miercuri, septembrie 03, 2014 Ora Locală 07:35

Internațional

Ingrijorări față de starea raporturilor ruso-americane

Hillary Clinton: „Exista tendinta de a re-sovietiza regiunea (fostei Uniuni Sovietic)”.


Raporturile ruso-americane ingrijoreaza in Statele Unite. Care sint motivele? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Intr-un articol publicat in Washington Post, Anne Gearan porneste de la premiza ca America are nevoie de ajutorul Moscovei in diverse crize externe, dar Vladimir Putin nu vede prea multe ratiuni sa ajute. Premiza este ca dupa reactia initiala la revenirea lui la Kremlin, Putin controleaza din nou acum situatia interna.

In decembrie, ambele tari au trecut la masuri punitive. America a restrictionat regimul de vize pentru oficialitati ruse, acuzate de incalcari ale drepturile omului. Kremlinul a oprit adoptiile americane, de care beneficiau copii cu infirmitati.

Deci intrebarea este daca cei doi lideri pot sa cada de acord cel putin cu privire la anumite chestiuni. Putin insa nu are incredere in America si nu vede de ce ar face-o - argumenteaza articolul. Din perspectiva rusa, Obama a ignorat doua ingrijorari cheie ale Moscovei: scutul de aparare, pe de o parte si interventia din Libia, pe de alta parte. Asta a mîniat Moscova.

Articolul arata ca nici un presedinte american, cu exceptia lui Ronald Reagan, nu a avut o relatie mai buna cu Rusia in al doilea mandat. Dar parca de mult premizele nu au fost atit de proaste. Se stia ca Putin are porniri anti-occidentale, dar tensiunile s-au accentuat in ultima vreme. Moscova a inchis Agentia Americana de Dezvoltare Internationala, in Rusia. A anuntat renuntarea la un acord de dezarmare care din 1991 incoace a permis deactivarea a peste 7,650 de focoase nucleare.

Dar, in continuare, Departamentul de Stat spera sa obtina sprijin rus in Afganistan, pentru a putea retrage fortele americane, in Iran si in Siria. Luna trecuta, cu citeva ore inainte de a se intilni cu ministrul rus de externe, secretarul de stat, Hillary Clinton a spus ca Rusia incearca sa-si reafirme autoritatea in spatiul fostei Uniuni Sovietice. „Exista tendinta de a re-sovietiza regiunea”-a spus Hillary Clinton, intr-o alocutiune in Irlanda. Ea a continuat: „Sa nu ne mintim in legatura cu intentia reala. Stim care este obiectivul si trebuie sa gasim cai sa incetinim proesul si sa-l impiedicam”. Faptul ca Clinton a spus ce a spus inainte de a-i cere ministrului rus sa coopereze pentru rezolvarea crizei din Siria ilustreaza paradoxul politicii americane fata de Rusia.

Taguri Valeriu Sela,SUA,Rusia,raporturile actuale,Washington Post

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate