Publicistul Vitalie Ciobanu comentează prima vizită a premierului Pavel Filip la Bruxelles:
Aflat la Bruxelles – într-o vizită destul de întârziată, după cum s-a observat –, premierul Filip a trăit momente neplăcute la ședința Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European. I s-au pus întrebări directe și incomode despre ce face guvernul de la Chișinău pentru investigarea mega-fraudei din sectorul bancar, despre lupta anticorupție, despre asanarea mediului de afaceri și atragerea investițiilor externe, despre politica monetar-fiscală și alte obligații incluse în Acordul de Asociere.
„Ce au europenii ăștia de ne pisează așa? De ce nu ne cred pe cuvânt, cât să le mai spunem că vrem integrarea europeană? Ei nu înțeleg că dacă nu ne susțin pe noi vor veni rușii în Moldova? Adică se destabilizează întreaga regiune! Cum pot fi atât de chițibușari, atât de meschini, atât de lipsiți de viziune globală?”, se vor fi revoltat în sinea lor oficialii moldoveni, prezenți la Bruxelles. „Și obsesia asta pentru „oligarhul Plahotniuc”, pe care îl consideră o povară în calea integrării europene, e culmea!…”
Premierul Filip, ca și colegul său de partid Andrian Candu mai devreme, n-a avut altceva mai inteligent de spus cu voce tare europarlamentarilor decât „să nu personalizăm problema, să reformăm sistemul”. Retorica asta cu „schimbarea sistemului” este deja ridicolă pentru că în Moldova tocmai trăim o personalizare extremă a puterii, dar, spre deosebire de alte state autoritariste din fosta URSS, personajul care o întruchipează operează în culise, se ferește de lumină precum vârcolacii din poveștile gotice. Orice echipă pe care o încropește Plahotniuc pe criterii de obediență, mergând în Europa se acoperă de penibil. Poți trece prestația sub orice critică a lui Pavel Filip de la ședința Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European pe lipsa unor abilități de comunicare: omul nu are spontaneitate, se mai întâmplă, nu e o inteligență vie, nu poate reacționa, citea din fișele pe care i le puneau la dispoziție consilierii. Însă la fel de jenant în răspunsurile lui a fost și volubilul, dezinvoltul anglofon Andrian Candu, deoarece când ești obligat să minți, să ocolești întrebările directe ce ți se pun, când eviți să rostești un nume aflat pe buzele tuturor, devii caraghios. Cu alte cuvinte, dacă ai acasă o situație dezastruoasă, pe care o sporești și tu prin complicitate și atitudine ancilară, n-ai cum să arăți bine în Europa, acolo ți se va revela deodată întregul abis al inadecvării între ceea ce ești și ceea ce vrei să pari. Asta vor păți toți oficialii moldovenii delegați la Bruxelles să raporteze starea de fapt a țării. Dacă nu vom începe să schimbăm lucrurile acasă, în capitalele europene vom fi tratați ca niște măscărici.
Partidul Democrat, care controlează toate pârghiile puterii la Chișinău, a încetat de mult să mai fie o formațiune politică în sensul propriu al termenului – cu o ierarhie statutară, cu reuniuni, dezbateri interne și cu pluralism de opinie. Este o structură amorfă, condusă cu telecomanda, într-o totală lipsă de transparență care îi surprinde până și pe unii fruntași ai săi cu vechime. A rămas antologică și, din păcate, prea ușor trecută cu vederea de presă, reacția lui Dumitru Diacov la auzul hotărârii Curții Constituționale cu privire la schimbarea modalității de alegere a președintelui. Dl. Diacov este fondatorul și președintele de onoare al Partidului Democrat, se află mai bine de două decenii la vârful politicii moldovene – un „supraviețuitor de meserie” i s-a spus –, a participat la cele mai importante combinații din istoria noastră recentă. Ei bine, acest politician uns cu toate alifiile era vizibil uluit și contrariat de hotărârea Curții care îi demola construcția politică, încropită în vara anului 2000, atunci când s-a scris eroica simfonie a parlamentarismului moldovean. Supărarea dlui Diacov, în momentul când spicherul Candu, zâmbind subțire, anunța decizia Curții Constituționale, arată o dată în pus în ce fel, arbitrar și improvizatoric, se guvernează în PD, dacă nici măcar persoanele din staff nu sunt informate despre dinamica „procedurilor sub acoperire”.
În alte împrejurări, să observăm, Dumitru Diacov dăduse dovadă de mai mult aplomb. Într-un schimb de replici cu Vladimir Voronin, săptămâna trecută în parlament, pe tema traseismului politic ce subțiază rândurile comuniștilor și ale socialiștilor, domnul Diacov încerca să explice, glumind ambiguu, atracția irepresibilă pe care o au pentru PD parlamentarii din alte fracțiuni prin faptul că ei, democrații, nu sunt la fel de „zgârciți” (sic!) cum au fost comuniștii când erau la putere...
Așa încât vedem și din aceste exemple că a vorbi despre nevoia de „schimbare sistemică”, făcând abstracție de stilul foarte personal în care este condus Partidul Democrat și Republica Moldova în ansamblu, este o pură demagogie.
În mod sigur, n-am fi ajuns în starea actuală de captivitate a statului, dacă funcționarii și demnitarii de rang înalt – unii dintre ei școliți peste hotare, cu un discurs bine articulat – nu și-ar fi abandonat principiile morale. Am consemnat în aceste zile demisia zgomotoasă a ambasadorului Andrei Popov, cel care și-a făcut o ieșire „în trepte” din Partidul Democrat, explicându-ne că nu înțelege cum poate funcționa un partid condus de un personaj lipsit de legitimitate, iar ceilalți, adică ocupanții unor funcții în partid, să fie doar niște figuranți jalnici, a căror părere nu contează. A mai spus domnul Popov că demisionează dintr-un sentiment de rușine: „În calitate de ambasador am avut situații când a trebuit să mă simt penibil, fiind întrebat cum s-a întâmplat furtul miliardului și ce fel de instituții avem?”
Unii privesc cu mefiență demisia lui Andrei Popov din PD, o consideră o cacealma, un alt proiect al oligarhului, faimos pentru talentul de a-și perpetua influența sub diverse forme și chipuri. Până la proba contrarie, vom considera sinceră revolta ambasadorului Andrei Popov și, în orice caz, una simptomatică. Dacă vocile disidente s-ar înmulți, dacă am avea o serie de gesturi clare de delimitare față de practicile ilegale ce înfloresc în instituțiile și în partidele moldovenești, construite după model SRL și al conducătorului autoritar și cu bani, realitatea politică ar fi alta. Sistemul se va schimba nu așa, declamând „valori” și „principii” sterile, ci doar atunci când persoanele concrete care-l servesc își vor regăsi conștiința de indivizi, când niște oameni cu nume și pronume vor refuza să-i facă jocul.
