Linkuri accesibilitate

În labirintul reformei agrare (VI): Marii proprietari și Unirea


Soldați și țărani în anarhie în anul 1917 (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară)

Atât intențiile Sfatului Țării de a socializa pământul, cât și sloganele bolșevice privind exproprierea și înzestrarea țăranilor cu pământ, au provocat profunde transformări politice și în mentalitatea marilor proprietari din Basarabia, care deși în mare parte alogeni (circa 60% din latifundiarii Basarabiei nu erau români), în iarna și primăvara anului 1918 vor înclina tot mai mult spre ideea Unirii cu România.

Odată cu intrarea armatelor române în Basarabia, așa cum am văzut și în publicațiile anterioare, putem vorbi despre patru centre de putere în problema agrară, care se aflau într-o mare rivalitate și proiectau asupra chestiunii pământului propriile viziuni: 1. Sfatul Țării, în care existau divergențe dintre diferitele fracțiuni parlamentare privind modul de realizare a reformei agrare; 2. Marii proprietari, speriați deopotrivă de efectele socializării și bolșevizării, mizau pe solidaritate și sprijinul guvernării conservatoare de la Iași; 3. Țărănimea, care în mare parte intrase în proprietatea pământului ca rezultat al efectelor revoluției ruse; 4. Administrația militară și guvernul român, prinse între aceste rivalități și nevoite să ia în considerare toate opțiunile în dispută pentru pacificarea Basarabiei și realizarea Unirii.

Atunci când se privește retrospectiv la necesitatea reformei agrare în Basarabia acelor timpuri, trebuie avute în vedere două circumstanțe ale epocii, una de conjunctură europeană și regională, alta determinată de realitățile din provincie. În primul caz, transformările structurilor agrare existente, cu caracter de reforme agrare (modelul Central și Est-European), precum și cele cu un caracter mai moderat, care au adus ajustări sistemului agrar tradițional (modelul Europei Occidentale), nu erau doar rezultatul unei anumite conjuncturi politice internaționale, un produs întâmplător al noilor condiții în care Europa încerca să se reorganizeze după război, ci au urmărit scopul de a recupera decalajul marcat al transformărilor înfăptuite în Europa Occidentală începând cu Revoluția Franceză. În cel de-al doilea caz, necesitatea aplicării în Basarabia a unei largi reforme agrare rezulta cu evidență din modul în care era repartizată proprietatea rurală în perioada anterioară procesului de expropriere și de împroprietărire.

Ion Inculeț (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară)
Ion Inculeț (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară)

Cu referință la aceste două aspecte complementare, Ion Inculeț avea să declare în 1920 că „în faza istorică prin care trece omenirea azi, în urma războiului mondial și a revoluțiunei ruse, proprietatea mare nu mai poate viețui, căci războiul mondial și revoluțiunea rusă au născut în țărani dorința și voința neînvinsă de a nu mai fi robii pământului străin, ci de a fi ei înșiși stăpânii pământului pe care-l muncesc cu brațele lor și a copiilor lor”.

Evident că vechiul sistem, vechea ordine socială, economică și agrară nu au cedat ușor, iar marii proprietari, până recent reticenți față de orice apropiere de România, iar unii dintre ei chiar virulenți românofobi, au căutat să-și apere cu orice preț pozițiile. Marii latifundiari din Basarabia au mizat pe trei argumente în justificarea și apărarea cauzei lor în fața autorităților de la Iași: prin discreditarea Sfatului Țării, prezentat ca o emanație a bolșevicilor și revoluției ruse; prin culpabilizarea și condamnarea țărănimii, care s-a dedat la prădăciuni și anarhie, preluând abuziv pământurile lor pe parcursul anului 1917; prin sensibilizarea și manipularea latifundiarilor de peste Prut, de la care așteptau o solidaritate pentru contracararea efectelor socializării atât în Basarabia, cât și în România.

Cel mai elocvent document istoric din acest punct de vedere este Memoriul marilor proprietari din Basarabia, înaintat la 6 martie 1918 guvernului României și personal regelui Ferdinand I la Iași. Delegația era compusă din Pantelimon Sinadino, fost

Pantelimon Sinadino (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară)
Pantelimon Sinadino (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară)

deputat în Duma Imperială și primar de Chișinău, V. Anghel, fost președinte al Zemvstvei Orhei, M. Glavce, fost președinte al Zemstvei Chișinău, D. Semigradov, fost președinte al Zemstvei Guberniale și fost membru al Consiliului Imperial, alături de care au venit moșierii Gonata, Dicescul, Cavalioti, Shroerer, Bodi și alții.

Documentele Centenarului: Memoriul marilor proprietari din Basarabia înaintat regelui Ferdinand I (6 martie 1918)

Documentele Centenarului: Memoriul marilor proprietari din Basarabia înaintat regelui Ferdinand I (6 martie 1918)

„Actualul guvern și pretins Sfat al Țărei este o creație ocazională de oameni politici ocazionali și aventurieri, care profitând de revoltele bolșeviste, pe care le conduceau chiar ei de la început, deoarece d. Erhan și Inculeț au venit din Petrograd la Chișinău ca delegați bolșeviști: au decretat o republică independentă și au acaparat situațiunea, promițând maselor prădarea averilor, proprietăților și remiterea lor, fără nicio plată, distrugerea burjoilor și acordarea unei libertăți anarhice fără respectul legilor, dreptului și vieților cetățenilor.

Armata română, alarmată de această revoluție, creată prin aceste proceduri, a acestor politiciani, a intervenit și a potolit dezordinile începute. Guvernul care la început a voit să se opuie armatei române, văzând imposibilitatea, a schimbat atitudinea și a căutat să arate că primește cu plăcere venirea armatei române, dar sub mână continua a duce campania de revoluție și chiar caută a arăta, că armata română e acea, care se opune la îndeplinirea promisiunilor date de ei, adică de a împărți țăranilor fără plată pământurile proprietarilor.

Aceste mijloace însă prepară viitoarea desordine și constituiesc un pericol nu numai pentru Basarabia, dar și pentru armata română, care trăiește în acest mediu disolvant. Această stare de lucruri nu poate dura mai mult. Ea pune în pericol și viitorul Basarabiei și tendințele ei de unire cu România. Nu poate să mai dăinuiască o administrație, care are ca țintă desordinea, ilegalitatea și bunul plac.

De aceea cerem ca, pe baza celor ce vor fi arătate mai jos, să se vadă justa noastră protestare și un moment mai curând România, cu care noi, fără niciun înconjur cerem a fi uniți, să ne dea sprijinul, sfatul și concursul moral și material pentru a înlătura o stare de revoluție organizată de un pretins guvern și un pretins Sfat al Țărei.”

În acest memoriu, care se pretindea „documentat cu date”, se prezenta „adevărata situațiune politică și agrară din Basarabia”, în care era calomniat Sfatul Țării, stigmatizați țăranii, pentru ca în cele din urmă să se ceară Unirea cu România.

Pe de altă parte, memoriile timpului, inclusiv cele ale generalului M. Schina și ale lui P. Cazacu, confirmă faptul că marii proprietari, împreună cu armata română, vor deveni complici la organizarea și votarea celor două declarații de Unire a Zemstvelor de la Bălți și Soroca, pregătind și alte declarații de Unire ale zemstvelor din Basarabia, tocmai pentru a forța mâna Sfatului Țării și a prelua inițiativa politică din provincie în problema realizării Unirii și reformei agrare.

Rivalitatea dintre marii proprietari și instituțiile Republicii Democratice Moldovenești, reprezentate în mare parte de țărani sau fii de țărani, nu este atestată doar în interiorul Basarabiei, ci captează chiar și culoarele puterii de la Iași, unde aceste două părți încercau să obțină sprijin. Câteva zile înaintea delegației marilor latifundiari, pe 26 februarie 1918, la Iași venise delegația RDM în frunte cu Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării și Daniel Ciugureanu, prim-ministrul republicii, care au fost primiți în audiență la regele Ferdinand I, la guvern și s-au întâlnit cu reprezentanții mai multor misiuni diplomatice de la Iași. La recepția oferită de regele României, D. Ciugureanu avea să spună că „n-am venit aici ca reprezentanți ai clasei bogate, care în mare parte și-a renegat naționalitatea. Singurii care au păstrat limba sunt țăranii. Dacă noi, basarabenii, suntem astăzi pe cale de unire a neamului, datorăm aceasta numai țăranului moldovan”.

Prinsă între aceste două manifestări politice ale Basarabiei, guvernarea de la Iași se pare că a înclinat balanța în folosul Sfatului Țării și a țărănimii, ca elemente constitutive ale viitoarelor relații cu Basarabia. Deducem acest lucru în primul rând din faptul că venind la Chișinău în ajunul votării Unirii, premierul Al. Marghiloman a evitat să se întâlnească cu P. Sinadino și delegația marilor proprietari, preferând negocierile și influențarea deputaților din Sfatul Țării. Pe de altă parte, autoritățile române, chiar dacă erau reprezentate de marii moșieri, nu au putut ignora doleanțele țărănimii basarabene și nici mutațiile produse în raporturile funciare produse după revoluția rusă. Votarea la 27 martie/9 aprilie a Unirii Basarabiei cu România avea să semnaleze o schimbare neașteptată în atitudinea guvernului de la Iași față de problema agrară basarabeană. Clasa politică românească, trecând peste interesele de clasă, a înțeles că problema agrară rămâne principala problemă socială a Basarabiei și României, iar realizarea ei era singura soluție pentru depășirea tensiunilor și tulburărilor din societate.

Prin urmare, realizarea acestui obiectiv avea să constituie clauza principală, alături de garantarea autonomiei, din Declarația de Unire condiționată din 27 martie, care stipula că „Sfatul Țării actual rămâne și în continuare pentru rezolvarea și realizarea reformei agrare în corespundere cu nevoile și dorințele poporului nostru”. Din acest moment, marii latifundiari din Basarabia își vor concentra lupta politică nu împotriva reformei, ci pentru influențarea prevederilor acestei reforme, în special cele legate de mărimea și caracterul marii proprietăți.

Anton Crihan și o parte a Comisiei Agrare (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară)
Anton Crihan și o parte a Comisiei Agrare (Foto: Centrul de Cultură și Istorie Militară)

În scopul realizării acestei condiții de Unire, componența Primei Comisii Agrare, constituită de Sfatul Țării la 16 ianuarie 1918, a fost lărgită la ședința din 11 mai de la 21 la 27 de membri, dintre care 18 erau din partea Blocului Moldovenesc și a Fracțiunii Țărănești, iar 9 din partea Fracțiunii Minorităților. La aceștia s-au adăugat reprezentanții marilor proprietari și specialiști din partea guvernului României – C. Filipescu, G. Munteanu-Murgoci, iar ulterior și Gh. Ionescu-Șișești. La 17 mai 1918 avea loc prima ședință a Comisiei Agrare, la care a fost aleasă conducerea acesteia, în persoana lui Vladimir Țîganko, președinte, Anton Crihan, vicepreședinte și Gheorghe Năstase, secretar. S-a hotărât ca ședințele Comisiei să fie ținute marți, joi și sâmbătă, ele urmând să fie publice, ca și cele ale Sfatului Țării. Reforma agrară din Basarabia era astfel instituționalizată și devenea o prima încercare de colaborare și conlucrare între forțele politice de la Chișinău și Iași.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG