Linkuri accesibilitate

Vasile Bumacov: „Eu intrasem în dizgrație, atunci când m-am opus foarte dur la colectarea dijmei la export...”


Fostul ministru al agriculturii despre dosarele inițiate de Procuratură pentru încălcări la acordarea subvențiilor.

Procuratura Generală de la Chișinău a pornit o urmărire penală în privinţa încălcărilor depistate la acordarea subvenţiilor in agricultură. Fostul ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare Vasile Bumacov vorbește despre neregulile depistate la acordarea acestor subvenţii pentru mai mulți agricultori și firme care practică activități agricole.

Europa Liberă: Domnule Bumacov, să discutăm despre ceea ce nu aţi vorbit pe timpul cât aţi deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, şi anume despre acordarea ilegală a subvenţiilor, se pare că la Procuratură este şi un dosar pornit. Dumneavoastră aţi spus că ar fi un ecou al luptei pe care aţi fi dus-o cu cei care luau mită la exportul producţiei agricole. De ce această inechitate între cei care trebuiau să obţină acest ajutor şi cei care luau exagerat această asistenţă oferită agriculturii?

Vasile Bumacov: „Problema aceasta a apărut iniţial în 2010-2011 şi a fost blocată. Sistemul a funcţionat perfect.”

Europa Liberă: Ce înseamnă „în 2010-2011 a fost blocată”?

Vasile Bumacov
Vasile Bumacov

Vasile Bumacov: „Noi am făcut această reformă, să creăm Agenţia de Plăţi în Agricultură. Acesta este sistemul în Uniunea Europeană. Aceasta era recomandarea partenerilor de dezvoltare, începând cu anul 2001. Se insista să fie creată o agenţie de plăţi, să începem a accesa fonduri europene ş.a.m.d. Dar nu a îndrăznit nimeni. Când era domnul Cosarciuc ministru, eu eram viceministru atunci, şi noi am decis că lansăm crearea acestei agenţii. Am luat documentele elaborate de USAID, a fost un proiect întreg, am pregătit totul şi am creat această agenţie de plăţi. Subvenţiile se plăteau, noi deja am mers la Bruxelles şi am prezentat că avem potenţialul de a atrage bani europeni. Toţi partenerii de dezvoltare ne lăudau.”

După plată și subvenții
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:13:12 0:00

Europa Liberă: Când a început această inechitate între cei care trebuiau să primească aceste subvenţii şi cei care primeau exagerat din partea statului acest sprijin?

Vasile Bumacov: „E foarte greu de spus care au primit exagerat. Problema este alta. Noi am elaborat un regulament de subvenţionare, care a ajutat foarte mult diferite domenii şi la mecanizare. Dacă nu era acest mecanism, nu ştiu dacă ieșeam pe piaţa europeană cu merele sortate, din frigidere ş.a.m.d. De fapt, elaborarea mecanismelor de subvenţionare este prerogativa absolut a Ministerului Agriculturii, dar ca să nu fim învinuiți nu a fost niciun regulament aprobat fără ca să fie discutat cu toţi reprezentanţii producătorilor agricoli.

Am făcut un lucru care nu ştiu dacă şi-a mai permis cineva, să concediez vicepreşedintele partidului din funcţie de la ANSA...

Desigur că ei se luptau între ei, unii voiau la hectar, ceea ce noi nu agream la momentul dat, fiindcă erau bani pierduţi. Trebuia iniţial să susţinem investiţiile, să se înceapă a dezvolta agricultura şi să revenim ulterior, atunci când vom avea bani. Acest mecanism a fost foarte bine gândit. Dar eu intrasem în dizgrație, atunci când m-am opus foarte dur la colectarea dijmei la export, am făcut un lucru care nu ştiu dacă şi-a mai permis cineva, să concediez vicepreşedintele partidului din funcţie de la ANSA, acesta mi-a fost sfârşitul deja ca să mai fiu ascultat. De ce astăzi a apărut această chestiune de la Procuratură? Este un comunicat în care nu se dau nume. Cu prima parte sunt absolut de acord, cele 34 de dosare trebuie dezvoltate, fiindcă eu aceasta am cerut. În partea a doua deja, băieţii cred că au dus în eroare pe unii procurori şi au adăugat...”

Europa Liberă: Cine sunt băieţii?

Vasile Bumacov: „Cei de la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură. Eu mergeam şi la Centrul Naţional Anticorupţie, şi la Procuratură, şi la SIS, numai când am văzut că nu pot nimic rezolva cu structurile, am mers şi la partenerii de dezvoltare.”

Europa Liberă: Incredibil ca un ministru în funcţie să nu reuşească să demonstreze instituţiilor de drept că există corupţie.

Eu am ajuns să spun în şedinţă de guvern că mă ameninţă cu moartea şi mă ameninţă că va distruge proiectul 2KR şi nimeni să nu mişte un deget...

Vasile Bumacov: „Cei de la agenţie îmi reproșau: „Dar ce ai căutat la Procuratură? Dar ce ai căutat la SIS? Crezi că noi nu avem oamenii noştri acolo?”. Deci, problema care este? Suma de bani era prea mare, ei puteau să plătească cui vreţi. Din 500 de milioane e de ajuns nu 20, cât unii cereau, dar e de ajuns 10% şi sunt 50 de milioane, îţi poţi permite cu oricine să ai relaţii bune. Dacă eu am ajuns să spun în şedinţă de guvern că mă ameninţă cu moartea şi mă ameninţă că va distruge proiectul 2KR şi nimeni să nu mişte un deget, ca acest om ulterior să fie promovat în Ministerul Agriculturii.”

Europa Liberă: De ce instituţiile statului la care v-aţi adresat nu au intervenit să soluţioneze problema, aşa cum cere buchea şi spiritul legii?

Vasile Bumacov: „Vreau să zic altceva. Dacă un ministru în şedinţă de guvern spune o problemă, că este atacat deja de interlopi, ce face un om simplu, ce face un agricultor care este terorizat? Când îmi povestesc: „Am plătit atâta şi atâta la subvenţii”, le spun: „Spuneţi, oameni buni”. Oamenii se tem, oamenii spun: „Bine, pe tine oricum te vor da afară, fiindcă te-ai implicat în chestiunea aceasta, dar noi trebuie să lucrăm cu dânşii”. Feciorul unui înalt demnitar de stat din Republica Moldova mi-a spus clar: „Am plătit, fiindcă ştiu că tu te vei duce, dar noi ce vom face?”. Îmi pare rău că voi folosi rusisme, a slăbit „krîşa” din Parlament la băieţi şi caută altă „krîşă” acum. De aceea, eu rog Procuratura să facă claritate în chestiunea aceasta, să pătrundă în esenţă, fiindcă eu nu

A slăbit „krîşa” din Parlament la băieţi şi caută altă „krîşă” acum...

cred că chiar toţi au primit ilegal aceste subvenţii. Dar dacă au primit ilegal să fie traşi la răspundere cine a semnat, cine a controlat. Alta este chestia că ei au întors-o altfel, că înalţi demnitari de stat au elaborat mecanism. Nu. Aceasta este prerogativa ministerului şi noi am făcut-o transparent, şi pot trâmbiţa cât doresc. Eu îmi amintesc când un fost student de-al nostru, predau din ’82 la universitate, şi unul care cu chiu, cu vai a terminat facultatea, ştiţi că aceştia au întotdeauna pile, sunt susţinuţi de cineva şi sunt numiţi în organele de control, a venit la Ministerul Agriculturii şi eu stau, profesor universitar, doctor habilitat, cu experienţă internaţională de peste 30 de ani în agricultură şi el îmi face aluzie: „Tu ai făcut un sistem de subvenţionare nu bun”. El, care nu putea termina facultatea şi numai prin relaţii a terminat. Şi proiectul 2KR este de trei ani şantajat, controlat în fiecare an, anul acest au fost patru controale şi acum este controlat, şi anul trecut.”

Europa Liberă: Dar acest şantaj se aplică doar din simplul motiv că dumneavoastră faceţi parte din conducerea proiectului 2KR?

Vasile Bumacov: „Eu am lansat acest proiect, dar noi avem funcţii foarte bine stabilite. Eu sunt director tehnic la acest proiect şi am fost responsabil de negocierile cu Japonia. Dar când m-au avertizat atunci pe mine şi pe copii, au spus: „Îţi vom distruge proiectul 2KR”. Eu mă mândresc foarte mult cu acest proiect, este cel mai bun în lume. Acum sunt angajat ca expert în trei ţări ca să ajut să facem acest proiect. Este recunoscut de japonezi, de americani ca unul dintre cele mai bune. Şi astăzi cei care declară, ei de fapt declară lucruri

Când m-au avertizat atunci pe mine şi pe copii, au spus: „Îţi vom distruge proiectul 2KR”. Eu mă mândresc foarte mult cu acest proiect, este cel mai bun...

împotriva ţării. Vă mai spun un lucru. Vine ambasadorul Japoniei la Chişinău să deschidă fabrica de peleţi, un lucru extraordinar să ajutăm grădiniţele, şcolile. Discută cu preşedintele ţării și spune: „Domnule preşedinte, noi suntem gata să vă mai ajutăm, că este cel mai bun proiect în lume. Ce doriţi dumneavoastră? Cum vedeţi?”. Domnul preşedinte a consultat chestiunea aceasta mai înainte cu noi şi am spus că avem nevoie să schimbăm ceva în legumicultură, în viticultură, fiindcă tehnica belorusă este deja demodată, iar cea europeană este 50 de mii de euro un tractor, japonezii vor să ne ofere tractoare de o calitate superbă, pe care deja le-am testat şi să ne dea acest ajutor. Şi ce credeţi? Aceasta a fost pe 30 iulie, ca să merg cu ministrul la Tokyo şi în Ministerul de Externe deja se ştie şi ne-au spus: „Da, voi aveţi mai multe proiecte, dar noi pe acesta îl susţinem, fiindcă este unul cu adevărat de care are nevoie Republica Moldova, fiindcă au fost experţii noştri, au vorbit cu fermierii. Voi trebuie să dezvoltaţi agricultura de valoare înaltă. Suntem gata să vă ajutăm şi aşteptăm cerere de finanţare”. Ce credeţi? A treia lună cererea de finanţare stă în Cancelaria de Stat şi nu mişcă nimeni. Toţi cei care au ură că m-am opus atunci la toate chestiunile acestea au blocat-o. Uitaţi-vă cum s-a făcut vreo patru ani în urmă, s-a pus Cancelaria de Stat responsabilă de asistenţa internaţională. Ce are Cancelaria de Stat cu chestiunea aceasta? Dar trebuia să nu treacă nimic pe alături, trebuie să fie totul foarte bine concentrat şi controlat. Şi iată aceasta e situaţia. Fermierii cunosc bine că eu m-am supus riscului, mare risc, când m-am opus la colectarea dijmei la export în Federaţia Rusă, la subvenţii, dar se tem. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat. Unde sunt subvenţiile? Unde mai este sistemul care a dezvoltat?”

Fermierii cunosc bine că eu m-am supus riscului, mare risc, când m-am opus la colectarea dijmei la export în Federaţia Rusă, la subvenţii, dar se tem...

Europa Liberă: Şi de ce atât de anevoios se pune în aplicare acest mecanism de a acorda subvenţii? Ne referim şi la creditul din partea Poloniei.

Vasile Bumacov: „Eu mă gândesc că Republica Moldova e o supraputere. Atâta să lupţi împotriva ţării acestea dinăuntru şi să nu o poţi distruge, eu cred că noi suntem încă tari. Eu nu am văzut nicio dorinţă niciodată să se facă ceva pentru ţară sau pentru agricultori. Mecanismul de subvenţionare în 2013-2014 a făcut un lucru colosal, a mişcat postrecoltarea, a mecanizat ţara, a fost extraordinar de benefic pentru agricultură. Ce s-a pornit în 2014, chestiunea cu colectarea „otkaturilor” acolo şi cu o agresivitate nemaivăzută, să te ameninţe.”

Europa Liberă: Domnule Bumacov, cu ce ochi se mai uită partenerii de dezvoltare la Republica Moldova şi la ceea ce se întâmplă în ţara aceasta, dacă lucrurile merg atât de prost, dacă se dovedeşte a fi un stat captiv?

Vasile Bumacov: „Partenerii noştri de dezvoltare au ştiut foarte bine ce se întâmplă, dar ei sunt cumva mai diplomaţi. Eu vorbeam cu fiecare dintre ei atunci când au luat Agenţia de Siguranţă a Alimentelor din Ministerul Agriculturii, au votat timp de o oră în două lecturi, m-a contactat Ambasada Suediei: „Ce e cu treaba aceasta? Ce s-a întâmplat în Republica Moldova?”. - „Am dat afară vicedirectorul pentru mită şi iată ce s-a întâmplat”. Deci, o reformă atât de importantă, datorită căreia s-a semnat Acordul de Asociere. Să nu credeţi că

Partenerii noştri de dezvoltare au ştiut foarte bine ce se întâmplă, dar ei sunt cumva mai diplomaţi...

eu vreau să-mi asum prea multe, dar au fost vreo patru reforme de care a depins Acordul de Asociere. Şi am făcut această reformă ca până la urmă să o distorsioneze în aşa mod, să facă o structură de colectare a mitei de la întreprinzători. Să faci business azi în Republica Moldova este practic imposibil. Dacă vrei subvenţii, eu întrebam: „Cum se întâmplă că vă cer, de ce vă cer mită?”. – „Foarte simplu se face: ai depus cererea de finanţare”, nu fiecare agricultor e profesor ori doctor în ştiinţe, şi un doctor în ştiinţe comite câte o greşeală.”

Europa Liberă: Pentru agricultor nu este simplu să completeze sau să adune dosarul acesta care e şi birocratic.

Vasile Bumacov: „Unii fac greşeli intenţionat, dar majoritatea le fac neintenţionat. În loc să-l consulte şi să-i spună: „Om de Dumnezeu, uite ai greşit aici, aici, perfectează”. Nu. Ei primesc dosarul, iar când vine momentul să primească subvenţia, merg la el în livadă: „La tine nu sunt 1500, dar sunt 1480 de copaci la hectar”, gata ş.a.m.d. Cu laserul controlează dacă căpşuna a fost pusă la distanţă sau nu. Şi oricând găseşti ceva.”

Europa Liberă: Şi şantajează agricultorul ca să-i ofere mită celui care subvenţionează?

Cât aceşti băieţi au avut susţinere masivă, şi-au bătut joc de mine cum au vrut şi de Ministerul Agriculturii. Acum situaţia e complicată, încearcă să tragă de partea lor procurorii, să-i ducă în eroare, să caute altă „krîşă”...

Vasile Bumacov: „Ori plăteşti, ori nu primeşti. Dar sunt şi de acei care au primit pe utilaje instalate folosite. Sunt care au primit de două ori. Eu nu am venit azi cu probele, fiindcă aşa am fost informat, dar iată care era mecanismul. Şi cât aceşti băieţi au avut susţinere masivă, şi-au bătut joc de mine cum au vrut şi de Ministerul Agriculturii. Acum situaţia e complicată, încearcă să tragă de partea lor procurorii, să-i ducă în eroare, să caute altă „krîşă”. Şi acest lucru mă deranjează foarte mult, eu nu pot să tac pur şi simplu.”

Europa Liberă: Ţinând cont de aceste realităţi, credeţi că cei din afară, cei din exterior vor mai acorda sprijin agriculturii moldoveneşti?

Vasile Bumacov: „Noi deja am pierdut foarte mult. ENPARD nu s-a pornit. Ceea ce a primit Georgia înaintea noastră, cu toate că noi am fost mult mai avansaţi, nu am primit. Dumneavoastră ştiţi câţi bani noi pierdem anual din cauza aceasta?”

Europa Liberă: Câţi? Aţi evaluat această sumă?

Vasile Bumacov: „Eu cred că noi anual pierdem cel puţin 100 de milioane de euro din ajutoare. Vă dau un exemplu. Americanii ne-au dat 262 de milioane de dolari pentru drumuri, irigare, postrecoltare, un proiect extraordinar. Acest proiect anul acesta trebuia să înceapă în a doua fază, poate era de 500 de milioane.”

Europa Liberă: A fost sistat pe motiv că nu s-a stârpit corupţia, pentru că nu se promovează reformele?

Anual pierdem cel puţin 100 de milioane de euro din ajutoare...

Vasile Bumacov: „Sigur. Nu că nu s-a stârpit, dar nimeni nu a dorit să facă acest lucru.”

Europa Liberă: De ce lipseşte această voinţă politică, domnule Bumacov?

Vasile Bumacov: „Fiindcă sunt interese, banii rezolvă totul. Sunt interese.”

Europa Liberă: O opinie a dumneavoastră dintr-o parte, credeţi că e posibil să fie scos statul din captivitate? Sau Republica Moldova încet-încet totuşi va da faliment, chiar dacă aţi spus că e atât de rezistentă?

Vasile Bumacov: „Eu cred că numai printr-o minune să apară o generaţie nouă deja sau ceva deosebit, care să aibă interesul ţării. Eu am lucrat cinci ani în minister, nu m-a întrebat nimeni de interesul ţării, toţi mă învinuiau că nu ştiu a stoarce bani. Aceasta era cea mai mare problemă pe care o aveam în Ministerul Agriculturii. Şi le spuneam: „Oameni buni, daţi pace agricultorilor”. Dacă agricultorul exportă un camion de mere, el trebuie să plătească vamă, trebuie să treacă o ţară, trebuie să ajungă în altă vamă, trebuie să plătească în piaţă unde ajunge şi ei intenţionau până la o mie de dolari să plătească dijma

Eu trebuia să merg la Moscova să-l rog pe Serghei Dankvert, șeful Serviciului federal rus de supraveghere fitosanitară, să mă ajute să dau mafia jos...

pe maşină. Şi eu trebuia să merg la Moscova să-l rog pe Serghei Dankvert, șeful Serviciului federal rus de supraveghere fitosanitară, să mă ajute să dau mafia jos. Îl dau o dată afară, îl restabileşte în funcţie judecata. Îl dau a doua oară, iar judecata îl restabileşte. Ca până la urmă, unica scăpare a fost, nu era nicio şansă să-l eliberez, a fost că l-au descoperit că are diplomă falsă. Costa certificatul fitosanitar 150 de lei, agricultorii ziceau: „Noi şi aşa dăm 300, ştiţi că oamenii noştri sunt toleranţi, dar nu 1050, domnule. Şi toţi spun că pentru dumneavoastră colectează”. De aceea, eu nu aveam alte variante, dar am devenit persoană non-grata şi am avut mari probleme. De aceea şi în privinţa creditului polonez am fost avertizat: Doamne fereşte să mă ating. Am pus rămăşag cu parlamentari şi le-am spus: „Dacă voi mergeţi pe schema pe care o creaţi ca să-l furaţi până la Anul Nou nu veţi vedea niciun credit”. Aceasta a fost până la 1 ianuarie 2015. Astăzi e sfârşitul lui noiembrie, niciun credit nu a fost disbursat. Se vehiculează că au fost depuse dosare. Şi? Eu pot pune mii de documente pe Facebook ca să le vadă lumea. Eu nu am când mă ocupa cu chestia aceasta. Dar eu am pus ca să vadă lumea, că le-am spus, nu am intenţionat nimic rău, eu ştiu cum se face, fiindcă Ministerul Agriculturii a propus, Ministerul Agriculturii a negociat, ştim cum se face. Când le-am spus că ar fi bine să fie 1,5% pentru administrare, mi-au sărit toţi în cap că e mult. Foarte bine, atunci mai puţin, ca până la urmă să pună 3%. Dar acolo e mult mai adâncă problema. Mi-au spus în faţă: „Noi ne construim, noi avem nevoie de bani şi nu te atinge”.”

Europa Liberă: Dar cine sunt aceştia?

Mi-au spus în faţă: „Noi ne construim, noi avem nevoie de bani şi nu te atinge”...

Vasile Bumacov: „Băieţi influenţi, dacă pe ministru l-au pus la punct... Dacă cei de la noi cred că se poate de băgat capul în nisip şi să creadă că toţi din jurul nostru sunt proşti şi nu ştiu ce se întâmplă la noi, sigur că nimeni nu ne va mai tolera. Uitaţi-vă Europa ce probleme are, lumea e în război, mor oameni. Moldovenii au talibanii lor în câteva posturi de radio şi televiziune şi se ocupă cu distrugerea unul pe altul, distrugerea ţării şi au uitat de Republica Moldova. Dacă noi vom dori cu adevărat să fim ajutaţi, lumea doreşte să ne ajute. Toată lumea doreşte să ne ajute, în afară de noi. Eu am negociat o mulţime de proiecte, am adus o mulţime de bani în ţară, dar am avut numai probleme. Pentru tot ce am făcut bun am fost pedepsit. Şi am fost preîntâmpinat de aceasta încă în 2000 de domnul Valeriu Bulgari, care se afla în fruntea proiectului 2KR, mi-a zis: „Să ţii minte, pentru tot ce vei face bun, pentru tot vei fi pedepsit”.”

XS
SM
MD
LG