul guvern bolșevic a refuzat să recunoască existența oricărei puteri executive existente pe teritoriul Rusiei imperiale și, la sfârșitul lunii decembrie 1917, a înființat o „republică” ucraineană rivală, numită la început tot „Republica Populară Ucraineană”, cu capitala la Harkov. Ostilitătile dintre cele două republici ucrainene au izbucnit imediat. Date fiind aceste circumstanțe, Rada a proclamat independența Ucrainei pe 13/26 ianuarie 1918 și a rupt toate legăturile cu Rusia. Pe acest fundal, bolșevicii locali au creat în Ucraina „republici” separatiste: „Republica Sovietică Odesa”, „Republica Sovietică Donețk-Krivoi-Rog”, iar Nestor Mahno a pus bazele unui entități nestatale – Teritoriul Liber și s-a aliat cu bolșevicii.

Mareșalul Paul von Hindenburg și gen. Erich Ludendorff (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)
Mareșalul Paul von Hindenburg și gen. Erich Ludendorff (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară, Chișinău)

Rada Centrală, confruntată cu primejdia înfrângerii iminente, a cerut ajutorul Puterilor Centrale, cu care se afla încă în conflict. Cele două părți au semnat Tratutul de la Brest-Litovsk (Puterile Centrale și Rusia aveau să semneze în aceiași localitate un al doilea tratat pe 3 martie). Armatele germane și austro-ungare i-au alungat pe bolșevici din Ucraina, preluând controlul asupra Kievului pe 1 martie 1918. Peste două zile, bolșevicii au semnat Tratatul de la Brest-Litovsk, care a pus capăt în mod oficial luptelor de pe frontul de est. În acest fel, Ucraina era lăsată în sfera de influență a Germaniei.

Ucraina independentă nu vedea existența RDM ca o chestiune serioasă și de durată. Aflată în mare dificultate din cauza răzmerițelor interne, puterea de la Kiev își exprima bucuria la intrarea trupelor române în Basarabia, președintele Radei Centrale, Vinnicenco, rostind un discurs, în care „saluta România ca o nouă aliată”. Rada Centrală comunica oficial generalului Coandă, reprezentantul României la Kiev, că „Ucraina nu poate decât să salute ocuparea Basarabiei de români”.

Schimbarea situației de pe Frontul de Est, prin victoriile rapide ale Puterilor Centrale și scoaterea Rusiei din război, a determinat o reeavaluare a „problemei basarabene”, RDM devenind un teren al disputelor diplomatice dintre Puterile Centrale, România, Republica Populară Ucraineană (cu capitala la Kiev) și Republica Sovietică Odesa.

Intrând în sfera de influență germană, Ucraina înainta în februarie 1918 miniștrilor de externe a Germaniei (Kuhlmann) și Austro-Ungariei (Czernin) o notă diplomatică, în care insinua că Basarabia s-ar fi situat în zona sa de influență și „ar reprezenta provincia ei inseparabilă”. Deși la Brest-Litovsk recunoscuse Nistrul drept linie de frontieră, iar anterior salutase prezența armatelor române în Basarabia, puterea de la Kiev s-a pronunțat împotriva admiterii unei delegații moldovenești la negocierile de la Buftea, alături de România, condiționând accesul acesteia la tratative doar în componența unei delegații ucrainene. Kuhlman îl informa pe A. Averescu, prim-ministrul României, că prezența delegaților basarabeni la negocierile de la Buftea, l-ar fi obligat să admită la masa tratativelor și reprezentanții Kievului, „împotriva pretențiilor cărora, în virtutea intereselor germane în Ucraina, i-ar fi fost imposibil să se pronunțe public”. Prin urmare, prezența lui Inculeț și Ciugureanu la negocieri a fost stopată.

Din culisele Centenarului: Dezbateri și luări de cuvânt față de pretențiile Ucrainei asupra Basarabiei în ședința Sfatului Țării din 16 martie/29 martie 1918

Din culisele Centenarului: Dezbateri și luări de cuvânt față de pretențiile Ucrainei asupra Basarabiei în ședința Sfatului Țării din 16 martie/29 martie 1918

Solicitat de Blocul Moldovenesc să se expună pe marginea pretențiilor ucrainene față de Basarabia, A. Osmolovski, liderul Fracțiunii Ucrainenilor, a replicat: „Moldovenii încă nu veniseră în Basarabia când ucrainenii locuiau deja aici, iar etnia ucraineană reprezintă 48 % din întreaga populație a ținutului. Ucrainenii au sprijinit independența Republicii Moldovenești, chiar și după intrarea trupelor române în Basarabia. Dacă independența nu va putea fi păstrată, ucrainenii se vor gândi la care stat să se alipească”.

Deputatul Lihtman, reprezentantul comunității germane din Basarabia: „Pretențiile ucrainene amenință însăși existența Republicii. Toată lumea tratează Basarabia ca pe un bun al unei succesiuni vacante; stăpânul a murit, iar moștenitori n-a lăsat. Dacă acum s-ar găsi măcar niște moștenitori indirecți, poate că lucrurile ar lua o altă întorsătură”

Deputatul Bogos, reprezentantul moldovenilor de peste Nistru: „Protestez asupra atentatului Ucrainei asupra Basarabiei și propun alipirea la Republică a tuturor regiunilor cu populație moldovenească majoritară din cadrul Ucrainei. Dacă e să vorbim de alipirea Republicii noastre la vreun alt stat vecin, regatul de peste Prut are toate drepturile la aceasta, pe când Ucraina – nici unul”.

La 16 martie 1918, Daniel Ciugureanu, premierul RDM, dădea citire în Sfatul Țării Notei guvernului de la Kiev către autoritățile germane, prin care acesta se arăta „profund interesat de destinele regiunii de frontieră a Republicii Ucrainene - Basarabia”. Insinuând că etnia ucraineană ar fi avut majoritatea absolută în nordul ținutului și o majoritate relativă la gurile Dunării, Nistrului și pe litoralul Mării Negre, guvernul ucrainean susținea că „Basarabia din punct de vedere etnografic, economic și politic consitutie o parte inseparabilă a teritoriului Republicii Populare Ucrainene”.

Documentul, semnat de V. Golubovici, Ministrul de Externe a Ucrainei, constata că o mare parte a teritoriului Basarabiei era „ocupată de armata română” și intuind faptul că „chestiunea viitoarei apartenențe de stat a Basarabiei” ar putea fi pe ordinea de zi la tratativele de la Buftea-București dintre România și Puterile Centrale, condiționa soluționarea acestei probleme numai cu participarea și cu acordul guvernului ucrainean. În condițiile în care o parte a Basarabiei era ocupată de trupele austriece (în nord), iar parte în sud era controlată de armatele germane, Ucraina, avantajată de situația creată după Brest-Litovsk, spera să obțină posesia acelor părți din Basarabia, care nu se aflau sub controlul armatelor române. Într-un mod curios, anumite hărți ale RP Ucrainene, înglobau chiar părți ale Basarabiei, considerate ale Ucrainei ca un fapt împlinit.

Sfatul Țării a adoptat în ședința din 16/29 martie 1918 textul unei Declarații de protest împotriva pretențiilor Ucrainei asupra unor teritorii ale RDM și a respins intenția Ucrainei de a reprezenta interesele RDM la negocierile de pace. Declarația enunța fermitatea Republicii de a apăra principiile stipulate în Declarațiile din 2 decembrie 1917 și 24 ianuarie 1918, afirmând cursul său spre independență. Dar atât condițiile notei ucrainene, cât și acțiunile ulterioare ale diplomației de la Kiev, insinuau intrarea Ucrainei într-un joc de putere regională, care sfida existența RDM și dreptul său la independență. Realitățile din jurul RDM, convingeau tot mai mult că unica salvare pentru menținerea integrității teritoriale era unirea cu România.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG