vineri, octombrie 31, 2014 Ora Locală 00:52

Moldova

Spre o reanimare a sistemului de sănătate...

Soltan Viorel: „sistemul de salarizare este unul învechit şi prin definiţie acest sistem nu stimulează deloc tinerii specialişti”.

x

La sate, lipsesc medicii de familie, în sudul ţării sunt doi până la patru medici la 10 mii de locuitori. Motivele aceste penurii, arată Centrul Naţional de Management în Sănătate, o constituie lipsa de locuinţe, infrastructura proastă de la ţară, lipsa grădiniţelor şi şcolilor, la care se adaugă salariile puţin atractive. O soluţie, cred experţii Centrului, ar fi o combinaţie de coerciţiune (un stagiu la ţară, obligatoriu) cu o ofertă financiară mai atrăgătoare. Tamara Grejdeanu a stat de vorbă cu directorul Centrului pentru Politici şi Analize în Sănătate, Soltan Viorel.

Soltan Viorel: „Cred că un factor foarte important este nivelul de salarizare. Astăzi sistemul care există de salarizare în domeniul sănătăţii este unul învechit şi trebuie urgent reformat. Numai făcând reforma aceasta de salarizare sau de modalitatea de salarizare nouă în domeniul sănătăţii, fără ca să modificăm sau să aducem bani suplimentari, eu sunt sigur că noi putem astăzi să ridicăm salariile la medicii de familie în sate peste zece mii de lei lunar. Şi aici mă miră faptul că până astăzi nu se întreprind măsuri sistematice pentru ca această reformă să intre într-un proces clar.”

Europa Liberă: Este posibil acest lucru?

Soltan Viorel: „Eu sunt sigur că este posibil, fiindcă am arătat-o de mai multe ori şi prin calcule la un moment dat, deci am discutat cu Ministerul finanţelor şi cu mai multe instituţii implicate. Astăzi noi considerăm că bani sunt suficienţi în sistem pentru a asigura un salariu mai mare de zece mii de lei pentru un medic de familie. Eu aş menţiona încă un element foarte important care ar ţine iarăşi de o reformă mai complexă, am observat un fenomen foarte interesant. Există o rezistenţă pe sector în sensul de a suplini necesitatea de medici, care iarăşi ţine, într-un fel, de reforma de salarizare în domeniu, deci sunt trei locuri, lucrează doi medici, împart salariul la al treilea şi nu doresc să vină un alt doctor, chiar dacă se lucrează mult.”

Europa Liberă: În acest caz nu ar avea de suferit cetăţeanul căruia i se oferă servicii mai puţin calitative?

Soltan Viorel: „Aici cu siguranţă suferă calitatea acestor servicii.”

Europa Liberă: Domnule Soltan, în domeniul educaţiei este un program motivaţional pentru a atrage tinerii în sate, ar fi posibil un astfel de program şi în domeniul sănătăţii?

Soltan Viorel: „Din câte cunosc există un anumit program de stimulare a tinerilor. Tinerii specialişti au anumite facilităţi chiar şi în valoare bănească plus anumite facilităţi pentru a închiria loc de casă. Dar părerea mea este că acest program iarăşi nu lucrează din motivul că sistemul de salarizare este unul învechit şi prin definiţie acest sistem nu stimulează deloc tinerii specialişti şi eu cunosc foarte mulţi tineri specialişti care ar merge în raioane să practice, să lucreze, doar că sistemul este în aşa fel alcătuit că nu facilitează deloc, să zic eu, dezvoltarea cadrelor tinere în domeniu.”

De vorbă cu Soltan Viorel despre deficienta infrastructură medicală de la sate
De vorbă cu Soltan Viorel despre deficienta infrastructură medicală de la satei
|| 0:00:00
...
 
🔇
X

Taguri moldova,Radio Europa Liberă,Interviu,Tamara Grejdeanu,sistemul sănătății,spitale rurale,Centrul de Management în Sănătate,Soltan Viorel

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate