Într-un show TV cu audienţe dincolo de marja de eroare, Traian Băsescu a făcut una dintre scamatoriile lui îndrăgite: s-a concentrat atent privind electoratul în ochi, a întors câteva cărţi politice în căutarea aşilor, a invocat spiritele de glumă şi apoi a prevăzut care va fi mandatul comisarului european Corina Creţu. A scris un bileţel, l-a semnat, l-a datat şi l-a dat jurnalistului să-l tezaurizeze. Apoi câteva zile mai târziu, la aceeaşi emisiune unde preşedintele are abonament cu reducere, că se apropie de pensie, când a venit momentul, moderatorul a dezgropat comoara dovedind că preşedintele a avut încă odată dreptate, semn că are acces direct la panteonul european: Corina Creţu va fi comisar pentru politici regionale, după cum a prevăzut preşedintele. Sau poate că a impulsionat magic luarea deciziei căci ce calităţi personale ar fi putut s-o propulseze pe europarlamentara PSD la aşa funcţie de răspundere, a doua, zice-se, în ierarhia comisarilor? Vor fi fost magnetizaţi europoliticienii de hipnoza prezidenţială? Sau poate că, pur şi simplu, acesta a simţit, tot bătând încoace şi-ncolo biocâmpii energetici, încotro se îndreaptă curenţii politicii europene. La urma-urmei chiar că-ţi trebuie acces la puterile divine să ştii cu câteva zile înainte care va fi decizia luată, după negocieri crâncene, de politicienii europeni. Semn că vrăjitorul e capabil, cu siguranţă, de vrăji şi mai mari: nu umblă el pe deasupra apelor politice fără strop de mizerie pe aripi? Nu a vindecat el diverşi infirmi de cocoaşă şi orbire? Nu şi-a trimis apostolii sub acoperire în toate zările politice, să disemineze discursul stăpânului? E tare-n predici şi pe mulţi e gata să-i tragă după el, când o pleca, direct în rai. Scamatoria cu bileţelul a avut efectul garantat, fiind puternic mediatizată iar fanii preşedintelui şi-au consumat în acele momente o mare doză din credulitatea pe care ar trebui s-o păstreze pentru campania electorală.
Vrăjitoria preşedintelui îşi datorează succesul asistentului de scamator, un jurnalist care a dovedit nu odată că nu cunoaşte limitele de jos ale deontologiei când e vorba despre idolul său politic. Este unul dintre tot mai puţinii locotenenţi de presă care-i stau alături. Încălzirea globală a politicii româneşti i-a gonit pe simpatizanţi, aghiotanţi şi propagandişti sub streaşina altor familii politice unde stau gata să ciugulească din palmele noilor stăpâni. Această desvrăjeală a jurnaliştilor şi politicienilor (care trec şi ei cu cohorta la PSD) face parte, pare-se, din campania de lepădare de Băsescu a României, operaţiune comparată de Victor Ponta cu cea de denazificare spre stupefacţia şi indignarea generală. E ştiut că premierul, ca şi oamenii săi apropiaţi, tind să ia tragedia celui de-Al Doilea Război Mondial cu uşurinţă, ba chiar s-o desconsidere, din incultură, lipsă de compasiune şi pentru a acoperi păcatul originar al crimelor propriei familii politice comuniste. Cert este că premierul este decis să folosească încă de pe-acum aruncătoarele de mir şi apă sfinţită pentru a îndepărta mirosul sulfuros al regimului Băsescu. Iar în întrecerea cine clipeşte primul pe tema comisarului european preşedintele a pierdut la scor în meciul lui cu candidaţii prezidenţiali, alţii decât Elena Udrea. În semn de recunoştinţă pentru că-l simte aproape, aceasta continuă să fie singurul vârf de lance al preşedintelui când e vorba despre cei care pun în pericol continuitatea la Cotroceni. Odată în plus a fost vizibilă această relaţie simbiotică în momentul în care Elena Udrea a reacţionat cu vehemenţă la încercarea lui Călin Popescu Tăriceanu de a-l suspenda pe preşedinte. O idee iresponsabilă, care acoperă adevăratele probleme cu care se confruntă România şi statele europene, susţinea candidata preferată a preşedintelui. Cu toate acestea, parcă încercând şi ea să se distanţeze de cel care a susţinut-o la primii paşi pe potecile alunecoase ale politicii, să scape din zona de eroare a sondajelor unde a eşuat cârmaciul, ea a precizat că nu are de gând să-l numească pe Traian Băsescu prim-ministru. Poate pentru că se va elibera postul de şef de Cancelarie la Cotroceni.
Sunt tot mai multe momentele când preşedintelui par că-i alunecă butoanele de sub degete şi că maşinăria bine unsă cu toate alifiile a serviciilor de informaţii se lasă pe mâna copilotului. Ştiinţa lui secretă sărăceşte pe zi ce trece şi trebuie să recurgă la hipnotizarea publicului ca în cazul numirii comisarului european. Iniţial, candidatura Corinei Creţu l-a luat prin suprindere. L-a ironizat o vreme pe Victor Ponta răspândind vorba că e posibil ca preferata preşedintelui de onoare PSD, Ion Iliescu, căruia mult i-au plăcut comisarii încă din tinereţea bolşevică, va ocupa doar strapontina Comisiei, în fruntea unei comisii de ajutor social. Părea plauzibil pentru că se ştie cât de mulţi iepuri au scos socialiştii lui Victor Ponta din jobenul turtit al ajutoarelor sociale. Şi chiar dacă după aceea preşedintele a virat spunând că ştie cu precizie ce rol i-a fost rezervat Corinei Creţu, a lăsat mereu să se înţeleagă că ar fi vorba despre o funcţie măruntă, ridicolă, pe potriva şefului de partid şi de stat Victor Ponta.
Din aceeaşi categorie de scamatorii face parte afirmaţia preşedintelui că serviciile secrete au trimis în cursa prezidenţială un fost ofiţer sub acoperire. El avertiza astfel că acel candidat, dacă ar ajunge la Cotroceni, ar trebui să răspundă unei duble comenzi. Ca de obicei, preşedintele a aruncat grenada în bazinul electoral şi mai toţi candidaţii la Cotroceni s-au aruncat s-o scoată, să nu omoare peştii.
Situaţia e comică: singurul despre care se ştie cert că a avut relaţii cu serviciile secrete (făcând abstracţie de Mihai Răzvan Ungureanu) este preşedintele însuşi. Acesta a fost comandant de navă în perioada comunistă şi a recunoscut că trebuia să facă informări către Securitate de fiecare dată când se petrecea un incident sau se întorcea din cursă. După incendierea navelor din portul Rouen, de pildă, a petrecut multe ore intime cu ofiţerii de securitate, conform propriilor declaraţii. Relaţia sa cu serviciile secrete comuniste a fost şi este tulbure dar li se citeşte iubirea în ochi. Dosarul său de securitate, deşi pomenit în mai multe documente secrete, a dispărut fără urmă. Nu mai sunt de găsit nici măcar informările făcute în calitate de comandant de navă, înscrisuri a căror paternitate a recunoscut-o. Nici perioada în care a fost reprezentant la Anvers nu putea să-l ţină departe de serviciile secrete al căror agent trebuie că a fost. Este, aşadar, caraghios că tocmai Traian Băsescu aduce în discuţie apartenenţa la serviciile secrete când şi înainte şi, mai ales, după alegerea la preşedinţie a cules şi distilat roadele serviciilor secrete pe care le-a folosit la timp şi la ţanc împotriva adversarilor politici. Discursul justificativ al acestora i-a acoperit de vinovăţie, iar încercările de a recupera bomba din adâncuri nu au făcut decât să tulbure mâlul politic. Mai mult, cei care nu au intrat în reality show-ul prezidenţial au început să fie arătaţi cu degetul. Victor Ponta se apără de furtuna din paharul de apă urcând pereţii de sticlă, dar şi reamintindu-şi că acum doi ani spunea că Traian Băsescu a fost ofiţer de Securitate sau cel puţin informator. Azi îşi menţine afirmaţia, în ciuda probelor şi avizelor CNSAS prezentate de preşedinte. Traian Băsescu reia acum această temă parcă pentru a redezgropa temerea şi idiosincraziile generale faţă de servicii şi turnătorii acestora, confirmând temerea generală că actualele servicii secrete au fost create după chipul şi asemănarea Securităţii comuniste. Sau cel puţin au fost utilizate la fel. Se ştie că indiferent ce afirmaţii face un politician se vor găsi oameni care să-l creadă, chiar dacă acuza încalcă elementare principii logice sau este o minciună patentă. Probabil că pe această credulitate înnăscută se bazează preşedintele când le dă teme candidaţilor săi. Căci Traian Băsescu ar vrea ca, indiferent de opţiuni, nuanţe, direcţii şi crez politic, toţi candidaţii prezidenţiali să se raporteze numai la el, să-i urmeze agenda, să-l considere o instanţă supremă, racordată la forţe mai presus de fire care-i descâlcesc trecutul şi îi şoptesc viitorul. Ironia sorţii este că probabil că tocmai teama de viitor l-a făcut pe Traian Băsescu, de-a lungul lungii sale cariere prezidenţiale, să mizeze multe mâini importante pe cartea informaţiilor clasificate şi a dezvăluirilor mediatizate, dovedind că este el însuşi pus în mişcare de o dublă telecomandă ale cărei baterii au început să se consume. Şi neştiind ce conţine ipoteticul dosar de securitate al preşedintelui, nu ştim nici la cine e telecomanda.
