Linkuri accesibilitate

Un protest politic-cultural bucovinean și o grevă a foamei la Suceava


Un ziarist, scriitor din România în greva foamei amintește mai curînd de Rusia sau de Belarus decît de valorile denumite europene și comunitare.*


Printre știrile culturale-politice parvenite zilele acestea din România, una atrage atenția – s-au, mai exact, ar fi trebuit să atragă atenția presei, fără să fie însă consemnată decît sporadic – privită din perspectivă mai largă, europeană.

Consiliul județean de la Suceava a decis să desființeze Compartimentul de informare comunitară și marketing cultural al uneia din principalele sale instituții, întîmplător, una culturală, Biblioteca Bucovinei. Autoritățile regiunii care i-a dat, între alții, pe scriitorii Paul Celan și pe Norman Manea, parte a unei provincii istorice de faimă în cultura central-europeană a ultimului secol, găsesc de cuviință, la prima vedere în mod ciudat, să taie cordonul ombilical ce-i atașează culturii europene. S-ar spune că izolarea naționalistă li se pare mai fructoasă și, poate, că așa este atunci atunci cînd ochii sînt ațintiți doar spre căpătuiala politică și nu numai locală.

Angela Furtună
Dar, decizia este numai la prima vedere ciudată, victima ei directă, concediată cu această ocazie/pretext fiind o scriitoare și publicistă, Angela Furtună, ce se ocupă de lucruri ce deranjează în urbea bucovineană. Angela Furtună nu numai că a promovat prin scrieri, conferințe și simpozioane, literatura atît reprezentativă a minorităților istorice bucovinene, între care cea evreiască, acțiuni în care a fost nu numai boicotată, dar și amenințată cu moartea de către anonimi urmași ai legionarilor, dar a și îndrăznit să condamne public, activități ale Bibliotecii Bucovinei cu iz naționalist și antisemit, ce echivalau, contrar legii, cu propagandă extremistă în rîndurile tineretului din Suceava.
Afiș al uneia din manifestările organizate de Angela Furtună la Suceava


Concediată și aflînd faptul doar din presa locală, scriitoarea a intrat de luni, în semn de protest, în greva foamei, la sediul Bibliotecii Bucovinei și și-a expus public motivele într-un comunicat de presă adresat președinției României și autorităților locale. Iar acestea s-au grăbit să-i ofere un post temporar, pentru a închide scandalul și evitînd orice discuție asupra fondului problemei: desființarea unui serviciu de promovare culturală europeană, acuzațiile de justificare și promovare în schimb a istoriei politice antonesciene, ca și pe cele despre comportamentul oligarhiei locale și a clientelismului ei politic.

Angela Furtună amintea, citată de presa locală că prin activitatea în cadrul serviciului în care lucrează, a reușit să facă „din această instituţie, care a fost pentru multă vreme un fief al propagandei ceauşiste, o adevărată instituţie de cultură cunoscută în Europa, în America, Australia, Israel, în toate ţările unde sunt comunităţi de români”.

Scriitoarea, care este, între altele doctorandă, pregătind o teză despre regretata ziaristă a Europei Libere, Monica Lovinescu, anunța că ar putea înceta greva foamei astăzi 28 iulie, doar dacă autoritățile locale, revin asupra deciziei în următoarea ședință a Consiliului Județean Suceava, așa cum ar fi promis în negocieri purtate marți.

Dincolo de toate, un ziarist, scriitor în greva foamei amintește mai curînd de Rusia sau de Belarus decît de valorile denumite europene și comunitare, iar autoritățile locale sucevene, cu putere de decizie pe plan cultural, s-ar spune, pînă la proba contrară, că își iau modelele de comportament din societatea statelor post-sovietice. O istorie de urmărit...
Paul Celan recită.

*Post Scriptum: Potrivit unui comunicat de presă parvenit la redacție după difuzarea emisiunii, scriitoarea Angela Furtună a încetat astăzi greva foamei, motivîndu-și decizia prin faptul că: «Președintele [Consiliului Județean Suceava] Flutur a transmis astăzi, 28 iulie către presă declarația că, prin domnia sa, instituția Consiliului Județean își asumă respectarea înțelegerilor scrise dintre noi, a termenelor stabilite de noi prin negocieri (viitoarea ședință a C.J. din luna august) și asigurarea legalității refacerii dreptului meu pe durata nedeterminată avută anterior datei de 20 iulie.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG