Linkuri accesibilitate

R. Moldova interzice participarea delegației Rusiei la conferința FAO de la Chișinău


Participarea Rusiei la conferința regională a Organizației pentru Alimentație și Agricultură va fi limitată la nivelul ambasadei sau în format online.
Participarea Rusiei la conferința regională a Organizației pentru Alimentație și Agricultură va fi limitată la nivelul ambasadei sau în format online.

Ministerul de Externe anunță că nu va admite participarea în persoană a reprezentanților Federației Ruse la conferința regională a Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), care va avea loc în mai la Chișinău.

Participarea Rusiei la eveniment va fi limitată la nivelul ambasadei sau în format online. MAE și-a explicat decizia prin faptul că Rusia duce un război continuu de agresiune în Ucraina, prin care a încălcat flagrant Carta ONU, a declanșat multiple crize și a subminat securitatea alimentară la nivel internațional.

La cea de-a 34-a ediție a conferinței regionale FAO, care va avea loc pe 14 – 17 mai la Chișinău, vor fi discutate subiecte din domeniile: agricultură, siguranță alimentare, digitalizarea în utilizarea durabilă a terenurilor, pădurilor și resurselor de apă.

De asemenea, MAE a declarat indezirabil un angajat al Ambasadei Rusiei la în R. Moldova, în semn de protest pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale ruse în regiunea transnistreană, în pofida dezacordului autorităților moldovene.

Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, și purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, au comentat că acțiunile Chișinăului afectează relațiile bilaterale și vor fi urmate de un răspuns din partea Rusiei.

XS
SM
MD
LG