În jurnalul săptămînal ţinut la Europa Liberă, dl Victor Stepaniuc, actualmente decanul unei facultăţi prestigioase, vorbeşte foarte frumos despre regizorul Valeriu Jereghi, pe care îl compară cu Federico Fellini. Apoi, politicianul şi decanul se întreabă: „Cum se face că asemenea personalităţi din cultura noastră nu sînt preţuite acasă? De ce acest mare regizor nu a devenit Laureat al Premiului de Stat, nu are o decoraţie pe care, indiscutabil, a meritat-o, nu a primit măcar o felicitare pentru minunatele sale relizări de la guvernanţii ţării noastre?”
Întrebările dlui Stepaniuc sînt îndreptăţite şi chiar ne sensibilizează. Mă bucură enorm că un om politic de talia lui Victor Stepaniuc e atît de îngrijorat de starea culturii. Există însă şi un amănunt care mă nedumereşte, stimaţi ascultători.
Păi, dacă Victor Stepaniuc îl admiră atît de mult pe Valeriu Jereghi, ce l-a împiedicat pe dl Stepaniuc, pe vremea cînd era mare guvernant, şef al Comisiei parlamentare pentru cultură şi apropiat al lui Vladimir Voronin, să facă nişte demersuri pentru ca regizorul să fie decorat? Ce anume l-a împiedicat pe Victor Stepaniuc, în calitatea lui de mare guvernant, să-i trimită dlui Jereghi „măcar o felicitare”? Păi, nu era la îndemîna lui Victor Stepaniuc să facă demersurile necesare? Sau poate el a încercat şi nu a reuşit? Să ne spună atunci ce l-a împiedicat. Deşi o felicitare, cred, putea s-o trimită fără probleme. Sau poate a trimis-o totuşi şi tocmai de aceea îi probozeşte pe ceilalţi guvernanţi?
Îl las în pace acum pe dl Stepaniuc şi aş vrea să spun iată ce. În anii tranziţiei interminabile, cultura a fost unul din domeniile cele mai neglijate de guvernanţii autohtoni. Să nu ne inducă în eroare reverenţele făcute către oamenii de cultură foarte cunoscuţi, oameni ca Maria Bieşu sau Ion Druţă. Aceştia nu prea puteau fi ignoraţi. Unde mai pui că ajutorarea lor, mediatizată cu surle, făcea bine la ratingul guvernanţilor.
Însă cultura în general a fost şi este considerată un domeniu insignifiant de către cei cocoţaţi în vîrful puterii. Şi mai ales cultura elitistă, cea care nu se propagă pe la megaconcerte ce atrag mii de tineri petrecăreţi în centrul capitalei.
Impresia mea e că guvernanţilor tranziţiei nici nu le-a trecut prin cap ideea că imaginea Moldovei poate fi promovată cu mai mult succes de către un scriitor sau un pictor, decît de către un politician. Dacă ar fi înţeles asta, guvernanţii autohtoni s-ar fi opintit poate să facă un fel de Institut Cultural comparabil cu acelea din atîtea ţări europene. Asta, din păcate, e situaţia.
