vineri, august 01, 2014 Ora Locală 14:51

Blog / Ion Socolenco

Uniunea Europeană ne laudă, adică ne manipulează

x
Toată lumea cunoaşte proverbul „Lauda de sine, nu miroase-a bine” şi mă întreb dacă n-ar fi cumva adevarată şi „reciproca” acestui proverb, care într-o formă așa mai generalizată ar suna pur și simplu: „Lauda nu miroase-a bine”. Adică, lauda, nu miroase a bine nici atunci cînd ne laudăm singuri și nici atunci cînd ne laudă altcineva.

Trebuie să recunosc că de mic copil, nu știu de ce, dar nu îmi plăcea să fiu lăudat. Pentru că se mai întîmpla, așa cum poate e și normal, ca tata să-și laude odrasla celor care ne vizitau. Abia mai tîrziu am aflat că atunci cînd părinții își laudă copiii, de fapt, poate fără să realizeze acest lucru, se laudă pe sine însuși. După aceasta nu mai reacționam așa „dur” ca atunci cînd eram mic dorind să le fac părinților plăcerea. Însă totdeauna am privit cu suspiciune laudele altora de parcă le intuiam „maleficitatea”.

De exemplu, în Statele Unite, din cîte mi-au povestit unii care au interacționat mai mult cu americanii, șefii de aici încurajează anumiți colegi ca să laude pe alți colegi. Nu știu, poate că acest lucru îi mobilizează să depună mai mult efort în ceea ce fac sau poate că le ridică într-un anumit fel self-esteem-ul. Cert este că după cum vedem lauda în acest caz este folosită cu scopul de a manipula subtil anumiți coechiperi.

Și ca să fie clar pentru toți ce înseamnă a manipula, consultăm DEX-ul, unde se spune clar că a manipula înseamnă „a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor; a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive.” Adică a înjecta oamenilor prin diferite mijloace o voință străină.

Odată știute toate aceste lucruri, mă întreb ce se poate ascunde după laudele emisarilor europeni, care nu încetează să ne tot laude, ce voință străină vor să înjecteze societății moldave? Pentru că laudele politicienilor autohtoni îmi sunt clare, au caracter strict electoral. Pot doar să presupun că scopul Uniunii Europene este unul nobil și că vor să facem cît mai multe reforme, dar nu pot exclude că există și altele care ne sunt ascunse.

Probabil că Uniunea Europeană nu are curajul să ne spună că degrabă nu ne poate primi în clubul european, că trebuie să mai „mîncăm pământ”, după care se vor mai gîndi. Evident, că dacă în spatele laudelor europenilor se află dorința mare de a ne amîna apropierea mai mare față de UE, atunci sunt sigur că riscăm foarte mult ca la următoarele alegeri parlamentare să revină comuniștii la putere împreună cu vreun partid socialist - care sunt în vogă acum în toată Europa și această voință a lor va fi realizată.

Taguri Radio Europa Libera,Regimul liberalizat de vize,Moldova blog,Uniunea Europeana

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate