sâmbătă, octombrie 25, 2014 Ora Locală 03:36

Comentarii, opinii

Sărbătorind victorii străine

Crin Antonescu savurează victoria prin intermediari şi foloseşte degustătorii, să nu muşte vreun măr otrăvit înainte să ajungă la Cotroceni.

Multimedia

Audio

         Ţinta preferată pentru tot soiul de arme şi de vânători este, în aceste zile, actualul şi, probabil, viitorul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, dacă lucrările congresului respectă desfăşurătorul. Congresul repune funcţia de preşedinte al partidului în joc. Mai bine spus, în joacă, pentru că actualul preşedinte, Crin Antonescu, nu riscă nimic. Nu vrea decât să-şi consolideze poziţia, după un an în care PNL a dovedit, prin compromisuri care au strâmbat axa partidului, că poate înghiţi orice cârlig, dacă la capătul lui se află o masă cu şampanie pe ea. Dacă te inviţi la mesele învingătorilor, poţi sărbători multe victorii. În tandemul cu PSD-ul, PNL mai are nişte bonusuri de primit. Deocamdată, Crin Antonescu savurează victoria prin intermediari şi foloseşte degustătorii, să nu muşte vreun măr otrăvit înainte să ajungă la Cotroceni. Victoria lui Victor Ponta îi este străină.

         În politică, nimeni nu mai respectă sezoanele de vânătoare şi toţi sunt, în mare măsură, imuni la alice, ba chiar se bucură că mai câştigă în greutate, cu atâta plumb în spinare. De exemplu, Adrian Năstase care, cu ajutorul netului, al presei şi al publicului bolnav de romantisme revoluţionare, şi-a transformat închisoarea în cantonament politic şi ne trimite vorbe din sihăstrie direct pe blog. De aceea şi aşteaptă eliberarea, pentru a deveni copreşedinte onorific al PSD, ca ilegalist ce e. Asta ca să nu mai vorbim despre cei care au tăiat drumuri prin faţa Direcţiei Anticorupţie, ajungând astfel pe primele locuri în topurile de popularitate. Şi ei, ca şi Năstase, se dau martirii luptei anticorupţie şi spun că sunt victimele unui război politic.

         La rândul lui, Crin Antonescu, e vânat pentru că e singurul candidat disponibil pentru locul lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Chiar dacă se vorbeşte despre Klaus Iohannis, adus în partid pe caii cei mari, ca despre un posibil premier şi, de ce nu, viitor candidat prezidenţial, primarul Sibiului nu are deocamdată altceva de făcut decât să repare blindajul european al unui partid târât de retorica şefilor către stepele orientale. E drept, că preşedintele său de partid nu e singurul. Mai toţi cei care arată azi cu degetul către Crin Antonescu spunând că se zbate în somn şi ne şifonează imaginea trimiteau vara trecută delaţiuni anonime la Comisia Europeană, să sancţioneze România.

         S-ar spune, după felul în care-l desconsideră adversarii, că dl Antonescu nici n-ar merita să fie luat în cătare. Un vânător trebuie să-şi respecte, cât de cât, prada. Într-o societatea în care toată lumea ţine sub cătare pe toată lumea, îţi trebuie ceva fantezie să-ţi stimulezi adrenalina, simţurile, cheful de vânat proaspăt. Doar că, spun unii, preşedintele PNL nu prea mai e proaspăt, ar trebui schimbat. Are corpul moale de prea multă odihnă, i s-au tocit ghearele şi simţurile după atâtea victorii onorifice, câştigate în contul altora. Şi-a consumat anticipat propriile victorii şi asta se citeşte în starea lui somnolentă de spirit, dar şi în încetineala reacţiilor.

         Nu prezenţa în fruntea celui de-al doilea partid al coaliţiei guvernamentale îi face pe vânătorii lui să-i vrea coarnele, ci perspectiva, îndepărtată, dar plauzibilă, de a ajunge la Cotroceni. Este o victorie care, teoretic, a fost câştigată încă de anul trecut, la masa verde, unde partidele din coaliţie şi-au negociat istoria românilor pe următorul deceniu. A fost o masă bogată, dar, de atunci, mesenii trebuie să-şi astâmpere foamea cu gustări frugale. Postul durează până la anu' şi nu e de mirare că unii turbează, dând ocol prin cămări, în căutarea bucătarului care stă ascuns ca vrăjitorul din Oz. În mod paradoxal, dacă ar exista consecvenţă în politică, singurul efort al lui Crin Antonescu ar fi să tacă mai mult, pentru că toate celelalte oferte au expirat, iar groapa în care e pe punctul să cadă şi-a săpat-o cu gura. Ar trebui să se zbată şi mai puţin, să stea în continuare în spatele cortinei, lăsând mulţii vicepreşedinţi să se muşte între ei şi punându-şi locotenenţii la treabă. Apropiaţii, dar şi îndepărtaţii care-i vor pielea nu tânjesc după postul lui din partid şi, poate, nici după cel de la Cotroceni. Ei ştiu doar că, dacă rup un picior al coaliţiei, aceasta-şi va pierde echilibrul.

         Nu întâmplător în spatele fumului ridicat de rugurile din curtea PNL se ascund pregătirile altui congres, al învinşilor. Care se bat pe ceaunul gol, cum inspirat spunea unul care şi-a astâmpărat deja foamea. Discuţiile publice despre pauzele de caracter ale liderului PNL ascund sau amână interesul pentru ciomăgelile dintre candidaţii la preşedinţia Partidului Democrat Liberal. După ani în care s-a bătut să ne ocupe toată aria vizuală şi să ne ţină ocupaţi cu sărăcia şi lipsa de perspective, partidul lui Vasile Blaga vrea să-şi vindece rănile în culise, departe de ochii publici. Poate şi pentru că vrea să ascundă ce a ajuns dar şi pentru că nu vrea să vadă toată lumea că după ce a pierdut competiţia cu alte partide, e pe punctul s-o piardă şi pe cea cu propriii membri.

         Nu a trecut un an de la căderea guvernului Ungureanu, că foamea face ravagii prin partid. S-au scos dosare, se aruncă zvonuri şi presa are tot soiul de surse anonime pentru găleţile de cerneală pe care le aruncă în capul politicienilor, de parcă ar mai fi nevoie de aşa ceva în cazul unor competitori cu un trecut atât de sulfuros. Chiar şi Traian Băsescu, de obicei prins în încăierările ligii superioare, a intrat în mijlocul scandalului, dând indicaţii cu pumnul şi arătând cu degetul pentru cine să-şi dea politrucii PDL votul. Şi-a spus punctul de vedere cu faţa către popor. Ba chiar l-a publicat pe Facebook. A pus, probabil, în balanţă riscul de a fi din nou suspendat pe motive constituţionale, cu perspectiva ca partidul să ajungă pe mâna cuiva care să nu mai vrea să i-l înapoieze. Foştii lui purtători de servietă şi scriitori la gazetă au început să murmure-n front, să-i întoarcă spatele sau să facă zid lângă Vasile Blaga, cel pe care Traian Băsescu l-ar vrea dat deoparte. Gândul că eternitatea lui se sfârşeşte îl face să-şi pregătească viaţa de după viaţă. Să-şi aştearnă un covor de flori pentru întoarcerea la sânul partidului. Aleasa inimii preşedintelui este tot Elena Udrea, iar bursele de pariuri au început deja să liciteze care candidat va stinge mai repede luminile la partid.

         Pentru un partid considerat de unii progresist şi liberal, opţiunile sunt cam puţine şi uzate. Aşa-zisa grupare progresistă a dispărut înghiţită de fotoliile primite ca bonus pentru că au împărţit scenele, discursurile şi clipurile electorale cu şefii de la partid. Monica Macovei promite că se gândeşte serios dacă va candida sau nu, ba chiar vrea să propună la congres o a treia moţiune „Întoarcerea la popor”. Este o consolare pentru cei care încă mai aşteaptă reforme de la PDL. Chiar dacă are un dosar consistent de activist social, Monica Macovei nu a înghiţit praful campaniilor electorale decât în sălile de congres, aşa că numai întoarcerea la popor n-o poate invoca. Întâmplător sau nu, Traian Băsescu este cel care se folosea de sintagma „întoarcerea la popor” pentru a le reaminti aleşilor că sunt vremelnici şi că poporul e etern. Acum, după ce băile de mulţime au devenit tot mai acide, pare să se întoarcă la popor doar prin intermediarii puşi să-i ţină locul cald la partid.

         Chiar dacă cei doi preşedinţi, aproape viitorul şi aproape fostul, îşi fac ordine prin partid, lupta lui Traian Băsescu de a supravieţui după plecare de la Cotroceni este mai dramatică pentru că nava în care şi-a pus speranţa e tocmai bună de vândut la fiare vechi după ce a fost devalizată de echipaj.

Taguri romania,Radio Europa Liberă,Sorin Șerb,comentarii,opinii,sinteza săptămînii politice românești

Acest forum a fost închis
Comment Sorting
Comentarii
     
de: Camelian Propinatiu de la: Bucuresti
23.02.2013 22:32
Intoarcerea la popor ca dumirire a Autoelitei sa se delimiteze de postromânism e perfect fezabila: regretatul Gheorghiu-Dej s-a adresat in 27 aprilie 1962 catre 11 000 de colhoznici, care au incaput lejer in Pavilionul Gaudeamus.

În exclusivitate