Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La sediul agenției IPN din capitală vor avea loc dezbaterile publice cu tema: „De ce politicienii iar au nevoie de mult timp pentru a forma coaliţia majoritară şi ce riscă în aceste condiţii oamenii din Republica Moldova?”. Participanţi: Corina Fusu, deputat PL, Artur Reşetnicov, deputat PCRM, Valeriu Ghileţchi, deputat PLDM, Igor Boţan, director executiv ADEPT, expert permanent al proiectului. Acţiunea face parte din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de către Agenţia de presă IPN, în co-producţie cu Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”.

Președintele României, Klaus Iohannis, vizitează Spania, urmând să fie primit de regele Felipe VI și să se întâlnească cu premierul Mariano Rajoy și reprezentanții comunității românești – cea mai mare din Spania.

La Bruxelles începe a zecea rundă de negocieri în vederea încheierii tratatului de liber-schimb între UE și Statele Unite.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, vizitează Slovenia.

Premierul Indiei, Narendra Modi, își încheie turneul prin țările Asiei Centrale cu o vizită la Bișkek, capitala Kirghistanului.

Muntenegrul, țară din vestul Balcanilor candidată la UE, sărbătorește Ziua statalității.

În Statele Unite guvernatorul din Wisconsin, Scott Walker, urmează să-și anunțe participarea la cursa pentru nominalizare din partea republicanilor la alegerile prezidențiale din 2016.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG