Linkuri accesibilitate

Controverse în ajunul deschiderii Convenției Naționale a Partidului Democrat în Statele Unite


O controversă în jurul celor circa 19 mii de emailuri ale Comitetului Național Democrat, date publicității de WikiLeaks.

Conventia Partidului Democrat din Statele Unite incepe astazi la Philadelphia. Ea este precedata de o controversă. Detalii în relatarea corespondentului Europei Libere la Washington.

Circa 19 mii de emailuri au fost facute publice de catre Wikileaks, dind la iveala, ceea ce se banuia de acum si anume ca membrii ai Comitetului National Democrat, condus de deputata de Florida, Debbie Wasserman Schultz ar fi sprijinit, in preliminarii, campania lui Hillary Clinton, in dauna rivalului ei, senatorul Bernie Sanders.

Robby Mook, care conduce campania fostului secretar de stat a pus situatia pe seama unor pirati cibernetici rusi, care ar fi penetrat sistemul de comunicatii al Comitetului, dorind sa deraieze conventia in care doamna Clinton urmeaza sa fie nominalizata. Ceea ce Mook sustine deloc voalat este ca rusii incearca sa-l ajute pe Trump, adaugind si faptul ca oamenii candidatului republican ar fi obtinut recent modificarea platformei partidului pentru a o face mai pro-Rusia.

Serverul Comitetului a mai fost atacat o data de catre Guccifer 2.0, un pirat cibernetic despre care se crede ca are legaturi cu Rusia, atunci dindu-se la iveala material pe care democratii il pregateau impotriva lui Trump. Fiul omului de afaceri, Donald Trump Jr. a calificat alegatiile drept revoltatoare, facute din dorinta lui Clinton de a cistiga cu orice pret.

Apropierea lui Trump de Vladimir Putin nu este un subiect nou. La inceput au fost declaratii de simpatie, care pot avea la origine o anume compatibilitate si nimic mai mult. Apoi s-a dezvaluit ca seful campaniei lui Trump, Paul Manafort ar fi lucrat cu fostul presedinte al Ucrainei, Victor Ianukovici, dar si cu oligarhi rusi, in chestiuni de afaceri.

Din nou, nu este neobisnuit pentru consultanti americani, din ambele tabere sa isi foloseasca experienta si faima, in campanii din strainatate, platite foarte bine, nu este de obicei un act de adeziune politica, ci de business.

Dar Danielle Pletka, cercetatoare la American Enterprise Institute, un think tank de dreapta, deci apropiat republicanilor, a spus ieri chiar mai mult si anume ca Manafort ar fi in buzunarul unor apropiati ai lui Putin. Poate o exagerare a analistei, in contextul unui foarte controversat interviu, acordat miercuri de Donald Trump in New York Times in care intrebat daca America, sub conducerea sa ar sari in ajutorul statelor baltice, daca aceastea ar fi atacate, raspunsul a fost ingrijorator. Trump a spus ca el se va uita mai intii la contributia acestora la alianta. Fireste, asa cum Pletka a remarcat, asta trimite un semnal foarte grav ca Statele Unite ar putea sa nu-si respecte obligatiile asumate fata de state, foste comuniste, membre in NATO. Si asta creaza suspiciune.

In acelasi timp insa poate fi nimic mai mult decit Donald Trump incercind sa improvizeze un raspuns, pe o tema in legatura cu care nu are suficienta informatie, ceea ce si asa ar fi ingrijorator. Sint toate aceste detalii legate unul de celalalt? E posibil si ca Putin sa si-l doreasca pe Trump la cirma Americii pentru ca este un interlocutor cu care poate vorbi aceasi limba, totul fiind negociabil, in termeni de afacere. Dar asta nu inseamna neaparat ca toate cele relatate dezvaluie o conspiratie mai adinca. Sau cel putin asa e de sperat.

XS
SM
MD
LG