Linkuri accesibilitate

În așteptarea unui semnal că sistemul politic moldovenesc funcţionează


O convorbire cu analista politică Anneli Ute Gabanyi.


Europa Liberă: Doamna Gabanyi de ce i-ar trebui Republicii Moldova un preşedinte?

Anneli Ute Gabanyi:
„Pentru că aşa cere Constituţia ţării.”

Europa Liberă: Şi aceşti doi ani şi jumătate care au trecut neavând un şef de stat e o pierdere? Nu e sesizabilă.

Anneli Ute Gabanyi:
„A fost, după părerea mea, un semnal foarte vizibil, atît în interiorul ţării, cît şi în exterior, pentru incapacitatea celor care se află la guvernare de a acţiona cu o tentă clară şi de a rezolva situaţia de criză din care nealegerea unui preşedinte şi lipsa unui preşedinte este numai un simptom, dar nu este boala în sine.”

Europa Liberă: Pentru 16 martie s-a fixat data alegerii, în Parlament, a preşedintelui, cît priveşte candidatul sau candidaţii la funcţia de şef al statului nu s-a discutat, sau mai mult nici nu s-a vrut să se facă public vreun nume. Sunt voci care spun că Moldova mai degrabă ar merge sigur spre alegeri parlamentare anticipate, decît spre alegerea şefului statului. Ce ar însemna un scrutin anticipat pentru Moldova?

Anneli Ute Gabanyi:
„Nu am nici un indiciu, probabil că nici alţii nu îl au că situaţia va fi diferită după alegeri anticipate decît acum. Deci, problema unei majorităţi clare pentru alegerea preşedintelui, probabil că nu ar reieşi nici la alegeri anticipate. Ceea ce ar însemna continuarea crizei. Pe de altă parte, dacă ar ieşi un alt Parlament în care Partidul Comuniştilor ar avea majoritatea, probabil că aceşti noi guvernanţi şi acea nouă majoritate ar putea să ia anumite măsuri care ar putea să dăuneze atît drumului Republicii Moldova către reforme interne cît şi drumului către o apropiere mai mare de Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Deci credeţi că preşedintele, pînă la urmă, el ar trebui să spună clar unde trebuie să se ducă Moldova spre este sau spre vest?

Anneli Ute Gabanyi:
„Asta nu cred, însă trebuie într-adevăr să ajungă Republica Moldova la o situaţie de stabilitate politică, în care oamenii desemnaţi, miniştri, Guvernul etc. ar putea realmente să-şi facă treaba pentru că slava Domnului există destule proiecte şi obligaţii chiar în cadrul actualului program guvernamental. Dar cred că ar fi într-adevăr un semnal că sistemul politic moldovenesc funcţionează. Şi acest semnal este foarte important atît pentru populaţie, care mă tem că este total dezamăgită între timp, şi pentru cei cu care colaborează Republica Moldova în exterior.”

Europa Liberă: Dar pentru că există acest Acord de constituire a coaliţiei de guvernare, care se numeşte Alianţa pentru Integrare Europeană şi pentru că au fost partajate în acest Acord şi funcţiile supreme în stat, Mihai Ghimpu, liderul liberalilor spunea că ar fi jocul Moscovei să scoată acest partid de la guvernare, pentru că Kremlinului i-ar fi mai avantajos ca în Moldova să existe o guvernare de stînga.

Anneli Ute Gabanyi:
„Bine acestea sunt supoziţii, cu toată stima pentru domnul Ghimpu, spus şi cred că nu aceasta este problema. Ar fi păcat ca o astfel de supoziţie chiar dacă ar avea o bază reală ar putea să spargă unitatea Alianţei. Şi această unitate în momentul de faţă mi se pare ar fi mai necesară decît oricînd. Trebuie pînă la ora 17 să fie nominalizat un candidat şi anume acel candidat care ar putea să ralieze nu numai toate voturile valabile ale Alianţei, dar şi cel puţin trei voturi ale candidaţilor independenţi, neafiliaţi.”

Europa Liberă: Un preşedinte mai presus de partide poate să aibă Republica Moldova?

Anneli Ute Gabanyi:
„Orice personalitate care va fi votată, ar trebui să devină din acel moment preşedinte deasupra partidelor, deasupra acestor interese mărunte. Acest lucru, de altfel, este valabil pentru toate ţările şi numai un astfel de preşedinte va fi un preşedinte bun care va pune interesul naţional deasupra intereselor mărunte. Dar este cert că numai un preşedinte care vede interesul naţional plasat în drumul către Occident este şi un preşedinte pe care cred că l-ar desemna Alianţa, altceva nu îmi pot imagina.”

Europa Liberă: Doamna Gabanyi, dar cum poţi să activezi, să acţionezi în interesul întregului popor, dacă Partidul Comuniştilor, partid ce îl are în frunte pe Vladimir Voronin spune foarte clar că deputaţii comunişti nu vor recunoaşte legalitatea alegerii preşedintelui?

Anneli Ute Gabanyi:
„Bine, mă întreb în ce măsură ei vor putea transforma această părere, această poziţie a lor în acţiune politică. În orice caz faptul în sine de a alege cu succes un preşedinte pe data de 16 martie ar invalida această argumentaţie a Partidului Comuniştilor. Și acest partid ar trebui la un moment dat să ajungă la concluzia că pentru a putea juca un rol - şi hai să presupunem că reprezintă voturile a unei bune părţi a populaţiei pe drept sau pe nedrept informaţi asupra programului şi asupra scopurilor urmărite de Partidul Comuniştilor - dar acest partid îndată ce a participat la alegeri trebuie să fie şi el recunoscut ca un partid, să spunem democratic, dar numai în măsura în care acţionează ca un partid democratic de opoziţie.”

Europa Liberă: Găsiţi aici şi vina lipsei dialogului dintre putere şi opoziţie?

Anneli Ute Gabanyi:
„Da este într-adevăr o lacună a vieţii politice din Moldova, dacă pot să-mi permit o astfel de judecată, de a merge pe o viziune alb-negru. În momentul în care toţi participă la alegeri şi nu contestă participarea Partidului Comuniştilor la alegeri şi deputaţii lor trebuie recunoscuţi ca făcînd parte din Parlament, din configuraţia politică a Republicii Moldova. şi odată recunoscuţi drept opoziţie legală şi democratică, cel puţin în baza unei Constituţii democratice, cred că la un moment dat vor trebui să se reformeze şi să acţioneze şi ei într-un mod mai raţional.”

Europa Liberă: A propos, pe 18 martie urmează să fie ales preşedintele Germaniei. E o mare diferenţă între felul cum se alege şi cît de rapid va fi ales acolo şi cît de trăgănat este acest proces aici la Chişinău?

Anneli Ute Gabanyi:
„Şi noi am avut problemele noastre cu ultimul preşedinte şi de altfel, problemele au început deja cu alegerea sa. Domnul Christian Wulff, fostul preşedinte german, fusese desemnat de către coaliţia majoritară, dar el avusese deja un contracandidat cu o platformă de popularitate în populaţie, foarte mare şi anume, pastorul Joachim Gauck un activist pentru drepturile omului din fosta RDG. Acest om foarte carismatic a fost învins de către domnul Christian Wulff, candidat deci al majorităţii numai în al treilea tur de scrutin, tur în care se poate cîştiga cu majoritatea relativă şi nu cu majoritatea absolută. Din păcate, domnul Wulff deşi a performat, ca să spun aşa, decent a ajuns obiectul unor atacuri din presă. De fapt, am trecut şi noi printr-o perioadă foarte zbuciumată în ceea ce priveşte preşidenţia germană. Pînă la urmă, a fost nevoit să se retragă în momentul în care şi Procuratura din land-ul unde el fusese primul ministru al land-ului, Saxonia Inferioară, a început nişte demersuri juridice împotriva lui.

Însă, alegerea noului preşedinte, care a fost şi vechiul contracandidat a domnului Wulff, va fi o procedură foarte uşoară pentru că în acest caz, atît majoritatea guvernamentală, cît şi partidele Social-Democrat şi al Verzilor îl vor vota. Deci va fi votat cu o majoritate foarte mare, numai Partidul Stîngii va prezenta o candidată care însă nu are nici un fel de şanse.”

Europa Liberă: Deci, Germania va avea un preşedinte înainte Moldovei?

Anneli Ute Gabanyi:
„Depinde dacă Moldova va vota un preşedinte pe 16, atunci noi vom fi în urma Republicii Moldova. însă vom avea de data aceasta un preşedinte foarte, foarte bun şi care va ajuta foarte mult la revigorarea spiritului democratic, al transparenţei vieţii politice. Şi tare doresc ca această însănătoșire a vieţii politice şi la noi va fi începînd cu alegerea acestui nou preşedinte.”
XS
SM
MD
LG