Linkuri accesibilitate

Afacerea Valonia înseamnă că un ținut belgian a dat peste cap șapte ani de negocieri între UE și Canada și a decis asupra felului de viață a zeci de milioane de cetățeni români și bulgari. Și mai înseamnă ceva: o situație de penibil monumental pentru UE.

Nimeni nu e dator să cunoască detaliile juste sau injuste ale unui acord de liber schimb dar, pentru lumea din afară, UE a pierdut enorm în credibilitate. Cînd 28 de state pot fi blocate de o regiune, farsa domnește, iar UE devine un spectacol hilar pentru restul lumii. În fond, principii fundamentale ale UE au împins spre această situație de ridicol fără precedent.

Belgia a aplicat cu sîrguință prinicipiul descentralizării și a fost aplaudată de UE ca excelent exemplu de democrație internă. Rezultatul e că descentralizarea dusă pînă la capăt a creeat entități politice interne care se folosesc de dreptul de veto pentru a impune guvernului central decizii cu mari consecințe naționale și internaționale.

În al doilea rînd, UE, mai precis Comisia Europeană, a insistat asupra ratificării acordului cu Canada, stat cu stat. Totul în numele democrației interne a Uniunii. Asta a pus la îndemîna fiecărui stat membru puterea de a da viață sau de a lichida acordurile semnate de UE.

Însă isprava Valoniei nu e un act strict local. Ea se răsfrînge asupra altor state și asupra altor probleme europene, care nu își mai găsesc rezolvarea. Așa de pildă, cineva își poate pune întrebare: dacă Valonia a făcut rău că a blocat acordul cu Canada, se poate spune că Scoția va face rău blocînd desprinderea Marii Britanii de UE, așa cum a fost ea votată prin referendum popular? UE a încurajat discret manevrele scoțiene, dar condamnă comportamentul Valoniei. Contradiciția e evidentă.

Apoi, dacă o regiune poate scufunda un acrod, au dreptul statele est-europene să refuze decizia prin care UE le cere să preia cote de migranți? Nu! - va răspunde UE. Numai că Valonia poate sfida o decizie europeană și asta scade autoritatea UE în disputa cu statele membre din Est. Babilonia e completă. Toate părțile au dreptate și toate părțile greșesc. Logica internă a deciziilor UE e compromisă.

Pînă la urmă, dacă în UE toată lumea face ce vrea, credibilitatea UE e o glumă. Revenind la lucrurile serioase, valul de probleme pe tema „ce e, de fapt, UE” a scăpat de sub control. Construcția a luat-o mult înaintea realității și a croit planuri și scheme care nu pot fi aplicate în realitate. Cu alte cuvinte, UE s-a declarat productivă înainte de a deveni cu mecanism real. Deciziile luate la Bruxelles au fost adoptate ca și cum UE ar fi deja o Uniune politică desăvărșită. Nu e cazul. Acest tip de crize de conformare la realitate nu pot decît să se înmulțească. Căci, în ciuda numelui, UE nu e unificată nici politic, nici fiscal, nici diplomatic. Actele spun că da, realitatea spune că nu. Proiectul a făcut pași mari, fără să fi schimbat raporturile reale din interiorul Uninii. Problema e că, în afara UE, mai toată lumea nu are astfel de probleme. Și nici nu e prietena Europei.

XS
SM
MD
LG