Linkuri accesibilitate

Interesele politice nu pleacă în vacanță


Vitalie Ciobanu: Se întâmplă în Moldova: avem „artiști patrioți” și „artiști trădători”, adesea fiind vorba de aceleași persoane care își schimbă, contra cost, stăpânii politici.

Deși Parlamentul se pregătește de vacanță, partidele își concentrează forțele înaintea campaniei electorale. Igor Dodon, bunăoară, a plecat să facă agitație în mijlocul diasporei moldovenești din Rusia. Nu l-am auzit pe liderul socialiștilor să vorbească despre condițiile de muncă și trai ale moldovenilor de acolo, despre problemele lor cu autoritățile ruse care au înăsprit legislația pentru imigranți, nu l-am auzit să dezaprobe embargourile rusești împotriva Moldovei. Dimpotrivă, Dodon își intensifică perorațiile despre „paradisul” care va fi pentru basarabeni Uniunea Vamală a lui Putin și blamează integrarea europeană.

Bloggerii și presa dezbat cu pasiune un concert organizat de Dodon la Moscova, cu participarea a 3 cântăreți din Moldova – Silvia Grigore, Olga Ciolacu și Ion Cuciuc. Amintiții artiști au prestat pe scenă pentru socialiști, au chemat moldovenii de la concert să voteze pentru Uniunea Vamală și, ca să fie mai simpatici, au fredonat șlagărul „Drumurile noastre” al renumitului interpret român Dan Spătaru. Comentatorii nu iartă: artiștii lui Dodon sunt numiți „mercenari”, „oameni fără caracter”, li se impută incultura crasă și faptul că ultima carte trebuie că au citit-o prin clasa a 10-a!

Se întâmplă în Moldova: avem „artiști patrioți” și „artiști trădători”, adesea fiind vorba de aceleași persoane care își schimbă, contra cost, stăpânii politici, nepăsătoare la ceea ce unii numesc „convingeri morale”. Dar și cu alte ocazii, de exemplu de 9 mai 2013, am văzut interpreți autohtoni în Piața Marii Adunări Naționale, înțoliți în uniforme militare rusești, cântând, alături de Rogozin, melodii sovietice din cel de-al doilea război mondial…. Intelectualii basarabeni – scriitorii, actorii, pictorii, cântăreții – au fost mereu curtați de partide în preajma alegerilor. Există, desigur, și artiști care nu cedează ispitelor politice, dar situația lor materială nu este una de invidiat...

Luptele dintre partide răbufnesc cu înverșunare mai ales în spațiul on-line. Susținătorii PL-ului deconspiră neapărat conotații politice în disputa primarului de Chișinău cu transportatorii privați, pe care o văd inspirată de un partid din Coaliție, gelos pe gloria Partidului Liberal. Adepții PLDM nu se lasă mai prejos și îl atacă pe edilul Chirtoacă pentru faptul că are talentul să politizeze orice groapă de pe străzile Chișinăului.

Unele subiecte de presă, din cauza interpretărilor partizane, înfățișează un tablou de-a dreptul halucinant, din care nu înțelegi nimic. Așa, de pildă, refuzul CEDO de a examina demersul lui Vlad Filat, care atacase decizia Curții Constituționale de a nu-i recunoaște dreptul de a fi prim-ministru, pentru că ar fi „suspect” de corupție, refuzul CEDO, așadar, este servit de comentatorii ostili lui Filat ca o nouă înfrângere a liderului PLDM, ca un triumf al justiției cu specific moldovenesc. În replică, liberal-democrați vorbesc despre lipsa unui verdict al Curții de la Strasbourg sau admit cel mult o amânare a dosarului, și invocă explicațiile tehnice ale avocatului președintelui PLDM.

Nici la comuniști apele nu sunt calme. Vladimir Voronin a prezentat într-o conferință de presă cererile de demisie ale celor trei excluși din Comitetul Central – Petrenco, Muntean și Tkaciuk –, cereri pe care aceștia pretindeau că nu le-au scris și că au fost destituiți abuziv din organele de conducere ale partidului. Mai mult, Vladimir Nicolaevici, ca un rutinat analist media, a citat dintr-un articol al lui Petrenco din 2008, în care fostul său coleg pleda pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Schimbarea discursului și activitățile de dezbinare a PCRM, derulate de cei trei defectori, a concluzionat Voronin, sunt inspirate de forțe din afară.

Moldova a intrat în dogoarea caniculei. Dar interesele politice, după cum vedem, nu pleacă în vacanță.

  • 16x9 Image

    Vitalie Ciobanu

    Sunt scriitor și jurnalist. Colaborez cu Europa libera de 23 de ani în calitate de comentator. Începând cu iunie 2023 realizez podcastul „Cultura la frontieră”. Vreau prin această emisiune să punem în valoare artiștii, scriitorii, oamenii de creație din Republica Moldova, să vorbim despre opera lor, să-i descifrăm înțelesurile, să o plasăm într-un context mai larg, național și european. Acest produs sper să continue tradiția emisiunilor culturale ale Europei libere, în condiții noi, în era tehnologiilor digitale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG