La fel ca și la Beijing, în spatele clădirilor frumoase și moderne, acolo unde te aștepți mai puțin intri în nesfârșitele hutong-uri, străduțe înguste în care casele sunt lipite unele de altele, dând în curți comune, din care se degajă mirosuri de tot felul.
La Beijing am văzut un ansamblu de astfel de străzi labirintice, care părea să aibă o singură toaletă undeva într-un capăt și mai mulți copii stăteau la rând. În fața caselor înghesuite unele în altele se gătește intens, pe butelii, într-un peisaj în care un european cu puține pretenții nu ar vrea să mănânce nimic. Fiecare casă pare să aibă ceva de vânzare. Tarabele vârâte una în cealaltă cu fructe, cu plastice, cu ouă, cu pește proaspăt sau carne, cu mâncare gătită pe care o pun în pungi să o duci acasă au tot timpul cumpărători. Tigăi uriașe, deasupra cărora plutesc nori maronii, oale care fierb deasupra unor butoaie lovite pe toate părțile, femei care curăță cu cârpe de culori indecise cratițele care urmează să fie puse la foc, oameni bine îmbrăcați care vin să se aprovizioneze de aici, permanentele reclame înegistrate la megafoanele din fața fiecărei tejghele și de pe triciclurile care duc si aduc marfă, apa și clienți te amețesc.
Cumpăr pentru doi yuani un sfert de ananas curățat și pus pe un băț. E bun, suculent, dulce. Cui îi mai pasă cine și cum l-a curățat. Nu poți să trăiești aici gândindu-te permanent igiena pe care ți-au băgat-o pe gât când erai mic. Totuși, după ce am văzut cum se fac plăcințele lor atât de apetisante, m-am răzgândit și nu mi-am mai cumpărat.
Xi’an una dintre cele patru capitale antice ale Chinei, de unde a fost condusă țara sub zece dinastii antice (din 221 î. Ch până în 904) și locul de unde începe Drumul Mătăsii. Astăzi e unul din orașele cu cea mai mare creștere economică din China, (peste 13% în 2013) și locul despre care președintele Xi Jinping crede că va fi motorul dezvoltării Noului Drum al Mătăsii, datorită poziției sale de centru cultural și economic în nord-vestul Chinei.
Prin Xi’an ar urma să treacă noua linie de tren de mare viteză care să lege vestul îndepărtat al Chinei și orașele aflate pe vechiul traseu nordic al Drumului Mătăsii cu orașele din est aflate la malul Mării Galbene. Funcționează deja un tren rapid care merge cu 350 km/h între Xi’an și Zhengzhou, unul dintre culoarele cele mai populate din China, urmând ca această linie ferată să fie extinsă spre vest, deocamdată până la Lanzhou. De asemnea, conducta de gaz care traversează Asia Centrală și care vine dinspre Kazakhstan trece prin nordul orașului și se bifurcă spre Xi’an.
De aici din Xi’an a fost trimis Zhang Qian acum mai bine de 2000 de ani să cerceteze ce se află dincolo de munți , el a fost, de fapt, primul diplomat care s-a întors la Chang’an (vechea denumire a Xi’an-ului) cu informații relevante despre Asia Centrală și datorită lui împărații chinezi au colonizat regiunea uigură cunoscută astăzi ca Xianjiang.
Drumul lui Zhang Qian a fost denumit mai târziu de geograful german Ferdinand von Richthofen, Drumul Mătăsii (Seidenstraße) sau mai corect Drumurile Mătăsii (Seidenstraßen) fiindcă e vorba de mai multe rute care pleacă din China spre Europa și, cu toate că dezvoltarea acestor căi comerciale a înflorit după expediția lui Zhang (138-126 î.Ch.), mătasea chinezească ajunsese deja în Asia Centrală cu o mie de ani înaintea lui. În primul secol î. Ch., acest material prețios ajunsese și la Roma, dar prețul era atât de mare încât aristocrații abia dacă-și permiteau să-și împodobească mantia cu bucăți mici, un fel de broșe foarte prețioase.
Xi’an nu mai este capitala cosmopolită de odinioară în care se întâlneau neguțători cu ștaif din veniți din Persia, purtând cu ei ideile filosifiei grecești, sau din Samarkand, aducând cu ei pietre semiprețioase pentru a fi montate de cei mai sofisticați artiști ai vremii, aflați aici la Chang’an.
Xi’an-ul de azi e un oraș înnecat în gaze de eșapament și fum industrial, cu nouă milioane de locuitori și zeci de mii de mașini, tricicluri încărcate cu mărfuri și biciclete cu motor care năvălesc într-un ritm de neoprit pe străzile largi așezate în pătrate concentrice. La aeroport, taximetriștii aveau pretenții mai mici ca la Beijing, unde nici unul nu lăsa sub 600 de yuani (circa 100 de dolari) drumul până în centru, aici am găsit și cu 200, dar autobuzul e destul de confortabil și mult mai ieftin (în jur de cinci dolari). De la stația lui finală m-am tocmit cu proprietarul unui scuter să mă ducă până la hotel.
A pus rucsacul meu uriaș în față între picioare, iar eu m-am așezat pe locul din spate cu așa zisul ruxăcel în care duc electronicele, cablurile, aparatul de fotografiat și alte lucruri mai mult sau mai puțin prețioase, în greutate totală de vreo 10 kg. Taxiul-scuter are mari avantaje, fiindcă se strecoară prin blocaje, are bandă separată împreună cu bicicletele și autobuzele, iar la o adică o ia și pe contrasens, pentru că timpul înseamnă cu adevărat bani pentru acești oameni, care vânează toată ziua clienți.