Linkuri accesibilitate

Opțiunile de intervenție străină.

Realizând neputința lor deplină de a înfrunta sutuația în care se afla Basarabia, asaltată de anarhie și bolșevism, de descompunerea cohortelor și a armatei moldovenești, de lipsa de fonduri, după multiple discuții, Sfatul Țării și Consiliul Directorilor au ajuns la horărârea secretă de a cere ajutor din exterior. Inițiativa acestei decizii, așa cum recunosc majoritatea mărturiilor acelor timpuri, a venit din partea Blocului Moldovenesc din Sfatul Țării. Consiliul Directorilor, susținut de această fracțiune, a obținut într-o ședință secretă de la Sfatul Țării un vot prin care era autorizat să procedeze cum va crede mai bine pentru a introduce ordinea.

În interiorul Consiliului erau două curente privind opțiunea de intervenție străină. Ion Inculeț și Pantelimon Erhan, prin intermediul lui Savenco și Cricopol, optau pentru ajutorul de peste Nistru și erau în tratative secrete cu șeful statului major al circumscripției militare din Odesa pentru a aduce două divizii de cazaci. Pe de altă parte, Vladimir Cristi, Directorul de Interne și Ion Pelivan, Directorul de Externe, au plecat în perioada 8-17 decembrie la Iași și au cerut ajutor generalului Șcerbaciov, explicând guvernului român și aliaților situația din Basarabia.

Din culisele Centenarului:

Ion Pelivan despre aducerea armatelor române

Henri Berthelot (1861-1931), șeful misiunii militare franceze în România, adept al intrării armatelor române în Basarabia.
Henri Berthelot (1861-1931), șeful misiunii militare franceze în România, adept al intrării armatelor române în Basarabia.

„Cristi și cu mine am stat o săptămână la Iași, de la 8 până la 17 decembrie 1917. Ne-am prezentat generalului Berthelot (șeful Misiunii Militare Franceze în România – n.a.), lui Saint Aulaire, lui Marinkovici, ministrul Serbiei, lui Sir Barclay, ministrul Angliei, lui Fasciotii, ministrul Italiei. Toți ne-au spus că situația depinde de Berthelot. Acesta ne-a spus că Divizia Sârbă a plecat prin Arhanghelsk în Franța ca să treacă la Salonic, iar unitățile sârbe ce se află la Odesa au fost dezarmate de către bolșevici. În ce privește armata cehoslovacă, care se află la Kiev, trebuie să ne adresăm profesorului Masaryk, care se află tot la Kiev. Din toate reieșea că nu ni se dă nicio armată a aliaților, după cum fusesem trimiși să cerem.

La Iași am fost și la Guvernul Român, la domnul prim-ministru Brătianu, căruia i-am explicat ce sperăm....Guvernul român nu putea trimite armată fără cererea noastră oficială. Am găsit formula să ne adresăm generalului rus Șcerbaciov, care se afla la Iași și astfel aceasta a ajuns la domnul Brătianu și la generalul Berthelot. Rezultatul, firește a fost nul.

Am insistat atunci la Erhan, să semneze la 22 decembrie 1917 o cerere, făcută de mine în calitate de Director de Externe, către generalul Iancovescu, ministru de război, prin care ceream trimiterea Regimentului de Ardeleni. Cererea a fost înregistrată la Ministerul de Război pe data de 24 decembrie și ca răspuns imediat, Guvernul Român a trimis un batalion de o mie de ardeleni, cu arme și mitraliere, care a sosit în frunte cu generalul rus Canțerov. Acest batalion s-a așezat între Ghidighici, Cojușna și Durlești”.

Vestea discuțiilor secrete din Sfatul Țării și mai ales a demersurilor de la Iași privind aducerea trupelor române au generat o agitație fără precedent a partidelor socialiste, a minorităților naționale și mai ales a bolșevicilor. La 20 decembrie, pe străzile Chișinăului și în alte părți, se răspândesc manifeste în care se denunță Sfatul Țării, că ar fi în înțelegere cu Anglia, Franța și România, să continuie războiul; că acesta în „cârdășie” cu Consiliul Directorilor „au vândut Basarabia României”, care venind aici va instala „țarismul românesc, va introduce boierescul, etc.”.

Consiliul Directorilor dezminte într-un comunicat oficial aceste zvonuri, precizînd că lucrează în deplină înțelegere și contact cu sovietele muncitorilor și soldaților. Ion Inculeț este nevoit să intervină pentru a arăta că „atât Sfatul Țării, cât și Consiliul Directorilor, sunt pentru cea mai strânsă legătură cu Rusia; că separatism nu există; că nu poate fi vorba de chemarea armatelor străine, ceea ce ar fi o trădare”.

La 27 decembrie este convocată ședința Sfatului Țării, unde începe discuția publică asupra introducerii armatei pentru restabilirea ordinei. După ce amintește că această chestiune s-a discutat în ședință secretă și impută socialiștilor că au distorsionat public deciziile, P. Erhan a descris din nou anarhia, pe baza telegramelor și cererilor de ajutor venite din toate părțile Basarabiei. Conchide că „dacă partidele socialiste nu înțeleg gravitatea situației, să-și ia răspunderea situației. Dacă ne autorizați, vom cere garanții aliaților și Ucrainei, de nu ne autorizați, noi plecăm”. În luarea sa de cuvânt, V. Cristi descrie din nou situația gravă și declară că „dacă noi nu vom hotărî nimic, vor hotărî alții peste capetele noastre; trebuie să introducem orice armată”. Ședința a continuat și a doua zi, Ion Inculeț declarând: „Consiliul Directorilor neputând învinge anarhia, cartierul general rusesc de la Iași și-a luat sarcina apărării republicii. Avem garanții scrise de la aliați că armatele vor fi la ordinul nostru și vor pleca după prima noastră somație”. Blocul Moldovenesc, care realiza că disoluția rusească, anarhia și bolșevismul, stabilite în Basarabia, vor distruge țara și mișcarea națională, era hotărât pentru aducerea trupelor române, propunând o moțiune de încredere în guvern. Exprimând deplina încredere în Directorate, rezoluția Blocului stipula foarte clar că „doar în cazul în care nu se putea împlini concentrarea armatei moldovenești să se adreseze cartierului general, iar oștirile trimise nu se vor amesteca în treburile interne ale republicii, vor recunoaște independența și se vor retrage după prima cerere a Consiliului Directorilor”.

La rândul lor, partidele socialiste ruse au înaintat o moțiune de protest față de acerea oricărei armate, dar în special contra celei românești. După cum se arăta în moțiune „intrarea armatelor românești pe teritoriul Basarabiei poate fi pasul cel întâiu pentru ocuparea ei și pentru smulgerea ei de fapt din sânul republicii ruse; aceasta înseamnă război civil; pericol pentru toate drepturile și libertățile obținute prin revoluție”. Socialiștii cereau Sfatului Țării să protesteze „în mod categoric” contra intrării oștirilor române și să ceară Consiliului Directorilor să se adreseze după ajutor republicii ucrainene. La motivarea rezoluțiilor propuse, deputatul Grinfeld, din partea socialiștilor menșevici, a mai adăugat emoționat: „Fie ziua de astăzi groaznică – numai Rusia să vie. Să vie orice armată, nu însă cea română”.

Răspunzând acestor interpelări, P. Erhan a declarat: „Am cerut armată ucraineană. Ni s-a promis – nu ni s-a dat. Acum cartierul rusesc de la Iași ne promite forțe. Nu închideți ochii asupra realităților. La Chișinău este ștab bolșevic, care vrea să ia puterea pe front. Reprezentanții aliaților ne-au promis, că vor face totul ca să nu vie armate românești”. Se pune la vot rezoluția de protest socialistă, care este respinsă cu 39 voturi contra 9. Se adoptă cu 40 de voturi „pentru” și 7 „contra” rezoluția de încredere în Consiliu care prevedea „apărarea republicii de către cartierul rusesc de la Iași”.

În realitate, toate discuțiile erau inutile și toată lumea era conștientă de fatalitatea intrării armatei române, indiferent de hotărârile sau atitudinea unora sau altora. Dar în mijlocul anarhiei, a banditismelor și pregătirilor militare ale bolșevicilor, doar foarte puțini au avut curajul să recunoască acest lucru, iar meritul incontestabil din acest punct de vedere aparținea Blocului Moldovenesc din Sfatul Țării. Anume această grupare de la începuturi a exercitat presiuni asupra guvernului, apoi după discuțiile din Sfatul Țării, prin votul său, a hotărât chemarea armatei române. La votul Blocului Moldovenesc s-au alăturat voturile moldovenilor din grupul țărănesc și voturile reprezentanților minorităților naționale.

Cererea Directoratului General de aducere a trupelor române în Basarabia
Cererea Directoratului General de aducere a trupelor române în Basarabia

Văzându-se învinși în Sfatul Țării, adversarii introducerii armatelor pentru restabilirea ordinei în Basarabiei, socialiștii doctrinari, dar mai cu seamă bolșevicii, după 28 decembrie 1917 se erijează împotriva instituției Sfatului Țării. La 3 ianuarie 1918 aceștia anunță că se retrag din Sfatul Țării pentru că: „stau pe punctul de unire cu revoluția rusă; moldovenii au prea multe locuri în Sfatul Țării; în Sfatul Țării sunt prea multe elemente burgheze; nu s-a dat pământ țăranilor, din această cauză a venit anarhia, ca pretext pentru introducerea armatei țariste române”.

Scopul acestor manevre era discreditarea și disoluția majorității moldovenești din Sfatul Țării, care hotărâse chemarea armatei române, dar în același timp, această decizie contura profilarea unui pol alternativ de putere în Basarabia și pregătea terenului pentru răsturnarea situației politice la Chișinău. Dar precipitarea evenimentelor a oprit escaladarea acestor pregătiri.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG