Linkuri accesibilitate

Andrei Deviatkov: Rusia înţelege termenul de „putere” în primul rând din perspectivă teritorială


Un interviu realizat de Liliana Barbăroșie.


Într-un interviu pentru BBC, purtătorul de cuvînt al președintelui Rusiei Dmitri Peskov a exprimat clar și răspicat nervozitatea Moscovei față de NATO și opoziția față de o eventuale intrare a Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică: Am vrea sa auzim [de la Occident] garanții ferme că nimanui nu-i trece prin cap ca Ucraina să se alature NATO. Am vrea sa auzim ca NATO nu se va mai apropia de graniţele Rusiei, că NATO nu va mai încerca sa schimbe balanța puterii. Dar, din păcate, noi nu auzim așa ceva și asta , ei bine, ne face nervoși. Cu o Rusie „nervoasă” ce ar putea face țările din regiune și Moldova ? Liliana Barbăroşie a stat de vorbă cu Andrei Deviatkov, lector la Universitatea de Stat din Tiumen.

Andrei Deviatkov: „În statele occidentale contemporane, noţiunea de „putere” se bazează în primul rând pe forţa economică. Statul este puternic prin potenţial economic, financiar, umanitar. Pe când Rusia înţelege termenul de „putere” în primul rând din perspectivă teritorială. În raport cu spaţiul post-sovietic, ea aplică o abordare de genul doctrinei Monroe - SUA a avut aşa o doctrină prin anii 20 ai secolului XIX în raport cu statele Americii Latine, unde îşi proclamau influenţa. Cam acelaşi lucru îl face Rusia în secolul XXI: proclamă spaţiul post-sovietic ca zona a sa de influenţă. Pentru Rusia, influenţa în acest spaţiu joacă un rol esenţial pentru manifestarea sa ca putere regională globală. Rusia nu vrea ca acest spaţiu să intre în alte blocuri. Este una din cauzele esenţiale din care Rusia se teme astăzi nu doar de extinderea NATO, ci şi de extinderea UE. În înţelegerea sa, prin asta ea şi-ar pierde această imagine de super-putere. Al doilea motiv este psihologic. Rusia suferă de „complexul învinsului”. NATO este percepută în Rusia ca un bloc din vremea Războiului Rece, care, spre deosebire de blocul de la Varşovia, nu s-a destrămat şi continuă să asimileze, cum zic experţii ruşi, statele Europei de Est. Rusia nu vrea să continue să piardă. Acestea sunt două explicaţii de bază de ce Rusia nu poate accepta extinderea NATO.”

Europa Liberă: Totuşi, de ce atâta frică: chiar dacă NATO ar ajunge, să admitem, la hotarele sale, asta doar n-ar însemna probabil că NATO va trimite tancurile pe teritoriul rus?

Andrei Deviatkov: „Dacă vorbim în categorii raţionale, da, înţelegem că NATO nu are de gând să acţioneze militar împotriva Rusiei. Numai că aceste categorii raţionale nu sunt aplicabile Rusiei. Există această idee formulată de Fiodor Ivanovici Tiutcev: „Cu raţiunea, Rusia nu poate fi înţeleasă”. Mie mi se pare că această idee e foarte relevantă pentru a înţelege atitudinea Rusiei faţă de NATO, faţă de Occident. Apoi, ar mai exista o afirmaţie relevantă în acest context. Încă Evghenii Maximovici Primakov spunea că nu intenţiile contează, ci potenţialul. Pentru Rusia nu contează intenţiile NATO, pentru ea contează potenţialul. Da, ce se poate întâmpla mâine. Politicienii ruşi nu au garanţii că mâine, intenţiile NATO, în contextul crizei ucrainene bunăoară, nu se vor schimba.”

Europa Liberă: Admite Federaţia Rusă la modul serios că NATO s-ar gândi să primească în ea ţări ca Ucraina sau Moldova?

Andrei Deviatkov: „Rusia crede că dacă ea nu va întreprinde acţiuni active, acest lucru chiar s-ar putea întâmpla. Pentru ea, acesta ar fi un scenariu destul de realist. Trebuie totuşi să înţelegem că Ucraina, de exemplu, nu a fost alipită la NATO tocmai din cauza opoziţiei Rusiei. Să ne amintim summit-ul de la Bucureşti. Anume poziţia foarte dură a Rusiei a determinat Franţa şi Germania să renunţe atunci la această idee.”

Europa Liberă: O prognoză care ar fi a relaţiilor acestor ţări, Moldova şi Ucraina, cu NATO?

Andrei Deviatkov: „Eu cred că în actualul context, evident că nimeni nu vorbeşte despre vreo oarecare perspectivă de aderare la NATO pentru aceste ţări. Nici chiar despre aderarea lor la UE nu se vorbeşte, nici măcar în perspectivă strategică, adică în următorii 10 ani. Această chestiune nu figurează decât poate pe agenda unor elite politice mai radicale occidentale. Astăzi, aşa cum mi se pare, liderii occidentali au obosit de la criza ucraineană. Este o oboseală evidentă. Şi vedem că toate declaraţiile anti-ruseşti sunt ca un fel de ritual. Pentru că imediat ele sunt urmate de declaraţii de genul celor ale secretarului general NATO că se caută un compromis cu Rusia. Sau, de exemplu, şeful diplomaţiei germane, mai întâi critică Rusia, apoi merge la Moscova şi încearcă să se înţeleagă cu Rusia. În fond, astăzi toţi au obosit de acest conflict, Occidentul a înţeles că Rusia nu va ceda, că pentru ea Ucraina este o întrebare de principiu, în ciuda pierderilor suportate de la sancţiuni. Nimeni nu ştie astăzi cum arată un compromis, dar toţi şi-l doresc foarte mult. De aceea mie mi se pare că vor asista în continuare la o perioadă lungă de căutare a compromisului, la explozii, din când în când, de tensiuni şi noi runde de negocieri.”

XS
SM
MD
LG