Linkuri accesibilitate

„Superioritatea UE explică de ce Kremlinul foloseşte forţa militară pentru a-i constrânge pe foştii săi sateliţi să rămână pe orbita Rusiei” (Forbes/Unimedia)


În dialog cu Norman Manea despre Ucraina (V. Gârneț/Ziarul Național).

Slăbiciunea majoră a campaniei electorale de la Chişinău în momentul aceasta este că se face politică la Chişinău ca şi cum războiul din Ucraina n-ar fi avut loc. Constatarea aparţinând directorului Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române, Dan Dungaciu, apare pe portalul „InfoPrut” ce îl citează pe cercetător dintr-o emisiune de la Digi24. Dan Dungaciu a dat de înţeles că este dezamăgit că niciun partid politic de la Chişinău nu are curajul de a aduce în discuţie, pe măsură ce se apropie alegerile legislative din 30 noiembrie, chestiunea NATO şi a securităţii Republicii Moldova. În viziunea cercetătorului român, securitatea ar fi o problemă fundamentală a Republicii Moldova în acest moment, dar nimeni nu îndrăzneşte să o aducă pe agendă, deşi situaţia Ucrainei a demonstrat fără drept de apel că orice ai construi – economic, politic, social – dacă nu ai o garanţie de securitate în această regiune, brusc ea se poate destrăma.

Jurnaliştii portalului „Unimedia” citează publicaţia Forbes care a încercat să demonstreze în patru grafice de ce Republica Moldova, Georgia şi Ucraina ar trebui să aleagă apropierea de UE în defavoarea Uniunii Vamale. „După PIB, economia UE este cu mult mai superioară comparativ cu cea a UV. Estimat la 16,17 miliarde dolari, PIB-ul UE este de 5,6 ori mai mare decât cel al UV, oferind o piaţă mai mare viitorilor membri. Dacă e să facem comparaţie între PIB-urile pe cap de locuitor ale celor 28 de state membre ale UE şi statele membre ale UV, constatăm ce cele din urmă nu o duc mai bine. Rusia, Belarus şi Kazahstan împart cinci locuri de la coadă a clasamentului împreună cu Bulgaria şi România”, potrivit sursei. Jurnaliştii de la Forbes mai scriu că „superioritatea Uniunii Europene explică de ce Kremlinul foloseşte forţa militară pentru a-i constrânge pe foştii săi sateliţi să rămână pe orbita Rusiei. Moscova pur şi simplu are cu mult mai puţine lucruri de oferit”.

Jurnaliştii „Ziarului Naţional” relateazădupă incidentul de duminică, 12 octombrie 2014, din Aeroportul Internaţional Chişinău, când vicedirectorul Institutului Rus de Cercetări Strategice (IRCS) Vasili Kaşirin a fost reţinut şi expulzat din R. Moldova, instituţia de la Moscova vine cu o reacţie violentă. „Acest act puţin probabil poate fi considerat drept o decizie independentă a autorităţilor moldoveneşti şi trebuie calificat drept o încercare de a obstrucţiona activitatea Centrului Nistru-Prut al IRCS, iar în context mai larg, drept un aport al unor cercuri politice din R. Moldova în activitatea unor cercuri rusofobe din SUA şi Occident îndreptată împotriva Rusiei”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul institutului, la care fac trimitere reporterii. Conducerea IRCS constată că în R. Moldova s-a creat „un cerc larg de persoane” care îşi exprimă în mod deschis rusofobia. „Cu siguranţă, toate acestea vor împiedica dezvoltarea unui dialog constructiv între comunitatea de experţi ştiinţifici din Federaţia Rusă şi R. Moldova. Cu toate acestea, reprezentanţa din Transnistria a Institutului Rusesc de Cercetări Strategice nu îşi va sista activitatea”, potrivit aceluiaşi comunicat.

Vasile Gârneţ publică pe site-ul „Ziarului Naţional” câteva fragmente din discuţia pe care a purtat-o cu Norman Manea, cel mai tradus scriitor român contemporan, aşa cum îl prezintă autorul. Vasile Gârneţ i-a cerut lui Norman Manea o opinie despre situaţia din Ucraina. „[...] încercarea aceasta a Rusiei de a-şi reconstrui un imperiu sau un cvasi-imperiu este în momentul acesta foarte, foarte primejdioasă. Ce se va întâmpla nu ştiu. Cred că Occidentul are o singură armă: presiunea economică. Îi dai sancţiuni, îi excluzi din nişte organizaţii economice, influente. Ruşii sunt tot mai strâmtoraţi, poate cedează aici, poate cedează acolo, dar occidentalii nu pot face lucruri mai drastice, cred eu, pentru că nu au suport popular. [...] Sunteţi aici prea aproape de ei, ştiu că e normal să existe o anume tensiune, dar s-au făcut paşi în sensul bun cu Moldova, pentru a se trage Moldova spre Vest, spre Europa, şi în felul acesta a-i acorda un fel de umbrelă protectoare”, a opinat scriitorul.

XS
SM
MD
LG