Am asistat în ultimele două săptămâni la proliferarea unor grave amenințări asupra presei: jurnaliştii Constantin Cheianu, Vasile Năstase, Bogdan Ţârdea, precum şi alţii, mai devreme, au primit mesaje anonime în care li se cerea să renunţe la comentariile lor acide împotriva corupţiei şi a unor afaceri ilegale, în caz contrar, cităm din sentinţa ocultă: „veţi amuţi definitiv”. Este expresia violentă a presiunilor la care este supusă presa din partea clanurilor mafiote din Moldova, a patronilor, a unor formațiuni politice sau din zona instituțiilor media concurente.
Liderii coaliției de guvernământ au subliniat de mai multe ori că realizarea majoră a schimbării din 2009 este dezvoltarea unei prese libere și pluraliste, nu ca în epoca Voronin, când cenzura era în floare. Or, atacurile la adresa jurnaliștilor, deja sub noua putere, democratică, plasează în ridicol aceste afirmaţii. Jurnaliștii amenințați au făcut plângere la Procuratură, au trimis memorii la Guvern și Președinție. În mod firesc, s-au alertat organizaţiile media. Dintre instituțiile de drept sesizate, primul a luat atitudine SIS-ul, care a difuzat un comunicat mai insolit – un soi de comentariu literar-artistic despre nevoia de proteja libertatea de exprimare (ceea ce probează că directorul serviciului, dl Mihai Bălan, are o pregătire filologico-jurnalistică). Totuși, societatea ar dori mai degrabă ca atentatorii să fie identificați și deferiți justiţiei. S-ar înlătura astfel o sursă de pericol imediat și s-ar lansa un avertisment pentru alţi potenţiali amatori de a închide gura presei, mai ales că instituțiile de drept dispun de tehnologii performante pentru a le da de urmă. Ceea ce lipsește, se pare, este voința politică.
Partidele de la guvernare nu s-au grăbit să vină cu declarații de condamnare a tentativelor de intimidare a presei: au aşteptat să vadă, probabil, ce interese reprezintă jurnaliștii ameninţaţi şi dacă are rost să pledeze în apărarea lor. Sigur că presa nu are o imagine idilică, există puţine oaze de independenţă autentică în branșă. Aservită economic, media din Moldova s-a angajat într-o lupta acerbă cu concurența, dar, orice s-ar spune, atacurile criminale împotriva jurnaliștilor întrec orice măsură. Sperăm ca organele de drept să-și facă datoria, sperăm ca agresiunea împotriva presei în Moldova să nu devină un fapt cotidian, cum se întâmplă în Rusia lui Putin.
Şi parcă pentru a ne convinge cât de importantă este presa într-o societate ca a noastră, bolnavă la propriu şi la figurat, zilele acestea ţara a aflat că în secția de traumatologie a unui spital pentru copii din Chişinău medicii operează cu instrumente din construcții, ruginite şi degradate: cu bormaşina și cleștele de scos cuie. O asemenea știre descalifică partidele politice, corpul de medici, Ministerul Sănătăţii, adică pe toţi acei care s-ar fi cuvenit să știe, conform fișei postului și prin controale plătite de stat, ce fel de îngrijire primesc micuţii din Republica Moldova, o țară unde problema demografică este critică – se închid şcoli şi grădinițe din cauza că nu se mai nasc copii – și unde cei care supraviețuiesc sunt nevoiți să treacă prin coşmarul acestor tratamente horror.
Ar trebui, în mod normal, să urmeze demisii, anchete complexe pentru a se stabili nu numai vina șefilor de la spitalul „Valentin Ignatenco”, amintit mai devreme, dar și felul deplorabil în care funcţionează și alte spitale din Moldova, prost dotate și cu medici plătiți umilitor. Spitale care recurg la practici de Ev Mediu.
Iată numai două realități – jurnaliști amenințați şi pacienți „vindecați” în condiții de abator – care arată cam unde ne aflăm cu aspiraţiile noastre europene, după ce vom fi dat la o parte, ca pe niște storuri înșelătoare, declaraţiile patetice și vizitele de curtoazie.
