Linkuri accesibilitate

Proteste și solidaritate cu opozanții din România, 17.11.1989


Ariadna Combes, fiica Doinei Cornea, primind în numele mamei ei titlul de Doctor Honoris al Universității Libere din Bruxelles, 17 noiembrie 1989.
Ariadna Combes, fiica Doinei Cornea, primind în numele mamei ei titlul de Doctor Honoris al Universității Libere din Bruxelles, 17 noiembrie 1989.

„Actualitatea românească”. (Moderator: Gelu Ionescu; colaborează la program: Monica Lovinescu, Șerban Orescu, Virgil Ierunca).

Lucian Ștefănescu: „În 17 noiembrie 1989, Doina Cornea primea titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Libere din Bruxelles.

Coincidența face ca 17 noiembrie 1989 să fie o zi importantă și pentru Cehoslovacia, pentru că în acea zi la Praga a avut loc o amplă demonstrație studențească, (ce comemora victimele represiunii sângeroase a demonstrației studenților praghezi împotriva ocupației hitleriste a Cehoslovaciei în 17 noiembrie 1939), reprimată violent de miliție și trupele de securitate cehoslovace, fapt ce avea să declanșeze evenimentele cunoscute sub numele de Revoluția de catifea, care au adus la prăbușirea regimului comunist cehoslovac, în 10 decembrie.

Tot în 17 noiembrie 1989, și în ziua anterioară, 16 noiembrie, în întreaga lume au avut loc ample manifestații de protest împotriva regimului dictatorial de la București, cu ocazia aniversării a doi ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Brașov.

În ediția programului „Actualitatea românească” moderată de Gelu Ionescu în 17 noiembrie 1989 a fost citită în reluare scrisoarea adresată în 1988 de Doina Cornea și de alți semnatari muncitorilor de la Brașov. În același program, Monica Lovinescu a vorbit despre semnificația protestului unui alt dizident român al acelor vremuri, scriitorul Dan Petrescu, care se afla în arest la Iași. Despre Dan Petrescu a vorbit și Virgil Ierunca la revista revistelor literare din partea a doua a programului.”

Proteste și solidaritate cu opozanții din România, 17.11.1989
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:51:29 0:00

XS
SM
MD
LG