Linkuri accesibilitate

În așteptarea rapoartelor PG, MAI, SIS despre 7 aprilie


Mihai Godea
Mihai Godea

Liderul fracțiunii PLD Mihai Godea: „Abia aştept să-i întreb de cât timp mai au nevoie ca să răspundă la întrebările din Hotărârea Parlamentului 159”


La o săptămâna după a doua aniversare a protestelor din aprilie 2009, în parlament vor fi audiate joi rapoartele structurilor care ar trebui să stabilească adevărul despre cele întâmplate.Vor fi audiati Valeriu Zubco, procurorul general, Alexei Roibu, ministrul de interne si Gheorghe Mihai, director al SIS. Cât de optimist este înaintea audierilor de la 14 aprilie liderul fracţiunii democrat-liberale Mihai Godea?


Europa Liberă: Aţi fost atunci în vâltoarea evenimentelor. Vă este clar ce s-a întâmplat?

Mihai Godea: „Personal, îmi este clar la prima vedere.”

Europa Liberă: Adică ce înseamnă?

Mihai Godea: „Tinerii, care au venit să protesteze absolut spontan, absolut sincer, au fost într-un fel manipulaţi, prin deturnarea acestor proteste în violenţe de către un grup de provocatori, infiltraţi şi conduşi în mulţime.”

„Eu cred că Procuratura trebuie să se mişte mai repede”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:07 0:00
Link direct


Europa Liberă: Acum se fac auzite nişte voci, care spun că o parte din vină ar reveni PLDM-ului, care a depus atunci o cerere pentru autorizarea acelor proteste.

Mihai Godea: „Nu s-a schimbat nimic din retorica opoziţiei parlamentare. Or, o simplă cerere de autorizare a unei întruniri publice, nu poate fi comparată cu deturnarea unor proteste de amploare, cum au fost pe 7 aprilie.”

Europa Liberă: De ce atât de greu aceste trei instituţii statale lucrează asupra aflării adevărului?

Mihai Godea: „Abia aştept să ajungem pe 14 aprilie şi să-i întreb şi eu: de cât timp mai au nevoie ca să dea răspunsul la întrebările formulate în Hotărârea Parlamentului 159.”

Europa Liberă: Chiar sunt deputaţi în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană, care spun, că cineva este interesat ca să nu se afle.

Mihai Godea: „Sunt speculaţii. Trebuie să detaşăm anumite lucruri. Bun, să zicem că este greu de indentificat provocatorii, este greu de identificat cine i-a ghidat, cine i-a organizat. Dar este şi partea de după, cu tortura, cu... Sunt lucruri, care trebuie elucidate, aşa cum s-au produs.”

Europa Liberă: Cine e responsabil că se tergiversează?

Mihai Godea: „Instituţiile dau vina una pe alta. Unii spun că au ars dosarele, alţii spun că s-a făcut ancheta operativă şi cei care urmează să continuie, nu fac. Speculaţii sunt multe. Eu, de exemplu, nu am văzut nici un procuror să fie demis, sau să fie retrogradat. Din contra, procurorii care au fost implicaţi în acele evenimente, au fost avansaţi. Şi este o mare problemă. Nu ştiu de ce toată lumea s-a centrat pe Interne, pe cei 20 de poliţişti, care încă nu este clar ce au făcut şi cum, şi uită de Procuratură, de Justiţie, unde oamenii au avut calitate procesuală, de procuror, de judecător, au judecat prin comisariate, ş.a.m.d. Doi sau trei judecători au fost scoşi din Justiţie de pe urma evenimentelor din 7 aprilie. Dar asta e tot? Acum, când îi vom convoca pe toţi în plenul Parlamentului o să vedem dacă continuă retorica de până acum, sau poate totuşi ne formulează răspunsuri clare.”

Europa Liberă: Două dosare au fost duse deocamdată până la bun sfârşit – doi poliţişti au fost condamnaţi. Se cunosc încă atâtea multe alte dosare care trenează.

Mihai Godea: „Eu cred că Procuratura trebuie să se mişte mai repede, trebuie să se mişte mai repede cu ancheta şi să transmită în Justiţie. Pentru că nu există nici o justificare. Dosarele transmise în Justiţie – este un indiciu şi ăsta. Dar eu cred că nu toate anchetele s-au finalizat cu trimiterea dosarelor în Justiţie.”

Europa Liberă: Internele şi-au făcut datoria? Ministerul de Interne.

Mihai Godea: „Ei spun că da. Am solicitat să fie remise rapoartele înainte de aceste audieri, ca să le citim şi noi şi să vedem etapa la care s-a ajuns.”

Europa Liberă: Ce părere aveţi despre raportul Nagacevschi?

Mihai Godea: „Am o părere...”

Europa Liberă: L-aţi citi?

Mihai Godea: „L-am citit, proiectul de hotărâre 159, l-am elaborat împreună cu domnul Nagacevschi. Sau domnul Nagacevschi cu mine. Comisia a făcut ce a putut să facă o comisie parlamentară de anchetă. Pentru că o comisie parlamentară de anchetă nu este Procuratura, care să determine cine este învinuit, cine este pârât, cine este martor, adică calitatea procesuală, să zic aşa. Hotărârea 159 indică foarte clar instituţiilor ce trebuie să facă în continuare.”

Europa Liberă: Ce?

Mihai Godea: „Arată unde au fost carenţele, până la momentul respectiv, când a fost adoptată hotărârea, la ce trebuie să se atragă atenţia, şi care sunt întrebările la care urmează să răspundă.”

Europa Liberă: Şi care au fost întrebările?

Mihai Godea: „Activitatea organelor de forţă, sau de ordine, să zic aşa, pe 7 aprilie. Situaţia din penitenciare, comisariate, pentru Consiliul superior al magistraturii, să identifice care judecători, câte şedinţe de judecată s-au ţinut în comisariate, ş.a.m.d. În fiecare instituţie sunt lucruri foarte clare, care urmează să le realizeze.”

Europa Liberă: Când credeţi că se va afla adevărul? Sunteţi sceptic?

Mihai Godea: „Nu, nu sunt sceptic.”

Europa Liberă: Pesimist?

Mihai Godea: „Nici pesimist nu sunt. Fac apel la responsabilitatea tuturor celor care au obligaţia să contribuie la aflarea adevărului. Cred că dacă un pic de presiune se va pune din partea Parlamentului pe instituţiile abilitate, lucrurile se vor mişca mai repede.”

Europa Liberă: Parţial adevărul va fi cunoscut în timpul apropiat?

Mihai Godea: „Parţial eu sper să fie cunoscut adevărul. E altă chestia că s-ar putea să nu-l putem face public această informaţie parţială şi oamenii ar trebui să ne înţeleagă.”

Europa Liberă: De ce ar trebui să înţeleagă?

Mihai Godea: „Pentru că nu putem face lucruri, care să prejudicieze ancheta. Şi în momentul în care facem publice nişte informaţii, care vor zădărnici aflarea adevărului în ultimă instanţă, la asta mă refer.”

Europa Liberă: Aceste audieri vor fi parţial publice pentru că doar rapoartele vor fi discutate public, iar discuţiile cu uşile închise. De ce aţi decis aşa?

Mihai Godea: „Aşa am decis pentru că astea sunt carenţele elitei politice moldoveneşti – în prezenţa presei încearcă să inflameze discursul, să schimbe tonalitatea, pe când interesul nostru e să avem o discuţie sinceră, profesionistă, în urma căreia să avem răspunsuri formulate.”
XS
SM
MD
LG