Linkuri accesibilitate

In memoriam Nelson Mandela (1918-2013)


Fostul președinte al Africii de Sud, liderul luptei împotriva regimului de apartheid, a murit la vârsta de 95 de ani.


Nelson Mandela a încetat din viață joi seară, înconjurat de membrii familiei, la casa lui din Johannesburg. Un portret al unuia din cei mai respectați lideri din istorie a pregătit Mircea Țicudean.

Ochii lumii s-au ațintit asupra lui Nelson Mandela la 11 februarie 1990, când a ieșit din închisoare cu capul sus, după aproape trei decenii petrecute după gratii pentru că promova egalitatea în drepturi a sud-africanilor, indiferent de culoarea pielii lor.
Patru ani mai târziu, fostul deținut devenea președinte, punându-și țara pe drumul reconcilierii prin redarea demnității sud-africanilor de culoare și reasigurarea minorității albe că nu va avea de suferit.

”Intrăm într-o perioadă în care vom construi o societate în care toți sud-africanii, negri și albi, vor putea fi liberi, fără frică în suflete și siguri de dreptul lor la demnitate umană – o națiune multicoloră împăcată cu sine însăși și cu lumea”.

Institutul norvegian Nobel i-a distins în 1993 cu premiul pentru pace atât pe Mandela, cât și pe premierul alb Frederik de Klerk.

Arhiepiscopul anglican Desmond Tutu, și el laureat al premiului Nobel pentru pace, a explicat odată că anii petrecuți în închisoare l-au transformat pe Mandela dintr-un activist fervent într-un vindecător al rănilor trecutului. ”A învățat să înțeleagă slăbiciunea și fragilitatea oamenilor și să fie mai generos în judecarea altora”, a spus Tutu.
Nelson Mandela, pe care compatrioții îl alintau cu numele de clan ”Madiba” a fermecat mereu publicul cu spiritul său de auto-ironie și cu umanitatea lui profundă.

Născut ca stră-strănepot al unui rege tribal în 1918, Mandela a devenit activist pentru drepturile omului în studenție, într-o Africă de Sud condusă dictatorial de minoritatea albă, alăturându-se în 1961 aripii secrete, armate, a Congresului Național African.

În 1964 a fost condamnat la închisoare pe viață într-un proces la care a rostit un discrus devenit apoi manifestul mișcării anti-apartheid.
Mandela a fost încarcerat 18 ani în închisoarea de pe insula Robben, apoi la Cape Town și în cele din urmă la închisoarea Victor Verster.

Pe fondul presiunii internaționale sporite, președintele radical alb P. W. Botha a fost înlocuit în 1989 cu mai moderatul De Klerk, care a ordonat un an mai târziu eliberarea lui Mandela.

Sănătatea liderului sud-african a fost șubrezită de anii petrecuți în închisoare, când s-a îmbolnăvit de tuberculoză și și-a slăbit vederea. La 83 de ani a fost tratat cu succes de cancer la prostată. În mai 2004 a făcut o conferință de presă la care anunțat că singurul lui fiu a murit de SIDA și a cerut ca maladia să fie discutată și combătută public.

În 2009 Națiunile Unite au declarat ziua lui de naștere, 18 iulie, Ziua Internațională Nelson Mandela.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG