Vladimir Beșleagă: „Vorbirea vie este mult mai eficientă decît cea scrisă”

Postul nostru de radio a lansat marți seara, la Chișinău, o nouă ediție a colecției de Jurnale Săptămânale scrise în 2013 de invitații Valentinei Ursu la emisiunea La sfârșit de Săptămână cu Europa Liberă. De asemenea, a apărut și a fost lansată noua culegere Realitatea cu Amănuntul, cuprinzând tabletele scrise de Iulian Ciocan anul trecut la rubrica omonimă, difuzată la emisiunea matinală, Moldova la Ora Șapte. Împreună cu cele două cărți, a fost lansat la cafeneaua Propaganda și noul roman al scriitorului Vladimir Beșleagă, „Voci sau dublul suicid din zona lacurilor” care conține, pe lângă versiunea tipărită, și o versiune audio, înregistrată în studioul Europei Libere de la Chișinău. În marginea lansării, Diana Răileanu a discutat cu scriitorul octogenar despre deosebirile între un roman scris și unul vorbit.

Vladimir Beşleagă: „Ideea mea de a avea o carte vorbită, aşa cum îi spun eu, un audio book, a apărut în concepţia mea de mult, cu ani în urmă, şi acea carte era în aşteptarea unei ocazii fericite. Deci, propunerea, ideea a venit taman la ţanc. Au trecut de la momentul când a fost scrisă cartea şi până a apărea această oportunitate – nouă ani. Pur şi simplu a fost o idee fericită.”

Europa Liberă: Dar de ce o carte vorbită, dle Beşleagă?

Vladimir Beşleagă: „Vreau să fac o mică mărturisire, o confesiune, în sensul că în viaţa mea de autor am lucrat cu condeiul, cu peniţa, cu cerneală, ani şi ani am scris cu cerneală, am trecut la calculator şi la un moment dat mi-a venit idee, zic, ce ar fi să încerc eu să dictez, să realizez un subiect vorbit? De ce? Pentru că mie îmi place de când sunt şi mă ştiu, să încerc lucruri noi.

Experimentând nu numai doar că discoperi tu lucruri noi, dar citititorul sau ascultătorul se antrenează. E ceva nou. Pe de altă parte, vreau să vă spun că cartea vorbită, cartea sonorizată, este foarte practicată în Europa. Eu citesc presă, mă informez: la germani, la britanici, la francezi, audiobook-urile sunt prezente în circulaţie mare, pentru că sunt oameni care preferă să asculte, alţii preferă să citească, cu atât mai mult că la ora actuală se constată, se observă, un interes scăzut pentru lectură şi atunci diversificarea textului cuprinde ceva mai mult public decît dacă ar fi numai print.”

Europa Liberă: Dar sunetul nu credeţi că ştirbeşte din mesajul pe care a vrut să îl transmită autorul?

Vladimir Beşleagă: „Eu am convingerea că vorbirea vie, vocea umană, este mult mai eficientă şi ajunge mai uşor la conştiinţa celuilalt, pentru că aici se manifestă nu doar cuvintele, textul, dar sunt şi fluizi care merg de la om la om, pe care nu-i vedem. Deci, vorbirea vie este mult mai eficientă decât cea scrisă . Nu în zadar marii înţelepţi ai vechimii şi-au promovat doctrinele direct prin discipoli, prin apostoli, aşa cum a făcut Mântuitorul.

Eu, în viaţa mea de cititor, de multe ori eram supărat că literile, când eu citeam şi dincolo de text vedeam acţiune, vedeam scene, vedeam persoane, şi pe acele persoane se suprapuneau literele. Adevărata denumire a comunicării nu este vorbirea, ci rostirea.”

Europa Liberă: Pentru radio ascultătorii care nu au avut ocazia sau nu au intrat pe blogul audio al scriitorului Vladimir Beşleagă, putem, pe scurt, să-i intrigăm să caute romanul „Voci”?

Vladimir Beşleagă: „Această carte, aşa i-a fost dat să se nască - târziu. Pentru că o carte este ca şi o fiinţă fie, ca ea să se nască trebuie să treacă timp, să aibă perioada ei de germinaţie, aşa cum se naşte omul, mai înainte de nouă luni nu se naşte. O carte poate să se nască, să aibă o perioadă de gestaţie de ani de zile. Probabil că această carte a fost concepută de mulţi ani, dar aşa i-a fost dat, să vină târziu.

Esenţa sau substanţa cărţii care este dincolo de ceea ce se vede şi se spune este aşa: tu, dacă eşti un autor, care eşti şi un om şi ai viaţa ta, ce ai pus acolo ca să te cred, ca să fii credibil? Nu numai să-mi spui mie braşoave, poveşti, scene frumoase, care să fie palpitante etc. Dar eu vreau să văd ce ai pus tu din propria existenţă. Iată aici, în această carte, se întâmplă în mod imaginar, desigur, că anumite forţe, care se numesc că ar fi destinul, îl prind în gheare şi îl întreabă ce pui tu în carte din propria ta fiinţă şi din propria ta existenţă şi din propriile tale trăiri? Iată asta constituie partea de bază, esenţială, a cărţii. Dar cum se desfăşoară? Cartea are un sfârşit tragic, dar asta este firescul. Omul, orice nu ar realiza, până la urmă totul se reduce la ceea ce se reduce. ”