Linkuri accesibilitate

Pensionarii de la piaţa de vechituri din Chişinău


Piaţa de vechituri din preajma Gării din Chişinău
Piaţa de vechituri din preajma Gării din Chişinău

„Spun femeile că dacă reuşesc să facă măcar 15 lei sunt bucuroase că vor putea plăti pentru păstrarea genţii peste noapte.”

În preajma gării feroviare, zilnic, forfota e mare. Nu vorbesc de oamenii care se grăbesc să prindă cursa spre Moscova sau Bucureşti, ci de vânzătorii de vechituri, majoritatea trecuţi de vârsta pensionării. Încep ziua aranjând pe jos bunuri de prin casă, în speranţa că vor atrage atenţia unui trecător. Pahare de cristal, bibelouri de porţelan din perioada Uniunii Sovietice, cărţi, haine sau mărgele - toate pot fi găsite la această piaţă, cunoscută de mulţi sub denumirea de „piaţa de purici”. În trecut, aceste lucruri erau considerate de lux, fapt care sugerează că proprietarii nu au dus-o rău, iar la piaţă au ajuns de nevoie, îmi spune una dintre vânzătoare, Tamara Movilă: „Spun femeile că dacă reuşesc să facă măcar 15 lei sunt bucuroase că vor putea plăti pentru păstrarea genţii peste noapte. Eu, de exemplu, am în buzunar 6 lei, ca să-mi plătesc drumul până acasă. De-aţi şti de câte ori plec de aici fără nimic...”

Europa Liberă: Dar de ce revin oamenii aici dacă nu reuşesc să facă bani?

Tamara Movilă: „Tot cu speranţa revin. Pe de altă parte, ce să faci cu aceste lucruri? Să le arunci?”

Europa Liberă: Ce profesie aveţi?

Tamara Movilă: „Contabil şi contabil şef am fost. Eu ştiu că la piaţă sunt oamenii cu studii.”

Ca să prindă un loc mai bun, îmi spune o altă vânzătoare, vecina Tamarei, Zinaida, trecută şi ea de vârsta pensionării, mulţi dintre comercianţii din preajma Gării Feroviare îşi încep ziua... cu noaptea-n cap:

Zinaida: „Eu vând de-a copiilor. Da ce să fac? Să stau acasă? Ce poţi trăi din pensie?”

Europa Liberă: Dar ce pensie aveţi?

Zinaida: „Ei, mare pensie. Dacă ar lua salariile de la parlamentari şi ne-ar da şi nouă, ar fi bine. Să-i vedem cum vor plăti pentru apartament, să mănânce, să se îmbrace, să mai ajute la copii, la nepoţi. Să vedem oare ce vor face ei cu o mie de lei. Dar leafa lor să mi-o dea mie, măcar jumătate de an, ca un experiment, să vedem oare cum vor trăi, sărmanii. Noi însă supravieţuim. Ce să facem. Mergeţi mai la vale, veţi vedea băbuţe care, sărmanele, vând şi furculiţele, şi pernele, şi şerveţelele, tot vând de acasă.”

Europa Liberă: Dar aveţi perioade când piaţa, să zic aşa, „e mai bună.”

Zinaida: „Da, când primeşte lumea banii. (râde) Mai ales săracii moşnegei, când primesc pensia, vin şi cumpără de la noi. Ei sunt bucuroşi şi noi la fel.”

Nici cumpărătorii pe care i-am întâlnit la piaţa de lângă gară nu se pot lăuda cu venituri mari. Mihai Postică recunoaşte că e vizitator al locului:

Mihai Postică: „Preţurile în magazine sunt foarte mari. De peste hotare au revenit sora şi copiii mei. Şi-au pus mâinile în cap ce sunt preţuri sunt în Republica Moldova. Aşa mari preţuri nu sunt nici după hotare. E straşnic ce se face!”

Europa Liberă: Ce cumpăraţi?

Mihai Postică: „Eu cumpăr o pereche de pantoloni, o pereche de pantofi, purtaţi puţin, dar eu acasă îi spăl, îi dau cu cremă şi, poftim, îi port.”

Pieţele de vechituri sunt cunoscute în Europa şi se organizează mai ales la sfârşit de săptămână. Acestea sunt vizitate de iubitorii de antichităţi şi cei cu bugete modeste. Şi eu de fiecare dată cînd am mers la Bruxelles sau Viena am căutat astfel de locuri în speranţa să mă aleg cu un chilipir. Concluzia mea? E,

totuşi, o diferenţă între atmosfera din pieţele din Occident şi cea pe care am surprins-o la gara feroviară. Dacă în Europa, după fiecare cumpărătură aveam impresia că am făcut o afacere, aici, plătind 25 de lei pentru un organizator din plasă, am simţit că pot contribui la achitarea facturii pentru telefon sau energia electrică a pensionarei de la care l-am luat.

Previous Next

XS
SM
MD
LG