Moldovenii sînt buni la suflet, fireşte. Din copilărie tot aud poveşti despre bunătatea proverbială a moldovenilor care chipurile iese în evidenţă mai cu seamă cînd e comparată cu indiferenţa şi zgîrcenia unor străini. Buni şi drepţi la suflet! Aşa sînt moldovenii!
Se vede bine bunătatea asta şi acum, în perioada sărbătorilor. Oamenii îşi fac milă şi pomană cu concetăţenii lor mai sărmani şi mai trişti. Oamenii sînt mai receptivi la dramele altora. Oamenii merg la biserică. Se gîndesc la lucruri profunde şi luminoase!
Aşadar, buni ca pîinea caldă sîntem! Cu toate acestea, am construit în 1991 o maşinărie statală ineficientă şi slută, populată de o sumedenie de indivizi corupţi, de făcători de mişmaşuri. O maşinărie statală impregnată de birocratism, greoaie, care e incapabilă să reacţioneze atunci cînd sume uriaşe sînt furate din sistemul bancar, care pare suficientă sieşi. Sîntem buni, dar în culoarele structurilor statale făurite aici în zorii tranziţiei se plimbă şmecheria, ipocrizia şi chiar răutatea.
Am discutat de multe ori cu mai mulţi colegi de breaslă, cu ziarişti şi scriitori, despre cauzele acestei stări de fapt. Cum e posibil aşa ceva? Cum de se termină bunătatea şi onestitatea în momentul în care ajung în funcţii de stat? Şi am tras o concluzie după aceste discuţii.
Trebuie să aruncăm la tomberon mitul bunătăţii autohtone. Trebuie să pornim de la ideea că moldovenii sînt răi, avari, şmecheri, nesăţioşi. Dacă făurirea statului ar fi avut la bază această idee, s-ar fi furat pesemne mai puţin. Acolo unde oamenii sînt văzuţi ca generatori de pericole, se investeşte mai mult în controlul activităţii organelor de stat. Asta cred.
