Mai mult de un an şi jumătate, fabrica Ionel caută cu îndîrjire cusutorese. Sînt în troleibuzele noastre nişte ecrane care afişează publicitate. Şi aud mereu, cînd urc în troleu, că fabrica are nevoie de cusutorese, că le oferă un salariu bun, locuri în cămin, hrană în cantină…
E limpede că întreprinderea nu are încă numărul necesar de croitorese de vreme ce mesajul răsună mereu. Se pare că tinerelor de azi nu le prea place meseria de a coase. E mai bine să munceşti în faţa unui laptop, nu? Despre bărbaţi nici nu are rost să discutăm. Ei nu au deloc dorinţa de a croi şi de a coase. Şi ce să facă în atari condiţii fabrica?
De la o vreme întreprinderea şi-a modificat niţel strategia, fapt pe care trebuia să-l facă de la bun început, după părerea mea. Acum ea spune clar ce salariu le oferă cusutoreselor. E vorba de 5000 de lei. Pe deasupra mai e şi un soi de pachet social şi plata cheltuielilor de transport. Nu e o ofertă rea, în opinia mea. Dar va avea ea efectul scontat?
Numai timpul, fireşte, ne va arăta. Deşi 5000 de lei nu sînt de neglijat în condiţiile noastre, fabrica ar putea să nu mai găsească lucrătoare. Şi asta pentru că aici, în cea mai săracă ţară din Europa, oamenii nu vor să croiască haine, nu vor să fie măturători, gunoieri, taxatori. Ei visează la profesii „prestigioase”. Or piaţa cere chiar ceea ce noi nu vrem să facem.
Un asemenea impas nu poate însă exista la nesfîrşit. Nu pot toţi să fie cinovnici, să lucreze în bănci sau în redacţiile unor televiziuni. Unii vor trebui să îmbrăţişeze peste o vreme meseriile neplăcute. Nici eu peste o vreme s-ar putea să nu mai fiu ziarist. Asta e situaţiunea.
