Linkuri accesibilitate

„Potop de acuzații nedovedite sau sentințe judecătorești suprarealiste, ce amintesc de epoca Vîșinski, demoralizează opinia publică, în schimb îi energizează pe politicienii controversați.”



Asistăm în ultimul timp la un torent de acuzații, dezvăluiri, demascări și insinuări care zguduie clasa politică și lumea afacerilor. Personajul principal al acestor înverșunate rechizitorii este prim-vicepreședintele parlamentului Vlad Plahotniuc, înfățișat ca un om care controlează din umbră instituțiile statului. Nici ceilalți politicieni din Alianță nu au scăpat de învinuiri. Filat, Lupu, Ghimpu ș.a. – toți sunt obiectul unor contestații și răfuieli verbale.

Cine anchetează clasa politică?



Problema este cine anchetează puterea? Cine verifică aceste acuzații? Justiția moldoveană se află într-o gravă criză de credibilitate. Șefi de partide și analiști politici declară cu seninătate că funcția procurorului general a fost cumpărată cu 2 milioane de euro și că, drept urmare a acestei tranzacții, persoana care o deține, Valeriu Zubco, a devenit omul de casă al „oligarhului” Plahotniuc. Gândiți-vă o clipă cum sună asta: funcții publice în Republica Moldova – stat aspirant la integrare europeană – se vând și se cumpără ca la piață și nimeni, dar absolut nimeni nu se deranjează să verifice aceste informații și să aplice niște pedepse penale!

Alți foști judecători sau ex-miniștri, învinuiți de crime sau de acte de corupție, rămân într-o nebuloasă lipsită de finalitate. O cârdășie politică pare a fi și uitarea în care au căzut abuzurile fostei guvernări comuniste. Au trecut doi ani de la schimbarea puterii în iulie 2009 și nici o anchetă nu a fost dusă până la capăt. Încât stai și te întrebi dacă tot ce se spunea despre Voronin și despre sistemul pe care l-a dezvoltat o fi fost adevărat, dacă nu suntem cumva un popor de mitomani și de neurastenici, dacă nu trăim într-o halucinație colectivă?... Când mai auzi totuși de o hotărâre judecătorească în Republica Moldova ai senzația că trăiești în Zimbabwe. Recent, finanțatorul unui post privat de televiziune, acuzat de șantaj, a fost condamnat la 10 ani de pușcărie într-un proces desfășurat fără martori și fără avocat, proces judecat în absența inculpatului fugit în străinătate. Presa susţine că ar fi vorba de un dosar politic. În Moldova chiar și asasinii dovediți încasează pedepse mai blânde.

Acest potop de acuzații nedovedite sau sentințe judecătorești suprarealiste, ce amintesc de epoca Vîșinski, demoralizează opinia publică, în schimb îi energizează pe politicienii controversați, le dă un sentiment de încredere și impunitate, pentru că, de bună seamă, dacă toți sunt mânjiți, nici tu nu mai reprezinți o excepție, te confunzi cu peisajul. Culmea acestui spectacol al deresponsabilizării generale o constituie decizia parlamentului de a-l chema la raport pe procurorul general într-o ședință cu ușile închise, departe de ochii cetățenilor. De parcă ar fi vorba de o ședință de cartel, conspirativă, sau de adunarea acționarilor unei societăți cu răspundere limitată, nu de forul suprem al puterii, compus din „aleșii poporului”. Acolo, în spatele cortinei, clasa politică moldoveană își va „spăla rufele” în familie, pentru a vedea ce face mai departe cu actul guvernării și cu alegerea președintelui.

Justiția în Republica Moldova va căpăta consistență reală doar dacă acuzații și acuzatorii, aflați într-un permanent și derutant schimb de roluri, vor cădea de acord să apeleze la o instanță externă, neutră și obiectivă, care să stabilească vinovățiile. Însă un asemenea acord, evident, este imposibil de obținut, iar dreptatea în Republica Moldova, ne spun specialiștii, nu se poate înfăptui decât în limitele legislației în vigoare. Ceea ce înseamnă că cercul vicios s-a închis... până la viitoarele alegeri parlamentare, când vom trăi, din nou, iluzia schimbării.

© RFE/RL Inc. Reproducerea acestui material se poate face doar cu acordul scris al Europei Libere și/sau al autorului.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG