Cele două moţiuni ale comuniştilor, depuse împotriva guvernului Leancă, au căzut. Dar PCRM nu descurajează, promite să mai depună una şi-apoi încă una, şi oricâte vor fi necesare până îşi va atinge scopul: zădărnicirea actului de guvernare şi aruncarea ţării în haos, pentru a împiedica semnarea acordurilor de la Vilnius. Este o hărţuială politică în Parlament şi pe străzile Chişinăului, unde coloanele de manifestanţi cu steaguri roşii, tobe și trompete au menirea să întrețină o isterie colectivă ca înaintea unui iminent dezastru. Majoritatea cetăţenilor asistă pasiv la desfăşurările de forţe ale opoziției, fiind preocupaţi de problemele vieţii cotidiene. Neparticiparea oamenilor la diversiunile comuniştilor şi a sateliţilor acestora le poate crea celor de la putere senzaţia că electoratul susţine demersul european. Şi, mai ales, că populaţia va vota, fără ezitări, la viitoarele alegeri, pentru partidele din actuala coaliţie.
În realitate, apatia electoratului ar trebui mai degrabă să-i îngrijoreze pe guvernanți, decât să le sporească sentimentul de siguranţă. Tăcerea moldovenilor (sau… „tăcerea mieilor”, cum ar spune lugubrul personaj de film, Hannibal Lecter) ascunde pericole latente. Pentru a le identifica, pentru a cunoaşte adevăratele stări de spirit ale populației, e suficient să plonjezi în „Basarabia profundă”, să stai de vorbă cu oamenii, să le asculţi păsurile. Or fi îmbietoare orizonturile europene, dar sunt încă prea îndepărtate şi nu ţin locul unor soluţii la necazurile lor imediate. Moldovenii sunt un electorat imatur și uşor manipulabil – sărăcia nu este un bun pedagog de democraţie! –, un electorat imprevizibil, cu opţiuni contradictorii, care încurcă Estul cu Vestul, vrea și cu Bruxelles-ul, dar şi cu Putin, după cum o arată şi sondajele. E mult analfabetism politic și multă dezinformare. Aşa încât guvernanții, care trec surâzând peste moţiunile opoziţiei comuniste, ar trebui să se întrebe, cu luciditate, dacă vor face faţă „moţiunii poporului” de la alegerile de peste un an.
Vorbeam într-un comentariu anterior despre nevoia unor măsuri urgente de redresare a nivelului de trai, care să le dea moldovenilor încredere, să-i convingă să mai aibă răbdare. Nu „cadouri electorale”, ci o asistență socială sporită și clar direcționată – mă gândesc la suplimente la pensii sau/și la anumite scutiri care să-i ajute pe cetățeni să facă faţă creşterii necontenite a preţurilor.
Tot în perspectiva viitoarelor alegeri guvernarea e obligată să perfecţioneze legislaţia în domeniu, să actualizeze listele de vot, să le curețe de faimoasele suflete moarte, să prevină „turismul electoral”. Procesul de votare să fie securizat și, foarte important, să se facă un pas înainte în vederea introducerii VOTULUI ELECTRONIC pentru concetăţenii noştri din străinătate. Guvernanții ar comite o uriașă greșeală politică dacă ar abandona un segment foarte numeros de electorat – comunitățile moldovenilor din emigrație, care sunt în favoarea integrării europene şi care, chiar dacă mai critică actuala putere pentru promisiunile neonorate, nu-i vor vota niciodată pe comunişti, dar ar putea să stea acasă în ziua alegerilor din cauza proastei lor organizări. Din păcate, perspectiva implementării votului electronic pare încă îndepărtată, dacă până şi Iurie Ciocan, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, se lasă învins de scepticism şi nu încearcă, prin mijloacele de care dispune, să insiste pe această reformă.
Până la urmă, probabil, tot societatea civilă, mass-media şi, bineînțeles, comunitățile moldovenilor din Occident vor trebui să impună aceste subiecte pe agenda politică. Acum, cât mai este timp. Sunt convins că bani, logistică și expertiză europeană pentru votul electronic se vor găsi. Nu știu cum stăm cu voința. Oamenii politici din Estonia au avut-o.
