Linkuri accesibilitate

Misiuni sociale și caritative: Diaconia și campania „De la mame pentru mame”


Ana Zastavneţcaia: „încercăm să intervenim în momentul critic în care copilul ar putea fi victimă...”.


În perioada 3-25 decembrie are loc campania umanitară „De la mame pentru mame”, ale cărei beneficiare sunt mai ales mamele găzduite într-un centru maternal deschis în 2008 de misiunea socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei. Detalii despre campanie i-a oferit corespondentei noastre la Chișinău Alla Ceapai Anna Zastavnețcaia, responsabila pentru relații cu publicul a misiunii.

Anna Zastavneţcaia: „În ajun de Crăciun, Diaconia a lansat campania „De la mame pentru mame” pentru al doilea an consecutiv, scopul căreia este promovarea solidarităţii pentru susţinerea cuplurilor mamă-copil aflate în dificultate. Beneficiarii acestui proiect sunt şi beneficiarii proiectului „În braţele mamei”, implementat de Diaconia din anul 2008 care presupune activitatea unui Centru maternal şi a unui Centru de Consultanţă.

Principalele activităţi din cadrul campaniei „De la mame pentru mame” sunt atelierele de confecţionare a jucăriilor de brad, la care participă mame voluntare din oraş; târgul de caritate de pe data de 22 şi 23
decembrie dintr-un centru comercial din capitală unde vor fi vândute aceste jucării. De asemenea, în reţelele Unica avem plasate boxe şi afişe care informează clientele Unica despre campania „De la mame pentru mame” şi le invită să doneze hăinuţe şi jucării pentru beneficiarii proiectului „În braţele mamei”.

Mai avem şi nişte acţiuni noi pe care le organizăm în premieră în acest an. Este vorba despre cinele de caritate, care sunt de fapt nişte reuniuni la care gazda îşi invită prietenii cu scopul de a strânge fonduri pentru beneficiarii proiectului „În braţele mamei”.”

Europa Liberă: De ce v-aţi propus să ajutaţi anume această categorie – mama rămasă singură să îngrijească de copil?

Anna Zastavneţcaia: „Am ales pruncul aflat în dificultate pentru că de fapt în această perioadă de Crăciun imaginea pruncului Isus în braţele mamei sale este de fapt imaginea care stă în mintea fiecăruia dintre noi. De mai mulţi ani consecutiv, Diaconia organizează proiecte de Crăciun pentru susţinerea copiilor. În acest an la fel ca şi în anul precedent am ales cuplurile mamă-copil şi am intitulat campania „De la mame pentru mame” pentru că după cum spuneau şi mamele care vin la ateliere doar o mamă poate să-şi dea seama cât de important este să rămână cu pruncul său şi cât de mult ar putea suferi dacă nu ar fi posibil să-l păstreze alături.”

Europa Liberă: Aceste mame cu ce probleme se confruntă că lucraţi de mai mult timp cu ele?

Anna Zastavneţcaia: „Majoritatea cuplurilor mamă-copil pe care le asistăm sunt în pericol de abandon şi avort. Adică aceasta este problema, de fapt, situaţia pe care încercăm să o prevenim. De ce se întâmplă acest lucru? Principalul motiv ar fi sărăcia sau lipsa mijloacelor financiare. Atunci când o mamă se pomenește cu un copil în burtă deja este în incapacitatea de a se angaja. Asta o împiedică să se asigure material, mai ales dacă tatăl copilului a refuzat să-şi asume această responsabilitate. După care vorbim şi de relaţia conflictuală cu familia, care în această perioadă se detaşează de ea din anumite motive. Tocmai de aceastq încercăm să intervenim în momentul acesta critic în care copilul ar putea fi victima avortului sau abandonului dintr-un motiv anume.”

Europa Liberă: De fapt, toţi ştim că există declaraţii de natură morală că trebuie să faci bine, să ai o atitudine mai tolerantă faţă de aproapele tău, a înţeles societatea că aceste declaraţii ar fi bine să se transforme în fapte?

Anna Zastavneţcaia: „Prin toate acţiunile pe care le face Diaconia pe parcursul anului, dar şi prin proiectele care activează zi de zi pentru
susţinerea oamenilor nevoiaşi, încercăm să educăm, începând de la tânăra generaţie până la oamenii maturi, cât de important este să facă un bine. De Crăciun şi de Paști, pentru că astea sunt campaniile pe care le organizăm deja tradiţional, această bunătate se manifestă oarecum mai profund la poporul nostru. Încercăm ca aceste lucruri să se întâmple tot anul. Dacă e să mă refer acum la ce spunea Sf. Ioan Gură de Aur, milostenia duce poate mai mult pentru cel care o face şi nu atât de mult pentru cel care se bucură de ea. Încercăm să-i învăţăm pe moldoveni să se bucure de faptele bune pe care le fac şi în același timp să dăruiască bucurie celor care au nevoie.”

Europa Liberă: Există un stereotip că moldovenii îşi amintesc de cei mai sărmani doar în ajun de sărbători. Aşa să fie?

Anna Zastavneţcaia:
„Nu ştim dacă acest stereotip este valabil pentru fiecare cetăţean al acestui stat. Vorbim poate despre ceva valabil pe întreaga lume că de sărbători toţi se gândesc la cei aflaţi în dificultate.
Efortul nostru este ca să le amintim în această perioadă că există oameni nevoiaşi, dar în acelaşi timp să-i facem să se consolideze o relaţie între cel care are nevoie şi cel care ar putea oferi ceva pe parcursul întregului an.

De exemplu vorbind despre campania „De la mame pentru mame” persoanele care vin şi interacţionează cu beneficiarii sau pur şi simplu participă la una dintre activităţi acum, pe parcursul anului îşi amintesc că uite am hăinuţe pentru copii şi pot să vin la Centrul maternal sau la Centru de Consultanţă şi să le ofer. Ştiu că este o sărbătoare, vreau să vin să ofer aici, am anumite produse pe care cu drag le-aş împărtăşi cu oamenii de aici. Aşa stabilim o relaţie de durată, nu doar manifestată de Crăciun sau de Paşti.”
XS
SM
MD
LG