Povestea frumoasă a familiei Valentinei Sturza, preşedintele Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Republica Moldova, s-a rupt pe 13 iunie 1940, o zi neagră, când a avut loc primul val al deportărilor. Le-au încărcat pe toate cele 15 suflete din trei familii înrudite ale primarului Scafaru şi nu le-a permis să ia nimic cu ei – nici de îmbrăcat, nici de-ale gurii, de aici de la Ciuciuleni, satul natal al eroinei noastre.
„Valentina e preşedinte al Asociaţiei, care au fost ridicaţi.”
Europa Liberă: Bun, dar de unde o cunoaşteţi? Îi cunoaşteţi rudele ei?
„E rudă, văr drept cu soacra-mea. Tata matale, apoi imi era nan. Au fost la noi, după ce a venit el din deportare. Ştim, că au fost deportaţi, ei erau fruntea, fruntea gospodarilor. Uite aici, unde a fost spitalul, era casa lor.”
„Au făcut bine pentru toţi.”
„Cunosc via de la Scafaru, de unde mâncam poamă. Era şi căsuţa, o cramă.”
Europa Liberă: Aţi prins-o?
„Da, am prins-o, da. Aşa şi se numeşte şi acuma – Scafaru şi o să se numească, cred că.”
Europa Liberă: Aţi ştiut cumva, că spitalul s-a aflat în una din casele familiei Scafaru, fostului primar?
„Da. A fost în casa lor spitalul.”
Valentina Sturza: „Acuma unde-i şcoala.”
„Ştiu, unde-i şcoala, da.”
Valentina Sturza: „Acolo unde-i şcoala au fost casele noastre. Acolo erau patru case şi o bucătărie de vară.”
„Eram de vreo patru ani, atunci când i-au deportat şi auzeam, când îi duce cu maşinile. Plângeau, boceau în maşină.”
Scafaru: „Tăticu a fost primar mulţi ani.”
„Da, a fost primar.”
„Tata socru-meu povestea, cum a venit o delegaţie, au ieşit cu pîine şi sare, prosop şi au întâmpinat delegaţia ceea.”
Europa Liberă: Care delegaţie?
„Din România, da.”
Valentina Sturza: „Pe Inculeţ i-au întîmpinat de multe ori. Pe mitropolitul Gurie, dacă ţineţi minte.”
Pentru devotamentul faţă de comună, popor şi patrie, regele Carol al II-lea i-a oferit primarului de Ciuciuleni, Grigore Scafaru, cea mai înaltă distincţie – Crucea de Aur. Pentru acelaşi devotament şi activităţi demne de un suflet nobil, comuniştii l-au deportat pe viaţă, cu patru copii mici şi doi părinţi în vârstă.
Despre drama familiei doamnei Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Moldova.
-------------------------------------------
Printre cele aproape patru mii de familii, strămutate în primul val al deportărilor, a fost şi familia lui Grigore Scafaru, primar de Ciuciuleni, el fiind şi membru al Parlamentului României. Scafaru fusese ales primar la numai 24 de ani în această comună de pe valea Cogâlnicului, o localitate cu o populaţie atunci de peste nouă mii de locuitori, aşa spun arhivele. Oameni cu multă carte şi cu mare spirit gospodăresc au fost scoşi din casele lor cu părinţi, cu copii, cu bunici şi duşi aiurea, în pustiurile cu urşi albi, ca să nu se mai întoarcă, să nu se mai audă despre ei.
Sunt cu microfonul Europei Libere chiar în această localitate, Ciuciuleni. Împreună cu mine am rugat-o să vină şi pe Valentina Sturza, fiica lui Grigore Scafaru. Dumneavoastră astăzi preşedinta Asociaţiei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Moldova, rugămintea mea a fost să mă însoţiţi, pentru a ni-l readuce în imagine pe tatăl Dumneavoastră, Grigore Scafaru. Şi să ne povestiţi despre viaţa familiei de până la deportări, în timpul deportărilor, după... Dar iată, că ne iese în cale primul consătean al Dumneavoastră, doamnă
Valentina Sturza. Să-i dăm bineţe şi să vedem dacă vă mai recunoaşte.
Valentina Sturza: „Bună ziua. Mă cunoaşteţi?”
Ion Ciobanu: „Din ce an sunteţi Dumneavoastră?”
Valentina Sturza: „Dacă eu am să vă spun, că-s fiica lui Grigore Scafaru, fostul primar.”
Ion Ciobanu: „Mata eşti?”
Valentina Sturza: „Da, eu îs.”
Ion Ciobanu: „Să fii sănătoasă.”
Valentina Sturza: „Dumneavoastră, domnul Ciobanu?”
Ion Ciobanu: „O cunosc.”
Europa Liberă: Pe ea sau pe tatăl ei?
Ion Ciobanu: „A fost primar şi moşu-meu, o fost atunci Ion Ciobanu. Îi cunosc pe toţi acei oameni, îi ştiu. Şi pe fraţii matale.”
Europa Liberă: Cum a fost primarul?
Ion Ciobanu: „Foarte bun. În timpul acela el a făcut baia asta. Au fost trei rânduri de gherete, drumurile. A fost om stăruitori. Aicia construia moară şi pe urmă au venit bandiţii ceea şi i-au deportat. Şi gata.”
Europa Liberă: Cine i-a deportat?
Valentina Sturza: „Cine?”
Europa Liberă: De ce i-au deportat?
„Pentru că se numeau culaci. Multe familii-s, pe care i-au deportat din satul Ciuciuleni, de aici.”
Valentina Sturza: „Ian uitaţi-vă aici, a? Cine-i?
„Iaca am să vă spui. Stăi, stăi că amuş. Aista e fratele tatii, moşu Ion Ciobanu.”
Valentina Sturza: „Da, Ion Ciobanu.”
„Aista e Ion Buza, şeful de post. Asta e doamna Liolea. Aista-i Scafaru. Astata-i tiotea Saşa.”
Valentina Sturza: „Da, asta-i mama mea.”
Europa Liberă: Doamnă Valentina, de când nu aţi mai mers în satul de baştină, în localitatea Dumneavoastră natală?
Valentina Sturza: „Am mers trei ani în urmă. Acuma sunt foarte bucuroasă, că, datorită Dumneavoastră, am venit iarăşi în satul natal.”
Europa Liberă: Ce emoţii trăiţi, când reveniţi la Ciuciuleni?
Valentina Sturza: „Ştiţi, am nişte emoţii, care îmi amintesc de anii copilăriei, care i-am petrecut aici, până în 40, până la ocuparea Basarabiei de către armata sovietică. După aceea amintirile copilăreşti trec în amintirile deportărilor.”
Europa Liberă: Eraţi copil, când familia a fost deportată în Siberia?
Valentina Sturza: „Da, aveam nouă ani. Îmi amintesc ziua de 28 iunie, toate persoanele erau pe câmp plecate. Copii numai au rămas în sat. Şi când au venit maşinile, au intrat maşinile pline cu soldaţi înarmaţi, numai copiii i-au întâmpinat. Nimeni absolut din maturi nu erau, şi noi speriaţi. Noi nu văzusem atâtea maşini încărcate cu soldaţi.”
Europa Liberă: Eraţi copil de primar.
Valentina Sturza: „Da, eram copil de primar. Tăticu ştia ce se va întâmpla aici, fiindcă el, fiind deputat în Parlamentul României şi fiind primar atâţea ani în aceasta comună, din 31 până în 39. Din nefericire am fost ocupaţi în 40 de către armata sovietică. Şi el vroia ca noi să plecăm în România. Dar deoarece buneii aveau un singur copil – pe tăticul meu şi spuneau buneii – că unde să plecăm noi, să lăsăm toată gospodăria. Nu, nu putem să plecăm, nu plecăm de aici. Şi lui i-a fost milă de părinţi şi de mila lor a rămas aici. Şi s-a întâmplat nenorocirea ceea, că am fost luaţi, familia noastră am fost toţi luaţi şi duşi. El condamnat la moarte, după aceea sentinţa a fost schimbată pe 24 de ani – 14 ani de puşcărie şi 10 ani de exil , pe care i-a făcut în întregime.”
Europa Liberă: O întâlnire emoţionantă aici, aşa e?
Valentina Sturza: „E fostul director al şcolii.
Europa Liberă: Domnul Andrei Zuza, da?
Valentina Sturza: „Care e construită pe locul caselor părinţilor.”
Andrei Zuza: „Da, ale lui nănaşilor, tata doamnei Valentina.”
Europa Liberă: Da ce vă amintiţi despre tata doamnei Valentina?
Andrei Zuza: „Două sau trei întâlniri aşa, după ce au venit de acolo, din Siberia.”
Europa Liberă: Ce se vorbea în sat despre primarul Scafaru?
Andrei Zuza: „El a fost un om, care a ţinut mult la satul ista. A făcut multe, iată şi baie, şi drumuri.”
Valentina Sturza: „Baia construită de tăticul meu, acuma văd că s-a lăsat în pământ. Era o baie foarte frumoasă. Şi aici toată lumea venea şi-şi făcea baie. Era o baie comunală, o baie finlandeză, cu cabine, cu abur. A adus pentru aburul ăsta o mină de la mare tocmai, de la Alba Iulia, a târâit-o cu şase boi. Prin ţevile celea ieşea aburul şi oamenii veneau...Aici niciodată n-au fost păduchi, pentru că tăticul a adus o etubă şi la cine se găse un păduche îi ducea acasa şi toate hainele le ducea în etuba ceea şi oamenii erau foarte mulţumiţi, că era o curăţenie extraordinară.”
Andrei Zuza: „Şi baie, şi drumuri. Mai în scurt, ordine în sat. A fost un om excelent.”
Europa Liberă: Şi de ce l-au deportat?
Andrei Zuza: „Ei, era şi el un membru de partid. Probabil era liberal.”
Valentina Sturza: „Liberal. Liberal a fost, da.”
Europa Liberă: Trebuie să le spun acum ascultătorilor Europei Libere, că l-am rugat să ne întâlnească aici, la Ciuciuleni, domnul Ion Pagu, fost director de sovhoz, fost primar al comunei, care are de gând să deschidă un muzeu al satului.
Ion Pagu: „Este fotografie, în casa Scafaru a fost Ion Inculeţ, cu mitropolitul Gurii-Grosu. Probabil, că a avut o susţinere Scafaru foarte mare. Ca personalitate a fost om activ pe vremea ceea.”
Andrei Zuza: „Şi de aceea.”
Europa Liberă: Motivul politic?
Andrei Zuza: „Pe de o parte motivul politic, pe de altă parte, ştiţi, oamenii toţi, care erau înstăriţi, mă rog, era cea mai frumoasă gospodărie în sat, asta a dus la aceea că au judecat oamenii, au ridicat pe oameni nevinovaţi.”
Europa Liberă: Locuitorii de aici, de la Ciuciuleni, îşi amintesc de acest primar Scafaru?
Andrei Zuza: „Îşi amintesc, fiindcă se zicea duşmanii poporului. Ştiţi cine? Acele persoane, care erau legate, într-o măsură oarecare, erau legaţi cu selsovetul, care erau activişti de partid, aiştea e clar. Dar poporul de rănd ce? Eu v-am spus, poporul de rând cu compătimire i-au întâmpinat.”
Europa Liberă: Dar cine erau aceşti NKV-işti, aceşti turnători?
Andrei Zuza: „Aceşti turnători erau chiar oameni din sat, să zicem, popor-coada satului. Cum să vă spun eu? Oameni, care n-aveau stimă în sat.”
Valentina Sturza: „Oamenii aceea, care veneau şi lucrau la părinţii mei şi întotdeauna se ducea cu buzunarul plin de bani şi cu traista plină de produse, aceea pe urmă i-au turnat pe părinţii mei.”
Europa Liberă: Aţi văzut vreun denunţ din ăsta, de ce trebuie anume ridicată familia cutare? Aţi fost în arhivă, doamnă Valentina?
Valentina Sturza: „Da, eu am fost în arhivă şi chiar am avut posibilitatea ca eu să găsesc două persoane, care au denunţat pe tăticul meu – Lozovanu Ion, de aici, din Ciuciuleni, şi a doua persoană, tovarăşul Salamalica Ivan. Domnul Nicolae Pagu a trăit aici, în satul Ciuciuleni, dumnealui poate să-i cunoască mai bine.”
Europa Liberă: Domnul Pagu, aţi auzit de aceste persoane?
Europa Liberă: Colecta impozite?
Ion Pagu: „Da, da aşa este. Şi a fost o figură controversată, un evreu, a fost complice la omorât aici.”
Europa Liberă: Hoinărind aici, pe străzile satului Dumneavoastră de baştină, Ciuciuleni, trecem pe la poarta celui, care l-a turnat pe tăticul Dumneavoastră.
Valentina Sturza: „Ştiţi, e foarte uşor să-i faci rău omului, dar mie mi se pare, că pe dânsul şi acuma, pe dânşii, pe oamenii ceea care l-au turnat pe tăticul meu, conştiinţa pe dânşii îi mustră până în prezent. Eu aşa cred, dacă ei au suflet de creştin, înseamnă că-i mustră conştiinţa, dar dacă ei sunt păgâni, păgâni rămân până la moarte. Eu m-aş uita în ochii lor.”
Europa Liberă: Ce i-aţi spune, între patru ochi?
Valentina Sturza: „Dumnezeu e mare şi Dumnezeu are să-i pedepsească pe aiştea, care l-au turnat pe tăticul meu. Fiindcă el a făcut numai bine pentru acest sat. Şi, într-adevăr, el cât a fost primar aici, a construit foarte multe obiecte.”
Europa Liberă: Doamnă Valentina, un popas pe locul unde a fost spitalul. Casa cea mai mare a tăticului Dumneavoastră.
Valentina Sturza: „Desigur, că e regretabil, că nu mai este casa ceea. Noi am crezut, că dacă ne întoarcem, o să locuim în casă, fiindcă erau cinci camere, ne simţeam foarte, foarte bine. Dar deoarece comuniştii au vrut ca să distrugă toată amintirea noastră, de ceea ce tăticul meu a făcut aici, în satul acesta. Deoarece eram numiţi ca duşmani ai poporului, au vrut ca, într-adevăr, totul să distrugă, să nu mai rămână nimica în amintirea părinţilor mei.”
Europa Liberă: Trebuie să insist acum să ascultăm şi amintirile altor locuitori de aici, de la Ciuciuleni. Dumneavoastră, domnule Vasile Ciobanu, sunteţi cel, care aţi mers în Siberia de bună voie, sau tot de nevoie. Nu aţi fost deportat, dar aţi mers zeci de zile şi nopţi pentru a vă aduce nevasta acasă, familia ei fiind deportată. E o poveste aparte. Acum vreau să vă întreb şi pe Dumneavoastră despre fostul primar Scafaru. Vă mai amintiţi?
Vasile Ciobanu: „Da cum să nu-mi amintesc? A fost în 1938, eu am terminat patru clase.”
Valentina Sturza: „Am învăţat împreună.”
Vasile Ciobanu: „Împreună. La 10 mai a fost în faţa băii, dacă îţi aminteşti.”
Valentina Sturza: „Da, a fost Ziua regală.”
Vasile Ciobanu: „Am făcut sărbătoarea ceea, pe timpul cela Grigore Scafaru era primar. Îmi aduc aminte, că stătea cu o panglică cu trei culori şi el acolo. Ei, mă rog, ca la sărbătoare şi noi copiii, toată şcoala.”
Europa Liberă: Vă amintiţi de ce a fost deportat fostul primar pe atunci, Scafaru?
Europa Liberă: I-au ridicat de atâta că aveau bogăţie?
Vasile Ciobanu: „Ei, avere sigur că aveau oamenii. Erau gospodari. Aveau pământ, aveau trăsuri, inventar agricol, cum se mai spune aşa, că-i plug, că-i...dă.”
Europa Liberă: Ştiţi cumva şi cine au fost cei care i-au turnat? Cei care i-au pârât?
Vasile Ciobanu: „Ei... acei din organele, că-i Ion Pearjă, că-i Toader Lupu. Aceia au fost. Primul, trebuie de spus, Petrea Frunză a fost cel mai bun băiet.”
Europa Liberă: Cine a fost Petru Frunză?
Vasile Ciobanu: „El, când a venit aici în sat, lucra la camera agricolă.”
Europa Liberă: Ce-l făcea ca el să denunţe alţi oameni din sat?
Vasile Ciobanu: „Mintea lui aşa a procedat şi aşa a făcut. Ei, când au ridicat atunci, şi cîinii urlau şi fugeau pe dealuri, nu numai lumea, pentru că ei la orele trei de noapte au pornit toate maşinile. La fiecare două familii a fost numită maşina. Aşa au venit ei organizaţi. A fost pentru două sutci ordinul cela dat. Două sutci şi-au făcut de cap în sat. Pe care i-au prins, i-au luat. Care a fugit, a fugit, a scăpat cu fuga. Eu, de-o vorbă, cu capul gol şi desculţă am scăpat.”
Europa Liberă: Domnul Ion Pagu?
Ion Pagu: „Vasăzică, 303 suflete deportate din Ciuciuleni. Una din localităţile mari. Puţine sate, de unde au fost deportaţi mai mulţi ca la noi. Era, de fapt, un sat de răzeşi, gospodari mulţi şi au avut de unde alege. Politica sovieticilor era gândită, era pusă la punct: cu orice preţ de ponegrit trecutul – România, ca duşman burghezo-moşieresc, regimul. Plus, că erau românii, că făceau disciplină. Că unii au fost pe şcoală poate puşi la punct, pe urmă ca premilitari puşi la punct ş.a.m.d. Au rămas în memorie chestiile astea. Şi plus, când politica oficială o mai face, cât e de uşor de acuma... Dar noi abea prin 90 ne-am dat seama.”
Europa Liberă: V-aţi dat seama cum să deosebiţi adevărul de neadevăr?
Ion Pagu: „Da, ne-am dat seama.”
Europa Liberă: Vreau să vă întreb, domnule Ion Pagu, de ce trebuie să cunoaştem istoria?
Ion Pagu: „Istoria, dacă n-o cunoaştem, nici prezentul nu-i la locul lui. Cu atăt mai mult viitorul. Până când n-o să spunem tare şi îndesat, nu cred, că la noi ceva o să se liniştească. Fără adevăr, n-avem viitor. A fost scrisă istoria falsificată, a fost generaţia noastră am studiat şi, practic, eram rupţi, abea încoace...”
Europa Liberă: Acum, când puteţi face o comparaţie între ceea ce aţi studiat Dumneavoastră, pe timpul regimului sovietic, şi care este adevărul istoric, iată din arhivele chiar a localităţii, la ce concluzie ajungeţi?
Ion Pagu: „Concluzia: totul a fost cu tălpile în sus, aşa să spunem. Cei care nu-şi cunosc istoria, nu ştiu dacă au un viitor. Aceştea-s potenţialii turnători, pe viitor, în caz, să spunem aşa. Nu avem viitor, fără istorie. Încetul cu încetul, eu cred, că o să se pună la punct toate. Aşa cum este ea, bună-rea, dar asta este istoria noastră. Trebuie să fie aşa, s-o cunoaştem aşa cum este ea. Şi cu bune, şi cu rele.”
Europa Liberă: Dumneavoastră, fiind director de şcoală, ce le spuneaţi copiilor despre acele deportări?
Andrei Zuza: „Dacă eu în sinea mea eram pentru oamenii aceştea. Atunci eu nu puteam să fac, pentru că şi eu eram membru de partid. Aşa au fost vremurile. N-ai ce face.”
Europa Liberă: Aţi regretat vreo dată, că aţi fost membru al partidului comunist?
Andrei Zuza: „Am început să regret ştiţi când? Se dezvăluia toate lucrurile astea, ştiţi, despre faptele odioase ale lui Stalin. Şi Lenin încă şi mai odios a fost.”
Europa Liberă: Aţi avut remuşcări, totuşi, că aţi împărtăşit ideologia comunistă?
Andrei Zuza: „Ştiţi, doamnă Valentina, toată viaţa, cât am lucrat eu în şcoală, eu niciodată n-am ieşit în faţa poporului să vorbesc, de exemplu, contra religiei, sau să vorbesc politică, ş.a.m.d. Lecţiile mele au fost educaţia copiilor în familie. Eu numai cu asta m-am ocupat. Mă străduiam în aşa fel, să ies basma curată.”
Europa Liberă: Să evitaţi.
Andrei Zuza: „Să evit. Dacă n-om cunoaşte adevărul, care a fost adevărul şi ne-om baza pe minciună, atunci nu mai putem noi merge înainte.”
Europa Liberă: Dar mulţi ani numai în baza minciunii s-au educat generaţiile.
Andrei Zuza: „Iată, chiar şi până acuma. Chiar şi aceşti opt ani de zile, ce? N-au fost pe baza minciunii? Mai ales cu domnul Voronin, numai minciuni. Iaca, acum adevărul vedem. Şi adevărul e amar. E amar de tot. Ce o să fie cu domnul Ghimpu, eu nu ştiu. E unicul om, e primul care într-adevăr ţine la poporul ăsta şi vrea să facă ceva pentru dânsul. Ei, ce s-a ales? Ce s-a ales, că iaca se găseşte câte unul din ăsta, care o ia într-o parte, în alta, cum zic moldovenii, cealo-hăisa. Asta e, doamnă Valentina.”
Valentina Sturza: „Cine a luat atunci toată averea noastră din casă? Toate casele, care le-am avut? Cine o putut să ieie?”
Europa Liberă: Dar nu tot locuitorii satului?
Valentina Sturza: „Selsovetul.”
Ion Pagu: „Posibil, o să mai aflăm din chestiile astea. Dar e important ce era. De exemplu, ceva lucruri, să zicem o mobilă.”
Valentina Sturza: „Maşinile de cusut, mobila toată. Că a fost mobilă făcută din nuc, din Bucureşti adusă de tăticu. Ca amintire să rămână, ceva de la tăticul meu. Of, mă doare inima, el a fost un model pentru noi.”
Ion Pagu: „Eu o să încerc, undeva este o informaţie.”
Valentina Sturza: „Vă rog foarte mult.”
Ion Pagu: „Da poate ceva găsim. Poate ceva găsim.”
Valentina Sturza: „Mulţumesc.”
Europa Liberă: La despărţire, ce vreţi să-i spuneţi doamnei Valentina Sturza?
Andrei Zuza: „Îi doresc mulţi ani încă şi mulţumesc din partea tuturor sătenilor, că aveţi activitatea asta fructuoasă, bună, pentru că a venit momentul să ne mai amintim şi noi de trecutul nostru, de oameni, de nedreptăţile care s-au făcut, ş.a.m.d.”
Valentina Sturza: „Mulţumesc, mulţumesc Andrei. Eu consătenilor noştri tot le doresc multă sănătate şi să le vină mintea la cap, ca în viitor să nu mai voteze comuniştii.”
Europa Liberă: Aşa cum am aflat de la Valentina Sturza, familia ei a trecut prin umilinţe de neînchipuit. De la ea am aflat, că atunci când frontul a ajuns la Stalingrad şi s-a început retragerea trupelor germane, familia ei a fugit din regiunea Saratov, unde au stat pe timpul deportărilor şi a mers din urma frontului. În 1944 au trecut Nistru. Mama ei căzuse în genunchi şi a sărutat pământul, apoi a luat un pumn de ţărână , s-a întors spre ei şi i-a pus pe toţi să sărute pământul. Au ajuns la Bălţi şi de acolo au mers pe jos până la Ciuciuleni, sat în care şi Europa Liberă a poposit la acest sfârşit de săptămână.
