Linkuri accesibilitate

Levan Berdzenișvili: „O ducem mult mai bine în plan economic și mai ales în plan spiritual”


Depuneri de flori la un monument din fața Parlamentului de la Tbilisi, 9 aprilie 2016.
Depuneri de flori la un monument din fața Parlamentului de la Tbilisi, 9 aprilie 2016.

Interviu cu un fost deținut politic și dizident georgian la 25 de ani de la proclamarea independenței Georgiei.

Independența Georgie a fost declarată în 9 aprilie 1991 de primul președinte georgian Zviad Gamsahurdia, iar Sovietul Suprem a adoptat-o unanim. În discursul solemn în fața deputaților, Gamsahurdia a spus că proclamarea independenței anume pe 9 aprilie nu este întâmplătoare, ci reprezintă un omagiu adus zecilor de protestatari care au murit cu exact doi ani mai devreme, în timpul intervenției trupelor sovietice împotriva unei demonstrații pașnice în fața Sovietului Suprem de la Tbilisi

Fostul deținut politic și disident georgian din perioada sovietică Levan Berdzenișvili s-a aflat printre cei care au inițiat mișcarea de independență a Georgiei, dar în multe alte privințe a fost în opoziție față de Gamsahurdia.

Într-un interviu pentru serviciul rusesc de la radio Europa Liberă/Libertatea, Berdzenișvili - de meserie scriitor, astăzi deputat și unul din liderii coaliției de guvernare Visul Georgian - spune că, în ciuda divergențelor cu primul președinte georgian, 9 aprilie 1991 a fost cea mai fericită zi din viața sa:

Levan Berdzenișvili
Levan Berdzenișvili

„Nu doar în viața politică, ci în viața mea în general. Nu-mi amintesc vreun alt moment din viață în care să fi simțit o asemene exaltare! Nu se poate compara cu nimic. Iar în acea zi nici nu mai conta că suntem oponenți sau că nu suntem de acord cu Gamsahurdia. Fratele meu ere membru al Sovietului Suprem. A semnat acel document [declarația de Independență]. Eram chiar alături de el. Au fost momente de fericire pentru noi toți, pentru că independența Georgiei este mai importantă decât predilecțiile politice. Nu aveam nici o divergență în această privință și nici un deputat n-a fost împotriva acestei decizii”.

Fostul dizident adaugă că nimeni nu avea la vremea respectivă vreun plan concret pentru viitor:

„Nu eram pregătiți pentru independență, dar asta e cu totul altceva. Cât privește dorința noastră, peste 90 % din locuitorii Georgiei inclusiv și minoritățile noastre etnice au spus la referendum că suntem pentru independență. Nu ne era frică de viitor și, din acest punct de vedere, poate ne deosebeam puțin de alte republici ale Uniunii Sovietice, care credeau că au nevoie de o anumită perioadă de tranziție. Dar nu i-am întrecut pe confrații noștri baltici. Dimpotrivă, Gamsahurdia era împotriva 'căii europene', o considera incorectă! În această privință nu eram de acord”.

Levan Berdzenișvili spune că în ciuda consensului din societate în privința independenței, Gamahurdian a fost vinovat în mare parte războaiele care s-au declanșat după aceea în Georgia:

„În Georgia, comunismul nu fusese învins. Zviad Gamsahurdia acționa foarte nesăbuit. I-a unit împotriva sa pe toți: și pe liberali, și pe comuniști. Anunțase independența, dar cu o notă fascistă (…). El înțelegea libertatea în felul următor: georgienii au devenit independenți și vor decide totul singuri, inclusiv în chestiunea minorităților etnice, pentru că noi, georgienii, suntem cei mai importanți”.

Berdzenișvili afirmă că războaiele din Abhazia și Osetia de Sud ar fi putut fi evitate și că Partidul Republican pe care l-a înființat avea un program special de conviețuire cu cele două regiuni astăzi separatiste:

„Dar Gamsahurdia ne-a declarat agenți ai Kremlinului. Apoi, am fost declarați inamici pe timpul lui Șevarnadze. Și Saakașvili care ne-a susținut la început a spus ulterior că suntem inamici. Liderii statului georgian erau absolut convinși că nu vor fi înțeleși de popor, dacă nu vor avea o politică dură față de Abhazia și Osetia de Sud”.

Fostul dizident zpune că viața politică tumultuoasă din Georgia se deatorează unei lipse îndelungate de experiență ca stat independent, și unei lipse a elitelor politice, care au deosebit-o de țările baltice:

„Dintre fostele țări sovietice aflate astăzi în dialog cu Uniunea Europeană, Georgia nu este lideră. Nivelul nostru de trai este mai scăzut decât în Rusia și aproximativ același ca în Armenia. Dar în privința democrației, desigur, îi întrecem pe alții. Și mai important decât asta este faptul că în Georgia este mult mai interesant să trăiești decât în alte țări”!

Politicianul georgian a mai fost întrebat dacă e de acord cu afirmația că georgienii au avut în perioada sovietică o viață mai bună decât astăzi:

„E absolut fals. O ducem mult mai bine decât atunci și în plan economic, și, mai ales, în plan spiritual. Îmi amintesc de propria mea tinerețe din Uniunea Sovietică, în care ne plictiseam de moarte. Dacă nu era zi de fotbal și nici o premieră la teatru, puteau merge numai să te spânzuri sau să bei. Nimic altceva: nu erau nici cărți, nici dezbateri, nimic. Aceasta era Uniunea Sovietică. Astăzi, în Georgia, clocotește viața”.

„25 de ani este foarte puțin pentru o țară”, mai spune Levan Berdzenișvili despre perioada scursă de la proclamarea independenței Georgiei:

„Dar pentru un om și pentru o generație, este desigur foarte mult. Din punctul meu de vedere, Georgia a obținut multe în acești 25 de ani, s-a schimbat enorm în bine. Mentalitatea societății se transformă din sovietică sau post-sovietică în pro-europeană iar peste o vreme o să devină europeană. Se spune deseori că este nevoie de 40 de ani pentru a transforma deplin o țară și o societate. După mine, primii 25 au trecut exact așa cum trebuie”.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG