Linkuri accesibilitate

„Uciderea lui Nemţov, un act demonstrativ”


„Uciderea lui Nemţov, un act demonstrativ”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:31 0:00

Uciderea politicianului rus Boris Nemţov, un sever critic al intervenţiei ruse în Ucraina, a determinat Uniunea Europeană să strângă legăturile cu opoziţia rusă. Aflat la Strasbourg, fostul premier rus Mihail Kasianov (2000-2004) a cerut UE solidaritate cu cei care se opun regimului Putin. El a pledat, totodată, pentru unitate în rândul statelor europene în ceea ce priveşte întărirea sancţiunilor împotriva Rusiei. „Dacă Putin pierde războiul din Ucraina, popularitatea lui se va prăbuşi peste noapte”, a declarat el într-o conferinţă de presă. Kasianov crede că asasinarea fostului său prieten, coleg şi copreşedinte al partidului PARNAS (Partidul Republican - Partidul Libertăţii Poporului) Boris Nemţov este un act demonstrativ din partea Kremlinului, menit să intimideze criticii regimului Putin. Politicianul rus a acordat un interviu în exclusivitate corespondentei Europei Libere la Strasbourg, Iolanda Bădiliţă. Interviul a fost realizat pe 10 martie, cu două zile înainte de adoptarea de către Parlamentul European a unei rezoluţii referitoare la asasinarea lui Boris Nemţov.

XS
SM
MD
LG