Linkuri accesibilitate

Cum ar putea influența criza din Ucraina vecină perspectivele turismului în Republica Moldova


Diana Răileanu în dialog cu Nicolae Platon, directorul Agenției Turismului de la Chișinău.



Nicolae Platon: „Vreau să vă comunic că am discutat cu operatorii care propuneau destinaţia Ucraina şi Crimeea pentru sezonul estival 2014 şi le-am recomandat, până nu va fi stabilizată situaţia politică în Ucraina, să nu propună aceste oferte. Dacă vorbim în limbajul cifrelor: în anul 2013 pentru Ucraina, referindu-ne la turismul organizat, au optat în jur de 9200 de persoane, dintre care aproape 5 mii de persoane au plecat în Crimeea la odihnă. Încă o dată repet, m-am referit la turismul organizat. Dacă ne referim la turismul de week-end, adică la turiştii care au plecat pe cont propriu, vorbim despre aproape 50 de mii de persoane, care pe perioada sezonului estival plecau la odihnă, de obicei, vineri, sâmbătă şi duminică, la Sergheevka, Koblevo sau Odessa. Pentru acest an le-am recomandat turiştilor să plece spre destinaţiile de alternativă. O asemenea destinaţie ar fi România, din simplul motiv că preţurile care propuse de operatorii din România, vor fi preţuri mai preferenţiale. Am avut o discuţie cu preşedintele Autorităţii Naţionale a Turismului din România, dl Răzvan Filipescu, cu care am discutat această posibilitate. În plus, m-am întâlnit cu preşedintele patronatului din Turism, de la care am solicitat ca România să ofere preţuri pentru Republica Moldova, preţuri promoţionale, mai ales în contextul liberalizării regimului de vize.”

Europa Liberă: Dle Platon, dacă ne referim la cetăţenii moldoveni care preferau, de exemplu, să meargă la Odessa şi din anumite motive nu vor să renunţe la această destinaţie, ar fi riscant să meargă, de exemplu, cu maşina personală, decât cu trenul sau transportul public? De ce vă întreb? Pentru că am auzit despre cazuri în care oamenii rămân fără maşini ziua în amiaza mare...

Nicolae Platon: „Am auzit şi eu asemenea cazuri, tocmai din acest motiv am recomandat Agenţiilor de turism ca în cazul turismului semi-organizat, adică atunci când Agenţia face rezervări pentru cazare, iar turiştii pleacă cu transportul propriu, în aceste cazuri ar fi mai bine, totuşi, să aleagă alte destinaţii ca să evităm eventualele incidente care pot apărea. Să ştiţi că la momentul de faţă cea mai mare problemă constă în altceva, o bună parte dintre turiştii din Republica Moldova au făcut rezervări pentru destinaţia Turcia, cu plecarea din aeroportul Odessa. De obicei, transferurile se făceau cu maşinile sau cu microbusul. Această problemă este, la moment, principală, din simplul motiv că sezonul estival de vară încă nu a început şi, adică, pentru destinaţia Ucraina turismul de week-end, practic, încă nu s-a început, deci nu avem problema dată. Pentru cei care urmează să fie făcut transferul, discutăm cu operatorii ca să fie transferaţi din aeroportul Chişinău către destinaţia Turcia. Prin Odesa, în afară de Turcia, se mai pleca şi spre alte destinaţii, fiindcă aeroportul de la Odessa, oferea posibilitatea de plecare şi în Grecia, pe anumite destinaţii, în Israel. Pe de altă parte, consider că aeroportul din Iaşi ar putea fi o alternativă pentru plecarea spre anumite ţări, pentru că vorbim de aeroporturi amplasate la aceeaşi distanţă. Oraşul Iaşi deja a propus o alternativă pentru insula Creta, cursa Iaşi-Heraklion, deja destinaţia spre Israel va fi operată din Iaşi. Deci, încercăm să diversificăm oferta cam la aceleaşi condiţii.”

Europa Liberă: Şi preţuri?

Nicolae Platon: „Şi preţuri, vorbim despre preţuri competitive pentru turiştii din Republica Moldova. Dacă facem o analiză, România poate fi eligibilă din punct de vedere a preţului în comparaţie cu Ucraina, deşi până la litoralul de la Odessa erau în jur de 200 km, până la litoralul din România sunt peste 400 de km. Asta este diferenţa, în km parcurşi. După câte am fost informat de anumite agenţii de turism deja s-au pus la dispoziţie mai multe transporturi cu ruta Chişinău-Constanţa, care vor trece prin Mamaia, Năvodari şi până la Mangalia, la preţ de 25 de euro tur-retur. Deja se examinează aşa posibilitate, ca să nu fie depăşit preţul care făcea transferul Chişinău-Odessa-Chişinău.”

Europa Liberă: Dle Platon, spre finalul interviului mă voi referi la liberalizarea regimulu ide vize cu UE. Aveţi un pronostic pentru impactul liberalizări asupra preferinţelor cetăţenilor moldoveni?

Nicolae Platon: „Vreau să vă spun că la momentul de faţă, după datele care le avem de la operatorii turistici, în sistemul de rezervări preventive sau timpurii destinaţia Grecia este în top, adică în comparaţie cu anul trecut s-a majorat cu 15 şi 20 % interesul pentru această destinaţie. Deja pentru ofertele care se regăsesc la operatorii turistici a apărut Turul Europei, ceea ce până în prezent nu a fost propus din cauza regimului de vize. Au apărut destinaţiile Italia şi Spania, adică s-au diversificat anumite destinaţii odată cu liberalizarea regimului de vize spre UE.”

XS
SM
MD
LG