Linkuri accesibilitate

Provocarea găleţii cu carte-gheaţă


Unii şi-au turnat găleata cu apă rece ca gheaţa în cap, alţii şi-au scos din cap o listă de zece titluri care le-au marcat viaţa, cei mai ai dracului au scurtat de-un cap doi ostatici americani şi unul britanic – şi toţi, dar absolut toţi, au ţinut să-şi facă public gestul.

Nu am invitat nici o cameră de luat vederi în sala de baie, când îmi fac dimineaţa un duş freş; nu mă taie capul cum aş putea să aleg doar zece cărţi, din atâtea citite şi răscitite de-a lungul unei vieţi de şoarece de bibliotecă; n-am vocaţie de călău (şi nici de victimă, sper).

Solicitat tot mai insistent „să dau leapşa cu cărţi” – probabil şi graţie emisiunii mele Carte la pachet de la Radio Europa Liberă, care tocmai împlineşte zece ani bătuţi pe muchie –, m-am gândit totuşi să „încrucişez” această listă cu provocarea găleţii cu gheaţă, astfel obţinând un top ten de titluri ce-au avut asupra-mi un efect similar duşului rece, dacă nu chiar scufundării într-o copcă de gheaţă.

Primul pe listă ar fi Demonii (într-o altă tălmăcire – Posedaţii) lui F. M. Dostoievski, prea cunoscut & comentat, ca să mă dau şi eu cu părerea despre carte; este suficient să amintesc că romanul NU-i plăcea în mod deosebit lui V. I. Lenin, care-l învinuia pe Fiodor Mihailovici nici mai mult, nici mai puţin de «мракобесие».

Urmează Procesul lui Franz Kafka, iarăşi fără comentarii – ce-ar mai fi de spus, după tot ce s-a întâmplat în secolul XX?! (Comparativ cu romanul lui Kafka, cel al lui George Orwell, 1984, mi s-a părut călâu, aproape… propagandistic!)

Nu atât monumentalul Arhipelag Gulag al lui Aleksandr Isaevici Soljeniţân, cât Povestiri din Kolâma, de Varlam Şalamov, m-au întors literalmente pe dos, făcându-mă să mă întreb dacă există pe faţa pământului vreo făptură mai josnică & abominabilă ca omul. Noroc că din acelaşi univers concentraţionar, de data aceasta din România, a venit Jurnalul fericirii, de N. Steinhardt. Dintre contemporani, doar Herta Müller, cu Leagănul respiraţiei, poate sta alături de capodopera lui Varlam Şalamov, drept care este trecută pe listă.

Mai departe ordinea e oarecum aleatorie, de la Eseu despre orbire, al lui José Saramago, pe care pur şi simplu m-am ferit să-l recomand la Radio Europa Liberă, urmat de Binevoitoarele lui Jonathan Littel, un adevărat panoptic de atrocităţi despre care totuşi am scris (să se ştie!!!), fără a uita de Împăratul muştelor al lui William Golding (din aceeaşi categorie ar fi de citat şi Anthony Burgess, cu Portocala mecanică).

Un loc aparte i l-am rezervat Pianistei, de Elfriede Jelinek, de-o cruzime greu de imaginat, de unde relaţia mamă-fiică părea până de curând ferită de asemenea violenţe frizând paroxismul. (Dacă mă gândesc bine, romanul clujencei Marta Petreu, Acasă pe Câmpia Armaghedonului, are ceva din vehemenţa distructivă a Pianistei, dar „se salvează” în cele din urmă prin creştineasca iertare. Mare lucru, Iertarea!)

Mă doare inima să trec pe această listă ce-ţi dă fiori reci Cartea şoaptelor a lui Varujan Vosganian, dată fiind poezia pe care o emană prin toţi porii; dacă o fac totuşi, e pentru a evoca numeroasele pagini ce descriu cu lux de amănunte genocidul armenilor din 1905 – nu se poate uita/ierta una ca asta! (Cu amănunte, într-una din emisiunile viitoare ale Cărţii la pachet. Cei care au urechi, s-o asculte…)

Mi-a fost teribil de greu să aleg o (singură!) carte pentru a încheia „plutonul damnaţilor”; mai lesne mi-ar veni să pun zece pe-un loc, după principiul „Unde a mers mia, treacă şi suta”. Las aşadar de-o parte De ce fierbe copilul în mămăligă, de Aglaia Veterany (ca şi-n cazul cărţii lui Varijan Vosganian, poezia salvează de la disperare, chit că, vai! cu preţul vieţii autoarei), şi pun degetul pe rană, pardon – pe romanul lui Kazuo Ishiguro, Să nu mă părăseşti, de care, odată citit, n-ai cum să scapi vreodată: la recitire, când nu mai urmăreşti linia de subiect, ci trăieşti pur şi simplu în ritmul frazelor, impresia este şi mai puternică & devastatoare. Mai că-ţi vine să urli: „Neputinţă, acesta-i numele tău [al omului]!”

Mărturisesc că NU mi-a făcut bine această succintă trecere în revistă de cărţi în infra-noir (de unde bold-uirea italicelor, în titlurile alese); colac peste pupăză, mass-media tocmai anunţă că aceeaşi grupare islamică este gata să mai decapiteze un ostatic occidental, bineînţeles în faţa camerei de luat vederi, şi cu asta găleata cu gheaţă a ex-preşedintelui George W. Bush (şi ea – demonstrativă!) se-ntoarce într-un butoi de sânge, de care nu te speli pe mâini, ca Pilat din Pont, oricâte cărţi ai ceti.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG