Linkuri accesibilitate

Pedeapsa penală pentru contrabandă este generalizată în legislația internațională


Veaceslav Balacci: „Avem o ineficienţă generală a actului de justiţie”.


De ce ar fi bine ca actele de contrabandã sã nu mai fie considerare delicate penale, cum vor liberal-democrații, și sã fie numai sancționate cu amenzi? Sau din contra, cum argumeneazã liberalii, să rămână în Codul penal. Argumentele partidelor sunt simple: liberal-democrații vor mai mulți bani în bugetul de stat, liberalii cred că numai amenințarea cu un dosar penal poate reduce nivelul contrabandei. Iar Liliana Barbăroșie a cerut opinia unor experți:

„Este absolut inacceptabil să motivezi excluderea unei infracţiuni din Codul Penal prin beneficiile pe care le-ar putea obţine bugetul”, este de părere juristul Veaceslav Balacci, în trecut şef de direcţie în cadrul Serviciului vamal.

„Este un pretext speculativ. Amenda prevăzută de Codul vamal şi acum este în limita 40 şi 100 de procente din valoarea mărfii. Nimeni nu împiedică acum serviciul vamal să aplice amenda maximă.”

Veaceslav Balacci
Veaceslav Balacci
Poate merită atenţie cel puţin argumentul că procedura penală ar fi extrem de anevoioasă şi ineficientă, astfel încât nu reuşeşte să-i prindă şi să-i pună în puşcărie pe marii contrabandişti? Veaceslav Balacci respinge cu tărie şi acest motiv, invocat de altfel nu doar de vamă, ci şi de ministrul justiţiei, pentru că asta ar însemna mai întâi o negare a justiţiei, apoi – că contrabandiştii s-ar speria mai mult de plata unei amenzi usturătoare decât că va ajunge la un moment dat în puşcărie:

„Dacă urmăm această logică, excluderea tuturor componentelor de infracţiune ar fi benefică pentru buget. Avem o ineficienţă generală a actului de justiţie - tergiversări, sancţiuni inexplicabil de mici avem la toate infracţiunile şi nici la combaterea corupţiei sau la furturile în proporţii deosebit de mari nu avem mari succese. Dar asta nu înseamnă că instituţiile de drept ar fi motivate să excludă din Codul penal aceste infracţiuni. Mai ales că ineficienţa acestor dosare ţine tot de Serviciul Vamal abilitat să documenteze cazurile de corupţie.”

Veaceslav Balacci contestă şi un alt argument pe care îşi sprijină pledoariile în favoarea propunerii autorii proiectului - cel că decriminalizând contrabanda, Republica Moldova ar urma de fapt o practică europeană.

„Când spune practică internaţională, Serviciul Vamal are în vedere, aşa cum se vede din nota explicativă la proiect, practica Ucrainei, care nu ştiu cum ar fi relevantă pentru Republica Moldova. Am scanat legislaţia europeană. Nu am întâlnit nici unul, nici măcar în cele asociate, din Balcani, ca să nu existe pedeapsă penală pentru contrabandă.”

O părere similară a sonorizat pentru Europa Liberă şi profesorul universitar Sava Maimescu, care spune că dacă autorităţile ar fi cu adevărat preocupate de combaterea acestei infracţiuni şi de acumulările la buget, atunci ele ar trebui să înceapă cu absolut alte reforme:

„Noi nu ne-am clarificat ce înseamnă marfă, materie primă, contrabandă, produs, bun, valoare, da ne băgăm peste calificarea faptelor. Oameni buni, clarificaţi-vă mai întâi cu ce ar trebui. Ruşii au făcut asta şi când şi-au dat seama ce au făcut, nu pot desface acum. Cele mai frecvente cazuri de contrabandă sunt cu mărfurile purtătoare de accize, adică care intră în domeniul comercial. Dacă se va face greşeala asta, vom pierde foarte mulţi bani la buget.”

După ce liberalii s-au opus cu dârzenie decriminalizării contrabandei, sugerând prin vocea liderului lor, Mihai Ghimpu, că întrevăd în spatele acestei iniţiative un reflex de apărare a unor „contrabandişti” aflaţi acum la putere, premierul Vlad Filat a declarat într-o apariţie televizată că grupul lui parlamentar este gata să renunţe să mai sprijine această propunere, dar a repetat că ar fi vorba despre o practică internaţională căreia Republica Moldova ar putea să nu se alinieze din cauza unor interpretări greşite a esenţei proiectului.
Previous Next

XS
SM
MD
LG