miercuri, iulie 30, 2014 Ora Locală 18:09

Europa Liberă la week-end

Ce zi frumoasă, ca în copilărie zăpada scârțâie..

Un jurnal săptămînal redactat de Silvia Saca.

Silvia Saca
Silvia Saca

Multimedia

Audio

Silvia SACA născută la 23 septembrie 1949 orășelul Ocnița. Copilăria și-a petrecut-o în satul Horodiște, raionul Dondușeni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova,  Facultatea de limbi și literaturi stăine în 1972. Are o experienţă de 22 de ani în relaţii internaţionale, activând în calitate de şefă de secţie la Biroul de turism pentru tineret „Sputnik”, apoi secretar responsabil, vicepreşedintă  la Asociaţia de relaţii cu ţările lumii „Dacia”. În anii 1985-1994 activează în bază de voluntariat în diferite ONG-uri de femei (vicepreşedintă a Uniunii femeilor în cadrul Ambasadei URSS în  Yemenul de sud și, din 1992, vicepreşedinta Asociației de femei din Moldova). Este prima persoană care a început lucrul în problematici de gen în Republica Moldova. Zece ani a lucrat în calitate de manager de proiecte ale Programului Naţiunilor Unite. În prezent activează în calitate de expertă independentă în problematici de gen, comunicare, planificare şi tehnologii electorale.
  
Luni

M-am trezit dimineața, i-am mulțumit Domnului și, când m-am uitat pe fereastră..., ce am văzut? O iarnă tradițional-moldoveneasca, cum zicea un fost coleg de universitate – țârfâială! Ufffff Toată ziua negură și nici un pic de soare.

Am lucrat la un proiect pe care aș vrea sa-l realizez. De fapt sunt doua proiecte la numar, ași fi fericită să le vad pornite. Eu am nevoie de mai mult timp pentru a pune la cale toate cele necesare pentru a avea un succes la finele proiectului. Sunt convinsă că aceste proiecte sunt FOARTE NECESARE societății, fiecăruia din noi. Dar ceva mă ține, parcă nu mi-ar da voie să mă implic activ. Până nu mă clarific...; mai zăbovesc, oricum gândesc, caut soluții, adepți...; SPER... că va fi totul BINE.

Marti

E ziua când îmi iau pensia. În aceste zile e mai bine să nu contactez cu nimeni. Sunt bucuroasă, tristă, furioasă..., da..., sunt bulversată... În capul meu e un haos adevarat. Bucuroasă pentru că primesc bani. Tristă pentru că, în pofida faptului că moderez traininguri în gestionarea bugetului personal, am nevoie de suport...hmmm, Offf și iară of... Furioasă, da furioasă, pentru că cei care sunt responsabili (veșnicii pioneri) de situație sunt niște nesimțiți, care au impertinența de a raporta despre succesele lor în asistența socială...; eu una le doresc sa traiască și ei cu o pensie mizerabilă pentru că EI merită asemenea pensii pentru urjiile pe care le fac... Doamne cât de generos ești, ii suporți pe toți...; te rog Doamne dă-mi și mie putere să-i iert și Tu te rog iartă-mă pe mine.

Am trecut pe la librărie și i-am procurat nepoțelului niste cărți. Superbe. Acum poți găsi pentru copii multe cărți foarte bune. Sunt fericită că Luca preferă cărțile. La trei anisori știe să socotească, să scrie cuvinte simple. Memorizează cărți întregi. Desenează. Luca nostru e o bunătate de copil, cel mai scump și mai bun din lume.

Miercuri

E o frumusețe rară: Afară ninge liniștit,
        În curte bate vântul,
        Iar noi pe lângă mama stăm...

Să vezi, ninge toată ziua...; am curățat de trei ori cărările și în jurul casei pană a venit soțul de la facultate, iată că și Victor a mai curățat zăpada de vreo trei ori... Mi-au sunat de la Publica TV și m-au invitat la Țara lui Dogaru, am fost nevoită să le refuz și am remușcări, dar am fost nevoită.

Ninsoarea e frumoasă, dar se pare că vom avea ceva dificultăți, deja ne-au anunțat că nu vom avea energie electrică (surprizăăă). Doamne ajută-ne să trecem și peste asta!
 
 Joi
 
x
Ce zi frumoasă, ca în copilărie zăpada scârțâie...; animăluțele hrănite, cafeaua gata, fulgii de ovăz aburesc. Viața e frumoasă!!!

Oooo! Nici o zi fără surprize. Mi-a sunat soțul și mi-a spus ca Union Fenosa va deconecta energia electrică de la ora 12.00 până la 17.00. Hmmm. Ce să zic?  Până una alta, mi-am felicitat toti cei cu numele Andrei. Mare sărbătoare... In copilărie, în ajun de Sf. Andrei bunuca surorei mele de cruce, mamunea Ileana facea turte dulci (ce bunătate). Când erau gata ea le ținea peste umăr da' noi saream să mușcăm din aceste turte... O, ce vesel era și azi râdeam când îmi adusesem aminte. Am mai avut perepeții cu aprinderea șemineului. Aici trăiesc foarte vesel.
 
 Vineri
 
Animăluțele  hrănite, cafeaua și  bunătăți la mic dejun gatite de soț... Asta-i viață! Iar e vineri, cum am mai zis, încep zilele preferate - zile de sărbătoare pentru mine și soțul meu. Am reușit să rezolvăm mai multe chestiuni care rămăseseră suspendate de mai mult timp. Am reușit să mă întâlnesc cu un grup de femei, care aveau nevoie de suport în rezolvarea unui conflict intern. Ura! S-au impăcat și vor merge și în continuare împreună. Acum fuguța la plimbare.

Pentru mine zilele de vineri sunt început de mini-vacanță. Soțul meu Victor nu are ore la USM, ca urmare el e responsabil de mic dejun pentru animaluțele noastre dragi. E vorba de Romus (câinele), Leolic, Mica și Mia (motanul și pisicele), păsările: Petiunea (cocoșul), Chica cu două puici și cele 4 gaini-bombardiere albe.

În timp ce pregateam cafeaua și cerealele pentru noi mă tot gândeam în tinerețe nu aveam nici un pic de interes față de grădină. Imi doream APARTAMENT. Acum nu aș schimba vila pe apartament. Or fi anii? Schimbare de valori? Ecologia prosta în Chișinăul meu drag?

În data de 5 decembrie a fost ziua de naștere a lui Victor SACA, doctor în științe politice, profesor universitar dar și concomitent sotul meu. Are niște studenți deosebiți. L-au felicitat foarte frumos, impresionant. Casa noastră e plină de flori, alții i-au scris pe FB, mai bine zis pe pagina mea. Danielle Bagrin a scris: la mulți ani cel mai tare prof din FRIȘPA! Sănătate și să ne trăiți! Ne bucurăm ambii de aseamenea aprecieri. Merită să traiești. L-am felicitat și pe unchiul meu Leșanu Nicolaie care azi a împlinit   81 de   ani și încă mai lucrează. E un doctor excepțional, dar și un manager pe măsură.
 
8 decembrie

Azi chiar de dimineață îmi adusem aminte de activitatea mea în proiectul Genurile în Dezvoltare (1994-2004) PNUD/ Moldova. Atât de mult s-a muncit, dar și rezultatele au fost pe măsură: persoane instruite, mecanism de stat instituit, ONG-uri și proiecte în domeniu inițiate, 3 ani la rând proiectul era menționat în rapoartele anuale de către Kofi Annan etc. multe din acestea distruse de persoane corupte din stat, dar asta sa rămână pe seama lor. Fiecare face ce știe mai bine și ce crede de cuviință...

Aud pe parcursul catorva zile pe la diferite posturi TV că reprezentarea femeilor în politică se imbunătățește in ultimii 3 ani și-am decis să consult materialele (statisticile) pe care le am, pentru a mă convinge că  memoria mea nu mă dă de sminteală. Și iată ce am găsit:

Până la anul 1990 - 33%   de femei
1990 - 3,8% (12 femei din 380 deputaţi)
1994 – 4,9%   (5 din 101)
1998 – 8,9%   (9 din 101)
2001 – 15,9%  (16 din 101)
2005 – 20,9%  (21 din 101)
2010 – 19,9% (20 din 101)

Tristă statistică, dar sunt bucuroasă că stau bine cu ținerea de minte. Nu știu cum descoperă ei îmbunătățirea statutului femeilor în RM.
 
9 decembrie

UuuRrrAaaaaa! E duminica! E ziua cea mai dragă, ziua în care oricine din rude sau prieteni poate să vina la noi, fiind convins că o cafea și o bucată bună de Șarlotkă îi este asigurată, ar putea să se înfrupte și din alte bucate, în special salate, dar și o mămăliguță cu de toate...

Mi-am petrecut prietenii și iată că pot să mai scriu câteva cuvinte. E o fericire să ai prieteni din copilărie am tot discutat cu ei, am cântat (din februarie 2005 nu am mai cântat) ne-am plimbat prin pădurice. Când ieșeam din ogradă Romus a fugit și s-a plimbat vreo 3 ore. Când s-a întors s-a apropiat, s-a uitat în ochi, a plecat capul pentru al il netezi, asa își cere scuze și s-a dus la locul lui.  Se simte iarna, chiar și a nins puțin... Cât de mult am râs...,  încă mă mai dor mușchii faciali. Atâta bucurie , fericire de nu-mi incape în suflet. Da, acum fuguța să hrănim animăluțele dragi.

Taguri Radio Europa Liberă,Jurnal săptămînal,Silvia Saca

Acest forum a fost închis
Comentarii
     
În acest forum nu există încă niciun comentariu. Fiţi primul şi contribuiţi cu unul

În exclusivitate