Linkuri accesibilitate

A început admiterea în universităţi


Pentru concursul de admitere sunt prevăzute 26 de mii de locuri, dintre care 6072 sunt cu finanțare din bugetul de stat.

Începând cu 20 iulie și până pe 7 august absolvenții liceelor pot depune actele pentru a se înscrie la o facultate. Pentru concursul de admitere în universități sunt prevăzute circa 26 de mii de locuri, dintre care 6072 sunt cu finanțare din bugetul de stat. Tinerii vor fi înmatriculați în ordinea descrescătoare a mediei de concurs în limita locurilor distribuite pentru fiecare specialitate. Cum aleg tinerii domeniul de studii și care sunt cerințele pieței a încercat să afle Tamara Grejdeanu:

În zi de start a admiterii în universități am mers la Academia de Studii Economice din capitală. La înscriere, membri ai organizațiilor studențești și-au asumat rolul de a-i ghida și a-i orienta pe proaspeții absolvenți, mulți dintre care așa și nu au hotărât ce specialitate să aleagă. Orientative în acest sens, îmi spune unul din tinerii cu care am stat de vorbă, sunt sfaturile colegilor mai mari sau ale părinților. Totodată spune absolventul, contează interesul personal pentru un anumit domeniu, care poate fi motivant pe tot parcursul anilor de studii:

„De mic visam ca în viitor să fiu un bun jurist sau avocat. M-am mai sfătuit cu părinții și până la urmă am hotărât să aleg între drept penal sau tehnologii informaționale, că sunt pasionat și de calculatoare.”

Europa Liberă: Cât de mult contează faptul că sunt sau nu solicitate anumite profesii, meserii?

„Pentru mine nu prea contează, dacă omului îi place meseria dată, el o să-și continue visul mai departe. Un specialist bun în domeniul dat, mereu va fi întrebat și va fi căutat de toți.”

Și în acest an, tinerii se pot înscrie concomitent la mai multe universități, având astfel o pistă de alternativă, în caz că nu sunt admiși la vreo instituție. Atunci când depun dosarul pentru concurs, cei mai mult țineri speră la o bursă, dar nu neapărat, îmi spune una din absolvente. Chiar dacă taxa de înmatriculare se ridică la unele specialități din domeniul dreptului, economiei și până 8-10 mii lei anual, contează perspectivele pe care le oferă o anume specialitate, spune Irina Leca:

„Mai ieri mă gândeam în genere la altă facultate și pe urmă am zis că eu chiar aș vrea să mă duc la Relații economice internaționale. Într-adevăr e ceva util. M-am gândit și la psihologie, dar mi se pare că nu oferă așa de multe oportunități.”

Europa Liberă: În școală, se face orientare profesională?

„Da, eu cu colegii mei făceam diferite dezbateri despre ce am vrea noi să fim, făceam diferite teste, sondaje care ne orientau.”

Pentru a alege mai lesne o specialitate cu șanse sporite de angajare după absolvire, tinerii ar putea apela la Barometrul anual al profesiilor, un studiu realizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, este de părere directorul Instituției, Ion Holban. În acest an, de pildă, sunt la mare căutare medicii, programatorii, cusătoresele, bucătarii, montatorii, inginerii şi asistenții sociali. Mare parte din aceste specialități se învață însă la școlile profesionale și de meserii, ocolite însă de absolvenți, observă Ion Holban:

„Republica Moldova are nevoie de forță de muncă muncitorească. Iată în ramura construcții nu avem specialiști calificați în ceea ce ține de mânuirea mașinilor, agregatelor speciale, chiar și în agricultură, la acele tehnologii europene. După aceea, la industria ușoară, a confecțiilor, aici într-adevăr este o lipsă de cadre.”

Pentru fiecare sesiune de admitere ministerul muncii întocmește un plan de înmatriculare care, așa cum spun reprezentanții instituției, are în vedere prognozele de pe piața muncii și solicitările lunare ale agenților economici. Urmând aceste statistici, angajatorii au nevoie de forță de muncă cu studii superioare în proporție de circa 30 la sută, cea mai mare cerere fiind pentru absolvenții școlilor de meserii.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG