Linkuri accesibilitate

Europa și limitele migrației (I)


Numai cine nu vrea nu înțelege că Europa e, de la un cap la altul, presată de un enorm val de migrație. Ce se întîmplă acum la frontierele Europei nu e un episod accidental. Situația e explozivă nu numai pentru că masele de refugiați vor fi greu de absorbit, ci și pentru că înțelegerea crizei refugiaților a alunecat deja în domeniul ideologiei și al interpretărilor radicale.

Întinderea și intensitatea migrației care țintește Europa sînt, într-adevăr, uimitoare. Pe Mediterana, o flotă pestriță controlată de traficanți, aduce zeci de mii de africani și îi descarcă în Italia și Malta. Insule ale arhipelagului grec sînt punct de debarcare al unui șir de refugiați care vine, în cea mai mare parte, din Siria. Frontiera bulgaro-greacă e forțară lunar de sute de migranți ilegali, sosiți prin Turcia, din Siria, Afganistan și Iraq. Ungaria și-a blocat frontiera cu Serbia pentru a opri emigranți porniți din Kosovo. Franța încearcă să astupe căile de intrare pe unde pătrund africani și arabi după debarcarea în Italia. La Calais, în punctele de trecere spre Anglia, peste Canalul Mînecii, se strînge și se îngroașă o tabără de migranți care numără acum în jur de 4000 de persoane. Toți încearcă să se ascundă în camioanele care trec din Franța în Anglia. Toate datele tind spre cote de alarmă și un lucru ar trebui să fie clar: nu ne mai aflăm în fața unui proces controlabil. Ne aflăm, dimpotrivă, în fața unui val de dimensiuni istorice cu atît mai plin de imprevizibil cu cît găsește Europa slab pregătită, în special politic și moral.

Asta înseamnă că liderii politici europeni sînt într-o poziție tot mai delicată. Dependenți de linia așa numitului „comentariat” (presă, ONG-uri, partide ale stîngii, militanți radicali) ei se îndepărtează tot mai mult de părerile unei majorități populare care domină numeric, dar se teme să se manifeste public. Mai simplu spus, multă lume e înspăimîntată sau ostilă, dar forțele stîngii au creat o situație la marginea șantajului. Oricine se abate de la linia „corectă” e denunțat rapid ca monstru intolerant, inuman, facist și rasist, după care e, pur și simplu, scos din viața publică. Linia „corectă” e, de fapt, o dogmă în expanisune. Partizanii migrației automate și totale sînt foarte siguri pe ei și produc frenetic noi și noi idei cu care doboară recorduri de neimaginat. De unde atîta energie și de unde atîta siguranță?

Fără îndoială, victoria stîngii radicale în Grecia și criza economică a ultimilor ani au suflat în pînzele și în discursurile stîngii. Între cele mai recente exemple de idei lansate de stînga (și unori preluate servil de politicieni de centru sau de dreapta) strălucesc propuneri uimitoare prin inventivitate și îndrăzneală dusă pînă la insolență. Astfel, politicieni liberali, ecologiști, socialiști sau anarhiști au început să vorbească foarte serios de introducerea așa numitelor „vize umanitare”. În traducere, e vorba de un sistem care ar pune capăt asaltului multiplu al migranților ilegali și i-ar așeza la cozile pentru vize la frontieră sau în țările de baștină. Efectul ar fi o formulă de introducere oficială și organizată a tuturor celor ce vor să intre în statele Uniunii Europene. Altă idee uluitoare e observația după care traficanții de persoane, care fac averi enorme din banii plătiți de cei ce vor supraviețui sau nu transbordărilor nu sînt, de fapt, ce par.

Pentru politicienii stîngii e vorba, în realitate, de binefăcători ai comunităților locale, de vreme ce banii obținuți din trafic se întorc la comunitate și sînt, adesea, singura sursă de venit locală. Alții îndeamnă la copierea modelului american. Europa ar trebui să devină pentru emigranții ilegali din Africa și Asia ce au fost Statele Unite pentru emigranții europeni legali ai secolelor XIX și XX. În sfîrșit, alții coboară în istorie și evocă marea tradiție de toleranță a Europei, citînd episoade faimoase ca azilul olandez pentru protestanții francezi persecutați în secolul XVI, deschiderea Angliei în fața refugiaților evrei scăpați din Germania nazistă, admiterea în Occident a fugarilor evadați din lagărul comunist sau a refugiaților nord vietnamezi plecați pe mare, cît mai departe de statul comunist. Aparențele acestor argumente pot înșela.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG